Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You

Forevergreen fresh facts, attitudes and positive vibes, health, wellness, diet, pregnancy, weight loss, diete, silueta, noutati

Despre eutanasiere in general Septembrie 6, 2013

IMG_0648 IMG_2180 IMG_2179 IMG_0828 IMG_0826 IMG_0827

Fotografiile de mai sus le-am facut intamplator prin cartier in drumurile mele. Acum le-am cautat si le-am adunat aici, Unii caini sunt bolnavi, altii sunt sanatosi. Nu le cunosc povestea…

#Eutanasiere = ucidere prin injectie letala.


Mi-am amintit mai devreme ca in anul 2000 familia noastra a incercat sa salveze un pui de catel, dar din pacate nu a reusit…desi eforturile au fost de toata lauda.

Puiul de catel fusese gasit pe strada in noaptea de Inviere si adus in casa. Atunci cand l-am vazut clatinandu-se m-am gandit ca ceva nu-i in ordine cu el. A fost pus la caldura, ne-am straduit sa-l hranim, copiii l-au dus la veterinar pentru control si deparazitare. Am observat ca se speria usor si facea niste crize, se crispa tot. Era bolnavior…

Dupa o zi-doua,Eu am fost aceea care a trebuit sa-i dea doctorului veterinar acceptul pentru eutanasierea lui Cipilica.
Cu o noapte inainte catelul facuse crize de epilepsie repetate si a doua zi m-am invoit de la birou si am plecat cu fiica mea la Ilioara la veterinar, la cel care-l stia pe catel si-l deparazitase anterior.
Catelul statea la noi doar de cateva zile…am plecat cu el in bratele fiicei mele, intr-o paturica si ne-am intors acasa cu catelul intr-o punga de plastic…a fost o mare tristete in familie.

Ceea ce as vrea sa adaug este faptul ca in ultimii ani Bucurestiul s-a umplut de caini comunitari deoarece autoritatile nu au reusit sa faca ordine in sistemul de gestionare a acestei situatii.

Noi am incercam sa adoptam, sa crestem si sa ingrijim caini pentru a suplini indiferenta si indolenta celor platiti sa faca acest lucru.

In afara de a-i otravi, sau de a-i culege de pe strazi si a le da drumul inapoi cu bulina galbena sau albastra pe ureche, altceva nu au reusit sa faca in mod concret.

Mi se pare aberant ca un copil poate fi sfasiat de caini flamanzi/salbaticiti in Bucurestiul anului 2013! Este intolerabil!

Dar nici eutanasierea in masa a unor suflete nevinovate nu mi se pare a fi o solutie potrivita!

 

Despre cainii nostri Noiembrie 28, 2012

Am pierdut azi-noapte cainele pe care l-am crescut in ultimii saptesprezece ani, pe Tina.

Este foarte dureros, dar este bine sa ne amintim momentele frumoase petrecute impreuna…

Tina cea nasoasa…

Tina cea bagacioasa…nu se putea face nimic fara ea! Aici intrase in cadru anul trecut in decembrie…

Tina relaxata…

Tina cu zgarda maro…o fotografie mai veche…

Mai multe amintiri aici.

Update de seara: Ma gandeam mai devreme ca am pictat toate tablourile avand un catel alaturi care niciodata nu mi-a stricat nimic…Tina avea un bun simt si o noblete iesite din comun. Isi rodea numai lucrurile ei…

Status de dimineata: Aseara aveam programare la medicul de familie si am mers cu mare placere dornica sa ne mai intalnim, ceea ce s-a si intamplat dupa o asteptare rezonabila.
Si pentru ca eram in curtea bisericii Sfantul Spiridon Vechi am intrat inauntru de unde se auzea slujba de seara. Am nimerit momentul cand preotii miruiau enoriasii; o fericita coincidenta!

Update 29.11.2012: Continuam sa-i simtim prezenta in casa, desi am renuntat rand pe rand la fotoliul ei, la vasele in care manca, la cel in care bea apa, am inlocuit mocheta din bucatarie cu niste carpete…

Atunci cand nu dormea pe fotoliu era prezenta la bucatarie…mai ales cand gateam, faceam prajituri, sau manca cineva…

Este greu sa acceptam ca nu se mai invarteste printre picioarele noastre…

In ultimul timp avea zile cand se misca mai greu, n-o mai ascultau picioarele…uneori o rugam sa urce scarile fara sa se poticneasca pentru ca mi-ar fi fost greu s-o duc in brate…si ma asculta!

