Ar fi implinit optzeci si trei de ani in 20 Iulie, de Sfantul Ilie.
Dar nu mai este printre noi de cincisprezece ani. As putea spune ca a parasit aceasta lume mult prea devreme, dar daca ma gandesc prin cate a trecut in viata ajung sa o inteleg…
Cand eram copil aveam acel cosmar al copilariei destul de des: mergeam pe strada de mana mamei si la un moment dat se surpa soseaua sau cadeam de pe o inaltime, se intampla ceva care ma despartea de ea…uram acele vise oribile, ma trezeam fericita ca a fost doar un cosmar si ma rugam la Dumnezeu sa nu se-ntample niciodata…alungam repede gandul ca e inevitabil candva…
Cu doi ani inainte de finalul vietii a avut un accident cerebral urmat de o semipareza pe care le-a invins in cateva luni de zile…era puternica si avea o vointa de fier…pe urma insa, l-a pierdut pe tata in februarie ’96 si n-a mai rezistat decat pana in ianuarie ’97…
La vremea aceea nu mai ieseam din doliul care incepuse din decembrie ’94…primisem loviturile una dupa alta…nici nu mai stiu cum de-am rezistat…
De fapt imi amintisem mai devreme faptul ca mama mea a avut ambitia ca noi sa invatam, sa citim, sa ne cultivam, sa ne educam…avea pretentii de la noi si asteptari!
Ne-a educat nemteste, facea militarie cu noi: nu tolera sa fim murdari, neglijenti, sa mancam urat, sa pierdem vremea pe strada, sa ne amestecam cu lumea dubioasa si incerta de dincolo de gardul casei…ne-a invatat regulile de buna purtare de cand eram foarte mici: ne punea sa mergem drept cu o carte pe cap, sau ne dadea sa tinem cate o carte la subsoara ca sa nu stam neglijent la masa. Tinea foarte mult sa o ascultam, sa nu-i iesim din cuvant; fratii mei o mai suparau si o incasau in consecinta. Pe mine m-a certat rau prin clasa intai pentru ca scriam urat. La caligrafie eram un dezastru la inceput…dupa ce am luat-o la palma am plans si m-am suparat, dar am inceput sa scriu frumos si toata lumea a fost fericita. Atunci a fost prima si ultima data cand m-a certat…
Pe urma imi placea s-o ajut la treaba in bucatarie, sa merg la cumparaturi…niciodata nu raspundeam urat, nu refuzam, nu o suparam…imi spunea „Lady” prin scoala generala si liceu…nu stiu de ce imi spunea asa, n-am intrebat-o niciodata.
Toata viata a fost o iubitoare si creatoare de lucruri frumoase si o gospodina excelenta. Facea minuni in casa si avea o putere de munca extraordinara, de invidiat!
A muncit de la 14 ani, din timpul razboiului, cu tatal pe front si o mama cu alti trei copii mai mici de crescut singura, fara venituri.
A avut doua mari iubiri in viata, dar despre acest subiect am sa scriu cu alta ocazie…
De ziua ei, daca nu o vizitam, o sunam sa-i urez toate cele…acum am sa aprind o candela.
Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You 
Ma bucur ca ai avut parte de o mama atat de deosebita si ca ai avut o relatie speciala cu ea.
Regret ca a trebuit sa va paraseasca atat de timpuriu…
Multumesc frumos pentru gandul bun!