Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You

Forevergreen fresh facts, attitudes and positive vibes, health, wellness, diet, pregnancy, weight loss, diete, silueta, noutati

Subiectul „very hot” al zilei Noiembrie 14, 2007

Filed under: Uncategorized — forevergreen @ 7:33 am

De ieri, toata blogosfera vuieste in legatura cu blogul nou-aparut al Domnului Iliescu. E dura confruntarea asta virtuala.

Imi amintesc ca in vara lui ’90 aveam un client din Norvegia la tratative, la noi, la protocol, in str. Doamnei. Luase multe mostre de tricotaje si avea o geanta plina. Afara, in strada, la Universitate incepuse nebunia. De pe terasa cladirii noastre se vedeau autobuzele incendiate la Universitate, vanzoleala oamenilor, balamucul general. Se zvonea ca elevii si studentii sunt atacati in liceele si universitatile din centru. Clientul meu era cazat la Intercontinental. In conditii normale, am fi chemat un taxi, sau ar fi luat-o frumos prin Ghica, ar fi traversat pasajul de la Universitate si s-ar fi dus la hotel, dar in nebunia respectiva, nici nu stiam ce sa-l sfatuiesc sa faca. Am fost lasa, l-am condus pana la usa cladirii si ne-am despartit. S-a descurcat in final, dar nici pana-n ziua de azi nu stiu cum, caci mi-a fost rusine sa-l intreb.

 

Poveste din tinerete Noiembrie 13, 2007

Filed under: atitudine,autocunoastere,life,men,women — forevergreen @ 12:23 am
Tags: , , , , , , , ,

Era acea vara, cand lucrurile au luat-o razna rau de tot. Tocmai implinisem douazeci de ani. Primisem in dar de ziua mea un papagal intr-o colivie de lemn. Papagalul se numea “douazeci”, dar n-am avut parte de el, pentru ca tocmai plecam la Ostrov, la copilit de vie, cu colegii de facultate, iar papagalul a ramas acasa si cand m-am intors nu mai era.

La Ostrov am plecat cu trenul, el m-a condus la gara, mi-a carat geamantanul si ne-am despartit apoi, cred ca acesta a fost momentul despartirii noastre, dar de aici incepe adevarata poveste.

S.V. ma privea intrigat stand cocotat ostentativ pe Mobra lui celebra. Habar n-aveam ce avea sa urmeze, nici nu stiam daca venea cu noi la Ostrov, sau venise numai asa, sa vada care sunt fraierii care pleaca la copilitul vitei-de-vie. Avea cu el o geanta si o chitara si o alura de cowboy suparat pe tot ce misca. Noi, ca de obicei, trupa de soc, vreo cinci fete in jurul aceluiasi C., zapacit si aiurit si vesnic indragostit de una dintre fete. De mine, nu, never, sa fie clar pentru toata lumea.

In nebunia generala, trenul a pornit, a inceput distractia. Aveam un repertoriu ales: I’m an American girl, Le soleil me brule les mains si altele ca doar eram studenti la Comert Exterior. Cine mai era ca noi, nobili si vorbitori de 3-4 limbi straine, mergeam sa salahorim pe camp, sa mancam un sfert paine neagra cu unt, sau branza, sau ou, sau gem cu ceai, la breakfest, ciorba si mancare de ceva la lunch, iar la dinner vreo salata orientala sau omleta, sau ce mai conteaza acum, dupa atata timp.

Iar dupa cina incepea adevarata distractie la club (cred ca sala de mese se transforma in ring de dans). Baietii venisera dotati cu muzica la moda si dansam ca descreieratii toata noaptea pe muzica lui Beatles, Rolling Stones, Led Zeppelin si nu numai.

Dar, am sarit peste prima seara cand am ajuns in tabara de la Ostrov.

Erau niste dormitoare muncitoresti, cu paturi suprapuse, cate doua. Ne-am ales paturile, a venit seara, s-a aprins lumina, cateva fete s-au culcat, obosite de drum si-atunci au inceput sa circule plosnitzele pe pereti. Am hotarat sa ne revoltam, eu am fost capul revoltei, am iesit cu bagajele pe hol, le-am convins si pe fete sa iasa pe hol, l-am mobilizat si pe C. sa iasa pe hol, el era deja in pijama, adormit, a iesit cu un sandvis cu cascaval, care cascaval, bineinteles ca mi-a cazut mie pe pantalonii cei galbeni si mi i-a jegosit. Am hotarat sa nu intram in dormitoare pana nu se face dezinsectie, ca altfel plecam acasa a doua zi. Si-am agonizat asa, pe hol, pana a venit S.V. cu chitara si ne-a invitat afara, pe iarba si a inceput sa cante country music si Yesterday si Let it be si uite-asa am uitat de toate relele.