Tina simtea daca sufeream…atunci venea si se lipea de pat…m-a impresionat de cateva ori…

 

9 Octombrie – Duminica Octombrie 9, 2011

O zi de toamna in toata puterea cuvantului.

Am aflat ca s-a prapadit Vulponica, unul dintre ultimii nostri catei…

L-am plans cum era de asteptat…trebuie sa-i scriu si lui povestea aici.

Vulponica la umbra smochinului, anul trecut, prin iulie:

Pana una-alta am gasit povestea lui „Coco, catelul nostru sturlubatic”

Si povestea „Prietenii nostri cu patru labutze”

 

Despre prietenii nostri cu patru labutze Iunie 28, 2011

Am crescut la un moment dat noua catei, toti luati de pe strada…pe unii i-am crescut de pui, pe altii i-am salvat pe parcurs.
Pe Tina o avem din toamna lui ’95. Pana la ea n-am acceptat ideea de caine crescut in casa.

In fotografie este dupa operatia din februarie 2011.
Pe Coco l-am adoptat in iarna lui ’99, sau la inceputul lui 2000, nu-mi amintesc exact. Despre Coco am scris o intreaga poveste aici: Coco, catzelul nostru sturlubatic.

Am scris si despre Ciuba, despre Beju, despre Fetitza, despre Schiopatitza, despre Bobi.

Pe Vulponica l-am adoptat in primavara lui 2001, atunci cand erau otraviti cainii pe strazi din ordinul primarului. Provenea dintr-o catea foarte rea care se aciuise la scara blocului nostru. Era maronie, cu niste ochi rai si avea urme de rani pe cap. O catea care maraia pe toata lumea, mai putin familia noastra. De ce asa? Nu ma-ntrebati ca nu cunosc raspunsul. Cand plecam dimineata la serviciu, ma astepta in capatul aleii sa-i spun „la revedere”…o atingeam usor si discret pe cap cu dosul palmei, su cu manusa. Ma feream sa fiu vazuta de vecinii nostri rai care-i urau pe caini si sunau tot timpul hingherii. Cateaua aceasta a avut in acea primavara mai multi pui care au fost otraviti impreuna cu ea. Singurul pui salvat a fost Vulponica pe care l-am luat la noi in casa. Era speriat si traumatizat…incercase sa se ascunda pe la subsol, printre tevi si ai mei au trebuit sa-l salveze de-acolo. Tina nu a iubit-o niciodata pe Vulponica. Dincolo, la curte era Coco stapan. De gelozie a zgariat-o, sau muscat-o…nu mai stiu exact cum a fost, dar tare a mai suferit. Vulponica a facut naveta mult timp. Pleca dimineata cu sotul meu la curte, iar seara venea sa doarma la noi. Ea dormea pe hol, iar Tina in casa. Se maraiau si se ocoleau cele doua catzeluse, dar niciodata nu s-au incaierat. La curte insa, atunci cand erau multi caini se dadeau niste lupte crancene pentru suprematie, iar noi interveneam intre ei cu riscul de a fi muscati, dar trebuia sa-i potolim. La un moment dat Vulponica impreuna cu Ciuba si cu Fetitza il chinuiau pe Coco…ei se jucau, tot ei se luptau. Noi ii hraneam, ii vaccinam, le faceam adaposturi si asa mai departe…

Dupa ce s-a stabilit definitiv la curte, Vulponica mai venea uneori in vizita la noi seara. Se cocotza pe fotoliul ei preferat, se colacea, ne privea multumita catva timp si dormea neintoarsa pana dimineata. Avea in ea o educatie si o disciplina pe care nu stim de unde o capatase, pentru ca noi nu i-am dresat, sau mai stiu eu ce…nici nu i-am batut sau chinuit…

Vulponica are acum o tumoare aparuta din senin…doctorii spun ca daca ar fi s-o opereze sansele de recuperare sunt mici.

Astazi am fost la ea si am mangaiat-o. Avea destula energie dar era si apatica…E foarte complicat. Te atasezi de catei si pe urma suferi…

Despre Chichirica nu mai stiu daca am scris…are si ea o problema de sanatate…

Despre Ciuba: http://newgreenfield.weblog.ro/ciuba-cainele-nostru-ciobanesc-nu-mai-e.

