Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You

Forevergreen fresh facts, attitudes and positive vibes, health, wellness, diet, pregnancy, weight loss, diete, silueta, noutati

John Lennon ar fi implinit astazi 74 de ani… Octombrie 9, 2014

 

Despre bunicii mei Octombrie 6, 2014

Astazi am vazut o menghina postata de un amic din Franta pe #FB si nu-mi aminteam cum se numeste. Am cautat „nicovala” pe Google, dar era altceva. Am intrebat si mi-a raspuns un roman „exilat” in Franta. Automat mi-am amintit de bunicul meu dinspre mama, care era fierar liber profesionist si care a luptat in al doilea razboi mondial.

Imi placea sa-l urmaresc cum se joaca cu focul, cum inroseste metale si le bate cu ciocanul, le modeleaza si apoi le arunca-n apa sa se intareasca. Folosea menghina atunci cand trebuia sa micsoreze o teava si folosea nicovala atunci cand modela table sau alte piese.

Imi placea cand gaurea metalul si rezultau nituri inrosite in foc; daca puneai mana pe ele ti se puteau lipi de degete…lasau urme dureroase, de aceea bunicul ma gonea de multe ori din preajma lui, adica ma tinea la distanta! Eram destul de mica si nu stiu daca intelegeam foarte bine atunci ce se petrece!

Acum inteleg, dar bunicul nu mai este de mult timp printre noi.

A plecat dintre noi cand terminam liceul, un an cu inundatii mari din cate-mi amintesc! Bunica l-a jelit mult timp, dar i-a supravietuit inca douazeci de ani!

Bunicul a mers pe front deoarece n-a avut incotro, desi avea acasa patru copii de crescut. Atunci tot greul familiei a cazut pe umerii mamei mele care avea doar paisprezece ani si a trebuit sa munceasca la patron pentru a-si intretine mama si fratii.

 

R.I.P. Crita – Cristina Pepino (Safta) Iulie 23, 2013

Astazi incerc sa ma gandesc numai la lucruri pozitive, desi ieri am aflat o veste foarte trista despre o foarte buna prietena din timpul liceului. O persoana speciala cu care am impartit multe seri frumoase discutand despre Eugen Ionescu, despre Proust, despre Sartre si Camus, ascultand muzica buna, admirandu-i picturile…mama ei ne pregatea inevitabil lapte de pasare…poate am sa scriu mai mult despre Crita la un moment dat.

Acum nu pot sa spun altceva decat Dumnezeu s-o odihneasca in pace

trandafir ian1

 

R.I.P. Georges Moustaki Mai 23, 2013

Filed under: atitudine,life,memories,women — forevergreen @ 5:22 pm
Tags: , , , , , ,

Astazi a plecat spre alte lumi si ne-a lasat cantecele sale compuse si cantate…

In ultimul an de facultate am facut hepatita si am fost in spital pentru prima data in viata mea. Convalescenta mi-am facut-o cu muzica lui Moustaki…primisem un disc si-l ascultam tot timpul…stiam cantecele pe dinafara…

 

 

