Nu mananc fructe de mare, cu exceptia calamarilor rondele, fara tentacule, etc., nu mananc caracatita, nu mananc melci, nu mananc scoici, nu mananc stridii. Pestele alb imi place, de asemenea somonul crud sau afumat. Mi-am amintit de meniurile din Cipru care invariabil se invarteau in jurul crevetilor, homarilor, caracatitei, etc. Mi s-a intamplat sa ma pacalesc si sa gust din trupusorul roz al unui crevete, sa-l simt cum imi crantane in dinti, nu-i rau la gust, dar nu pot sa-l inghit.
Despre caracatite am o poveste stranie de tot. O familie care obisnuia sa prinda caracatite m-a invitat la masa. Copiii erau foarte fericiti ca fusesera la pescuit. Doamna Kantzelaris, profesoara de limba greaca, m-a invitat in bucatarie, ca eram de-a casei, a dat la o parte de pe masa ovala carti, caiete, ciorapi de-ai copiilor ei, a pus un taler mare pe masa, dupa care, dintr-o oala a scos niste tentacule imense de caracatita, rozalii si bine fierte si le-a pus pe taler. Eu am crezut ca fac criza de ficat la vederea chestiunilor acelora roz cu urme de ventuze, simteam ca mor acolo in bucataria cu aroma de caracatita aburinda, nu stiu cum m-am scuzat si mai ales cum am nimerit usa, dar am plecat mancand pamantul si pana-n ziua de azi n-am mai pus gura pe caracatita. A doua zi cand m-am intalnit cu George Kantzelaris, imi spunea ca regreta faptul ca n-am stat cu ei la masa sa mananc caracatita, ca a fost delicioasa, pescuita chiar de ei, proaspata si frageda. Marturisesc, ca si astazi, cand imi aduc aminte, stomacul meu se impotriveste, ca nu cumva sa il tradez.
Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You 
Comentarii recente