Update: duminica 9 octombrie 2011 Vulponica a plecat in alta lume…

Update: miercuri 28 Noiembrie 2012 – azi-noapte Tina ne-a parasit dupa cateva zile in care nu mai avea putere sa iasa din casa, tremura si avea momente de slabiciune. Luni seara am iesit cu ea afara la o plimbare mai lunga, i-am aratat florile din gradini.

Tina in septembrie 2010 – relaxata in fotoliu…

Tina in decembrie 2011 – bagacioasa ca de obicei…de data asta s-a bagat in cadru!

Implinise saptesprezece ani si desi arata destul de bine, varsta isi spunea cuvantul: nu mai auzea bine, nu mai latra, nu mai avea instincte…

Tina in martie 2012 – cu fotoliul ei pe care l-a transformat incet-incet…la inceput suporta huse, pe urma se lupta cu ele pana le zdrentuia complet.

Aseara a avut cateva crize de convulsii care s-au transformat dupa ora 11PM intr-un fel de criza finala cu plansete, urlete si toate celelalte. Stiam de la Coco faptul ca sfarsitul ii este aproape si asa a fost.

 

Caini omorati fara mila la Botosani Mai 11, 2011

Filed under: life,prieteni cu patru labute — forevergreen @ 10:13 pm
Tags: , ,

Talhareste, asa se procedeaza, cate 200 odata! Autoritatile locale din Botosani si-au dat cu firma-n cap: au omorat 200 de caini nevinovati…au declarat presei ca toti cainii erau bolnavi si de aceea au fost nevoiti sa-i omoare.

Oribil si jenant. Din cauza unor iresponsabili care au girul superiorilor se omoara caini in masa. Incapacitatea lor de a controla inmultirea cainilor ii obliga la atrocitati.

Detalii de la cei care protejeaza cainii de pe Facebook.

 

Astazi Tina va fi operata Februarie 23, 2011

Tina este cainele nostru de casa. O crestem de cand era un puiutz mic salvat de pe-afara, desi mama ei era un caine de casa. Noua ne placea de ea, dar ea ne-a ales. Intro zi a aparut sub geamul nostru…am iesit afara, am alergat dupa ea si am luat-o in casa. De atunci n-a mai plecat de la noi. N-a evadat niciodata.

Tina este cel mai fin si mai educat catel pe care-l cunosc. Aproape toata familia este cu ea la doctor…numai eu am ramas sa-i astept. Pe Tina o avem din noiembrie ’95. La inceput a fost complicat sa acceptam ideea de a avea un caine in casa, apoi ne-am obisnuit.

Tina intelege cand ne e bine sau cand ne e rau. Ea intelege tot ce se intampla in jurul ei.

Doresc din toata inima sa fie bine!

Later edit: dupa nouasprezece ore a pornit prin casa pe propriile ei picioare. Ne-a dat emotii pentru ca are o varsta onorabila.

Acum a plecat cu copiii la injectia cu antibiotice.

Ieri venise de la doctor cu un tricou ajustat la dimensiunile ei. Acum a trebuit sa-i ajustam noi un maieu 🙂

Arata foarte sexy!

Acum s-a linistit…

 

Coco, catelul nostru sturlubatic Februarie 9, 2011

Filed under: prieteni cu patru labute,women — forevergreen @ 2:44 am
Tags: , , , ,

Un ghemotoc de blanita bej-portocalie, asa arata Coco atunci cand a aparut in curtea noastra. Cules de pe strada, murdar de noroi si dornic sa manance tocanita de cartofi, caci pazea usa unei case de unde venea mirosul.

Catel care sa nu manance lapte, gris cu lapte eu nu-mi imaginam ca poate exista, dar acesta era Coco. Atunci ii trimiteam supa la borcan. Nu-i convenea ca statea toata ziua singurel la curte, de aceea cand ne prindea acolo ne persecuta, iar obiceiul asta l-a avut pana la adanci „batraneti”. Alegea ca victime picioarele noastre, se agata de sireturi, de papuci, de ciorapi, de pantaloni. Ii placea sa capseze cu dintii tot ce apuca. A capsat mai tarziu camasi, lenjerii de pat, tot ce se putea trage de pe sarmele de rufe. A furat telefonul mobil si la lasat pe scarile de la intrarea in curte.

Cand venea la noi in vizita se intalnea cu Tina. Se maraiau reciproc prin usa de la hol. Tina in sufragerie, Coco pe hol. (more…)