Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You

Era pentru prima data cand mergeam in Germania, la targul de articole de sport de la Ispo. Acolo urma sa ma intalnesc cu niste parteneri din Suedia, care aveau stand cu diverse produse, inclusiv cele exportate de noi.

Am ratat plecarea de dimineata cu Tarom-ul, din lipsa unei semnaturi pe borderou de la minister si urma sa plec cu aprobari speciale cu AUA pe la pranz. Am plecat de dimineata de acasa cu bagajele dupa mine la birou, urmand ca in cursul diminetii sa obtin aprobarile necesare, bilet de avion, etc., ca numai asa putea fi viata frumoasa si palpitanta.

In final, s-au potrivit toate, am ajuns la aeroport, m-am imbarcat in AUA, first class business si am decolat spre o destinatie necunoscuta Frankfurt prin Vienna. Eram fericita cand am pus piciorul in avion, ca s-au legat lucrurile, pentru ca din Germania urma sa plec mai departe in Suedia si Norvegia.

Aeroportul din Viena plin de cristale, luminos. La lounge, acces for free cu first class business ticket, relaxare, cafeaua buna, fursecurile idem. Next flight to Frankfurt, m-am imbarcat, am ajuns la destinatie. In aeroport m-am intalnit cu un fost coleg, care era reprezentantul nostru la Karpaten, mi-a inmanat un bilet de tren, m-a condus precipitat pana la gara, mi-a spus ca la Munchen spera sa fiu asteptata de colegii din Suedia, dar aveam sa aflu mai tarziu ca de fapt nu reusise sa ia legatura cu ei, sa le spuna la ce ora sosesc, iar pe atunci telefoanele mobile nu aparusera inca.

M-am instalat comod in tren, mi-am aranjat bagajele, urma sa ajung la Munchen pe la miezul noptii.

In vagon nu era prea multa lume, dar nu mi-era frica sa calatoresc singura, deoarece nu era pentru prima data cand o faceam. M-am uitat pe harta, a venit controlorul de bilete, mi-a atras atentia cand trebuie sa cobor din tren, am dormitat putin cu grija sa nu raman prin tren, riscurile meseriei, am ajuns in Munchen, am coborat din tren la miezul noptii si bineinteles ca nimeni nu ma astepta. Habar n-aveam ce caut eu acolo: singura, imbracata in negru cu alb, destul de eleganta, cu o geanta mare, un bagaj de mana si o poseta neagra de piele adevarata, eram foarte chic intr-un peisaj ostil.

Noroc cu niste maruntis de marci pe care-l aveam la mine din tranziturile anterioare prin Berlin. Ma felicitam in gand pentru inspiratia si disciplina de care dadeam dovada: aveam maruntis, deci puteam da telefon la pensiunea unde stateau amicii mei si unde teoretic trebuia sa ajung si eu sa ma schimb de hainele pe care le purtam de-atatea ore si eventual sa dorm dupa atatea peripetii. Da, dar peripetiile adevarate atunci au inceput sa apara.

La pensiune, la inceput n-a raspuns nimeni la telefon, ca era trecut de miezul noptii. Dupa indelungi incercari, am reusit sa vorbesc cu o romanca, cu un suedez, dar ei fusesera la masa, bausera alcool, deci nu puteau conduce masina inchiriata, m-au sfatuit sa ma cazez la un hotel. Habar n-aveam unde ma aflu. Ca sa ma cazez la un hotel in apropierea garii din Munchen n-as fi indraznit, caci cine stie unde nimeream. Hotelurile de pe langa gara, de obicei sunt hoteluri de curve, mi-era frica. Sa ies din gara cu bagajele dupa mine mi-era frica. Erau nemti beti si drogati prin gara. Unii tocmai hotarasera sa sparga sticla de bere si eventual sa se taie intre ei. Imi era frica. Am incercat la Erwarte Halle, dar acolo nu era o sala de asteptare obisnuita. Urcand cu scarile rulante cu tot cu bagaje, cand am ajuns pe ultimele trepte de sus si am realizat ca ErwarteHalle insemna o incapere plina de oameni in saci de dormit, era sa cad pe scari, noroc ca n-am facut-o ca exact asta-mi mai lipsea atunci, sa cad pe spate cu bagaje si bani si pasaport si singura si vai de mine.

Sunt momente de-astea cand Dumnezeu iti da putere. Am coborat scarile tacticos, m-am dus la politia din gara si i-am intrebat, explicandu-le situatia mea daca pot sa stau acolo pana dimineata. Am inteles ca acolo nu e indicat sa stau, dar ca pot sa stau la Crucea Rosie din gara, fiind acolo un fel de adapost. Gandind eu ce fel de adapost de oameni fara acoperis deasupra capului o fi acolo, am iesit de la politie si m-am asezat cu tot cu bagaje, caci eram o doamna, in fata biroului politiei, un pic mai in dreapta. In scurt timp, am devenit tinta glumelor baietilor care conduceau masinutele de carat bagaje. Am incercat sa fiu politicoasa, le-am dat a intelege ca nu-nteleg germana,  ceea ce i-a infuriat foarte tare.

In acel moment, era vreo 3,00AM, mi-era si frig, dar mai ales frica, mi-am luat inima-n dinti si m-am dus la Crucea rosie.

Deci de la First business class la Crucea Rosie, ce ironie…Mi-am pus bagajele intr-o camera speciala, am aratat pasaportul pentru a fi inregistrata, m-am asezat pe un scaun la o masa, mi-am pus poseta pe masa si am dormit asa, cu capul pe poseta. In jurul meu era plin de oameni care dormeau pe unde apucasera. Nemtoaica de la receptie imi atrasese atentia ca la ora 6,00AM se da lumea afara de acolo, pentru mine era in regula, era raiul pe pamant. Am dormit, m-am sculat la 6,00, am fost undeva la baie, m-am refrisat cum am putut, mi-am luat bagajele fara sa ma uit in dreapta si stanga, am mers la telefon, i-am trezit pe prietenii mei, mi s-a promis ca vine cineva la gara sa ma ia, m-am dus la un chiosc din gara, mi-am cumparat un donut si o cafea, le-am savurat si am decis ca trebuie sa-mi mai acord o sansa.

Dupa vreo ora, doua, cand buna mea prietena A.C. a venit in gara cu un taxi, sa ma ia, am facut o criza de plans din care nu credeam ca ma mai pot opri. M-am potolit, am mers la Ispo, m-am intalnit cu partenerii nostri dragi de afaceri, am si ranjit, desi numai de asa ceva nu imi ardea. Toata lumea m-a cainat pe toate meridianele, caci vestea s-a dus repede, totul circula cu viteza fulgerului si atunci. Dupa inca o zi de fiert in aceleasi haine, de-abia seara s-au indurat dragii mei prieteni sa mergem la pensiunea cu pricina, sa ma cazez si eu. Cred ca nu mai are rost sa povestesc ce am facut in zilele care-au urmat, despre October Fest, am sa povestesc in alt episod.