In memoriam Dan Mihaescu Ianuarie 26, 2013

Stimate nene Iancule,

Ambetat de tristeţe şi turmentat de scumpiri bezmetice, îţi compun această misivă tristă şi de adio, că ce mă enervează când vine vorba despre opera matale, este gogoriţa că satira îşi păstrează actualitatea, că personajele seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni, tembeli, pungaşi, mahalagii, hahalere, bagabonţi etc.
Să avem rezon, coane Iancu le, tălică ai scris pentru copii, scenarii de desene animate.
Eşti mărunt, neicuşorule! Ia hai, să te cocoşez cu niscaiva exemple. Matale ştii cât ar costa acum o masă la “Iunion”? Şi câtă verzitură îi lipeşti pe frunte manelistului minune, care ţine acuma locul lui I.D. Ionesco?
Şi să te văd eu dacă ai corajul să vii pe jos de la “Iunion” acasă, noaptea. Că te dezbracă lotrii cu ranga.
Heavy metal! Dacă ai vedea cine-i acuşica în fruntea bucatelor, te-ai închide la “Gambrinus” şi nu te-ai trezi din beţie decât să te închini. Suntem o ţară penală, meştere. De la prezidenţie la govern, toate mangafalele cu foncţii sunt în libertate condiţionată. Nu ştii cum şi cât se fură. Răcnesc gazetele de vuiesc Carpaţii! Şi toate oalele sparte le plăteşte poporul acesta de coate-goale, care nu mai visează castele în Spania. Visează căpşuni.
S-au înmulţit nesimţiţii şi proştii şi vorba matale: “Cu prostia te poţi lupta, dar ea întotdeauna învinge!”
Zicea Nae Ipingescu: ”Să nu mai mânânce nimeni din sudoarea, bunioară, unuia ca mine sau ca dumneata şi să şază numai poporul la masă, că el e stăpân”. Mai mult de jumătate din popor e în mare mizerie şi tot atâta ar vrea să-şi lase ţara . O să zici că le crapă obrazul aleşilor? Ei, aş! Unde este Rică Venturiano cu “Angel radios”?
E timpul cocotelor. Ziţa, Veta, Joiţica, Didina sau Miţa Baston au fost sfintele-sfintelor. Paraşutele au acuşica golaveraj la televizor. Să vezi filme deochiate, nene Iancu le! S-a uitat şi Bubico al meu la o emisiune şi de atunci nu mai latră. Guiţă! Domnul Goe e ticsit de droguri şi mamiţa vorbeşte la telefon, la linia fierbinte.
Conul Leonida şi soaţa şi-au depus pensia la pubelă, de unde şi mănâncă, Tipătescu este Naşul mafiei judeţene, Dandanache face tocşouri de seară, jupân Dumitrache zis “ Titi rcă Inimă-rea” e primar şi milostiveşte cu parcuri moca toate rubedeniile.
Se face Capitală până la matale la Ploieşti, numa’ borduri şi mijlocul rămâne aşa cu gropi, cu mahalale fără apă şi canal, fără buleftrică. Caţavencu combate la gazetă contra marilor corupţi, el fiind curat deoarece până şi banii lui au fost spălaţi. Ghiţă Pristanda e finanţist acu’, din negoţul cu maşini furate, alte fapte necurate ca şi şpăgi nenumărate. Până şi frizerul Nae Girimea se minunează câtă prostime s-a umplut de mătreaţă şi câţi politicieni de valută. O soţietate fără prinţipuri, morală şi cinste.
Prezidentul vorbeşte romanes, la televizor, cu fraţii şi surorile lui, la care s-a dat dezlegare să belească Europa.
Fericiţi că au un preşedinte care îi înţelege, fiind apropiat de ei ca nărav şi poftă de viaţă. În ţară, băieţii deştepţi la matrapazlâcuri au strâns averi din care să se îndestuleze toate loazele lor, până la două mii paş’opt.
Se fac mafioţi unii pe ăilalţi şi mă jur pe cursul valutar că au dreptate toţi. Dacă nici ei nu s-or şti între ei?… Altminteri e ”criză teribilă, monşer”. Dacă ai cunoaşte Parlamentul de acum i-ai dedica ”Năpasta”, promisiunilor guvernului, schiţa “1 aprilie”, Justiţiei“Lanţul slăbiciunilor”, vieţii noastre politice – “D-ale carnavalului”, scrisoarea către FMI şi Consiliul Europei este “Scrisoarea pierdută”, iar viitorul nostru poate fi asemuit cu “O noapte furtunoasă”. Bravos naţiune! Egzistă nişte unii care zic că suntem “ Ţara lui Caragiale”. Ei, aş! Moravurile de pe vremea matale erau… parfum. Şi atunci, eu cu cine votez? Aceasta-i întrebarea!
Cică dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă şi pe urmă el votează la fel… Într-un singur loc ai avut dreptate, nene Iancu le. Atunci când ai zis că românul s-a învăţat să aibă din toate câte nimic. În fruntea soţietăţii s-au aburcat mitocanii şi nu le poţi bate obrazul, întrucât (tot matale ne-ai învăţat) mitocanul se naşte jignit.
Încolo, frică ne e că ne-am născut în România şi o că o să murim în Becalia sau Băsescia!
Dar să fim optimişti, că, dacă nu murim, o să fie şi mai rău!
Autor: DAN MIHĂESCU

Dumnezeu sa-l odihneasca

IMG_4467

 

8 Decembrie 2012 Decembrie 8, 2012

In 8 decembrie 1980 a fost impuscat mortal John Lennon.

Nascut in 1940, ar fi avut acum 72 de ani, daca mai traia…

Paul McCartney este nascut in 1942 si canta in continuare…are 70 de ani.

Mick Jagger este nascut in 1943 si canta in continuare…are 69 de ani.

 

Tribute to John Lennon, born on 9th of October… Octombrie 9, 2012