A doua zi a urmat dezinsectia, care l-a surprins pe C. in dormitor, dormind in patul de sus si s-a facut dezinsectia cu el cu tot, norocul lui ca o foarte recenta iubita si-a dat seama ca lipseste la apel si l-a cautat si l-a gasit dormind si l-a salvat. Ce ne-am mai distrat pe tema asta nu pot sa uit asa usor. Plecam dimineata in vie si incepeam procedurile de copilit ale vitei. Ni se facuse un fel de instructaj, iar noi, studenti silitori, despuiati in costume de baie, in sorturi, in maieuri, cu baticute sau palarii pe crestet, munceam de zor, pana la pranz, dupa care incepea distractia.

S.V. imi tot dadea tarcoale, dar ma faceam ca nu-l observ, il ignoram cu buna stiinta, deoarece chiar n-aveam chef sa ma complic. Venisem la munca campului, ne distram de minune, cand ajungeam dimineata la masa si vedeam codrul de paine neagra pus direct pe masa care n-avea fata de masa, nu-mi mai trebuia nimic altceva, asa ca ne foloseam fantezia sa ne simtim bine, sa ne distram.

Serile erau superbe. Ne adunam cu totii afara, ne tolaneam pe iarba si cantam. S.V. era vioara intai, cu chitara lui, iar noi corul antic, pe langa el. Urma dansul la club, pana ce sleiti de puteri, ne duceam la culcare in dormitoarele proaspat deratizate, care pastrau inca mirosul substantei anti-plosnitza. Dar eram tineri, viata era frumoasa, dimineata vuia vantul in vita de vie, Dunarea se zbatea intre maluri, era sa ma inec in Dunare, pentru ca nu stiam sa inot si cine credeti ca m-a salvat, S.V., bineinteles, m-a insfacat cu putere si m-a tras afara si m-a certat ca sunt nebuna, ce caut acolo, daca nu stiu sa inot si nici in ziua de azi nu stiu ce-am cautat acolo.

Intr-o zi, m-a invitat la plimbare cu Mobra-Cobra. Si-a luat chitara, mi-a pus-o in brate si am pornit. Vuia vantul in urechile mele, ma simteam studiata din oglinda retrovizoare, am oprit intr-o poienita, mi-a cantat ceva, s-a intunecat dintr-o data, s-a pornit vantul, am plecat inapoi, sa nu ne prinda ploaia. Era suparat, nu-i iesise cum spera, m-a persecutat, a plecat a doua zi in oras cu o tipa mai mare ca noi, care repeta anul pentru a cata oara, sau care poate fusese infiltrata printre noi, ca sa aiba o facultate la dosar. Caci asa era pe atunci. Aveam colegi care apareau din neant, iar eu naiva, credeam ca repeta anul, sau sunt transferati, dar ei veneau de fapt din alta parte si-aveau nevoie sa-si ia diploma, ca noi, fraierii care mergeam la copilit via si la sortat cartofi.

Mi-a marturisit ca-i place cum ma imbrac, ca-mi sta tare bine asa: purtam sort cu tricou,

ciorapi ¾, cu pantofi sport, aveam tunsoare sic, eram bronzata si ma bucuram de viata.

Cred ca asta il intriga foarte tare, ca nu-i cadeam in brate, caci aveam sa aflu ca era mare crai, ca nimeni nu-i rezista, era tenace si misterios, un cowboy zeflemist, care umblase in lume prin Olanda, prin cartiere rau famate il purtasera pasii, era matur, mult mai matur ca noi si canta bine si avea ochii unui actor celebru, caprui si expresivi.

Tu, nu-ti dai seama ca el te-a ales, mi-a spus o fata, intr-o zi, tu esti “la desiree”. Nu ma asteptam ce-i drept, la o astfel de remarca de la M. Dar, pe atunci nu aveam timp sa ma gandesc prea mult, traiam viata dupa regulile mele, ma fascina misterul, imi placea vuietul vantului, imi placeau serile sub clar de luna, vuietul Dunarii, dansul la club, mirosul ierbii cosite, iubeam vorbele nespuse, privirile patrunzatoare, atingerile trecatoare, mangaierile din priviri, tandretea gesturilor si a cuvintelor.

A disparut o zi si s-a intors, cand insistent, cand indiferent, cand zambind frumos, cand intunecos, sa mai stea, sa plece, nici el nu mai stia ce vrea.

Hai, sa plecam, mi-a spus. Eu, nu, de ce? In weekend mi-au venit parintii in vizita cu Kugelhof si cu creama de vanilie si cu alte minuni, ce bine ca n-am plecat imi repetam intr-una.

Asa a fost sa fie, mai departe, niciodata n-am stiut nimic exact, cand invatam la drept impreuna, sau cand mergeam la Blow Up, sau la Ambasada Frantei la vreun film, sau la o cafea , sau la un pahar de vin la Restaurantul cu picturi de pe Ana Ipatescu.

Dupa facultate, s-a inscris la o alta facultate, a plecat in strainatate si ani de zile n-am mai auzit nimic de el. Acum doi ani, venise in tara, urma sa ne intalnim cu totii, urmand traditia, in a doua sambata din luna iunie, a fiecarui an din viata noastra.

Dar n-a venit, pentru ca intre timp s-a dus la Roma.

L-am cautat pe net intr-o zi si l-am gasit.

Acelasi nume, dar alt chip.

Mai tanar si cu alte trasaturi, fiind medic, cine stie…

Asta-i tot ce mi-a ramas din povestea din facultate. O pagina pe internet cu un chip necunoscut. Si-atat.

 

Orgoliile isi spun cuvantul Noiembrie 10, 2007

Filed under: Uncategorized — forevergreen @ 7:43 am

Suntem un popor de orgoliosi, foarte repede reactionam cand suntem deranjati in ego-ul nostru cotidian. De la orgolii se altereaza totul in jurul nostru. Nimic frumos nu poate dainui mai mult de cateva zile, cateva ore, cateva minute, cateva secunde. Caci noi venim, ne umflam in pene, emitem concluzii irationale, stricam totul. Ramane gustul amar al unei experiente penibile.

 

Blogul, intre soft si moft Noiembrie 7, 2007

Filed under: Uncategorized — forevergreen @ 8:49 am

Este foarte adevarat ca daca ti-ai facut un blog, ai o mare responsabilitate: este bine sa te ocupi de el, sa publici, sa fii activ, sa-l decorezi, sa-l faci sa para viu, sa vorbeasca despre tine la un simplu click, sa-l promovezi, sa-l faci cunoscut, sa ai vizitatori permanenti, sa primesti comentarii, sa intorci vizita la randul tau, in blogurile celorlalti.

 

Daca esti o personalitate, este suficient sa te muti pe o alta platforma de blog si ajungi in top imediat, datorita celebritatii.

Daca ai har si talent la scris, ai sa reusesti oricum sa atragi atentia celorlalti asupra ta, mai devreme sau mai tarziu.

Daca esti un nimeni cu veleitati de VIP, n-ai sa reusesti niciodata sa te mentii in top, daca nu te ajuta prietenii, interesati sa te sustina, sa te linguseasca.

Daca esti obraznic si impertinent, poti impresiona pe ceilalti cu pozitia ta de leader, sau poti fi rejectat de toata lumea, depinde unde te situezi in ierarhiile existente.

 

Lumea blogurilor este imensa, incomensurabila, statisticile sunt greu de facut, deoarece fenomenul este intr-o continua efervescenta, in fiecare secunda apar bloguri noi intr-o lume care se dezvolta fascinant de repede. Statistic vorbind, in Romania exista foarte multe bloguri, dar oare cati oameni peste 50 de ani acceseaza internetul la noi, cati oameni au blog? Ar fi interesant de stiut, dar cam greu de estimat.

Apreciez un blog de calitate, cu continut interesant, din care emana bunul simt si inteligenta autorului. Chiar daca uneori limbajul folosit este mai colorat, trec usor cu vederea, daca mesajul transmis merita receptionat.

Blogul ne ajuta sa ne autocunoastem si sa ne autodepasim. Uneori interactionam cu virtualul mai mult decat cu cei din jurul nostru, trebuie sa reusim sa pastram echilibrul, altfel curba evolutiei blogului poate fi invers proportionala cu cea a evolutiei noastre ca indivizi ai societatii.

 

0 grade Celsius Noiembrie 5, 2007

Filed under: Uncategorized — forevergreen @ 8:10 pm

Vine frigul. Am pus toate florile la adapost, in casa. Mi s-a transformat bucataria in sera. Balconul e plin de plante in ghivece. In curand le voi acoperi cu folii de plastic. In gradina am acoperit florile cu un strat de frunze uscate. Cam asa se intampla la venirea iernii. Sa speram ca nu va fi o iarna grea. Nici nu stiu care sunt prognozele.