Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You

Forevergreen fresh facts, attitudes and positive vibes, health, wellness, diet, pregnancy, weight loss, diete, silueta, noutati

Jurnal de calatorie februarie 3, 2012

Zodia Rac

Cipru, o insula ca oricare alta

Am stat intr-un hotel de c…. pentru ca nu mai erau locuri in ambasada…

Targul de la Ispo, sau amintiri ciudate din Germania

Nu poti sa mergi pe strada si sa te uiti tot timpul in spate

Fabrica de bere Tuborg din Copenhaga

Stockholm, the Old City

Cu saculetul de bani la vama, la control

Outside My Mind

Coreea de Sud

Mais ou sont les femmes d’antan?

Plusuri si minusuri

Sunt doar cateva povestiri legate de intamplari din calatoriile mele…intentionez sa la adun pe toate la un loc…

 

Fata cu breton(episodul I) octombrie 20, 2010

Facuse multa treaba in dupa-amiaza aceea cand urma sa mearga la petrecere. A trebuit sa curete multa ceapa si se gandea ca desi se va spala bine pe maini, acestea tot vor mirosi a ceapa si apoi dupa orice tango cand i se va saruta mana se va simti izul de ceapa. Dar trebuia sa plateasca un pret, trebuia sa-si ajute mama la treaba, asa se obisnuise de mica, sa-si petreaca o parte din timpul liber la bucatarie. Si facea acest lucru cu placere, cum de altfel le facea pe toate. Asa invata la scoala, asa se comporta in lume, asa l-a cunoscut pe D. Dar la petrecerea aceea nu mergea cu el, mergea cu un alt grup de amici ai fratelui ei mai mare.
S-a imbracat cu rochia de tricot bordo trimisa de matusa din Austria. La rochia aceea purta margele, sau guler de dantela, sau flori aplicate, acum purta margele. Avea niste ciorapi fini cu model jacquard foarte la moda, iar in picioare pantofi de piele asortati, bordo. La acea vreme se potrivea la incaltaminte cu mama si cu sora mai mare, deci isi puteau imprumuta pantofii dupa plac.
S-a parfumat cu putin Chanel 5 de la mama ei si a ametit de tot. La petrecere a venit toata gasca obisnuita. A dansat cu toti baietii, cu Makis, cu Andrei, cu Radu, cu Lalu. Acesta din urma a cam enervat-o, tot incerca sa o complimenteze ca are genunchi frumosi, rotunzi si chiar a incercat sa-i mangaie genunchii ceea ce a enervat-o foarte tare, acum chiar ca avea chef sa se intoarca acasa, sa se arunce in pat si sa traga o portie sanatoasa de plans. Se simtea stinghera in gasca asta a fratelui ei. Nu-i mai placea, vroia altceva, cauta si avea impresia ca nu va gasi niciodata ceea ce-i lipseste. Era in perioada aceea cand a cunoscut o multime de baieti destepti, stilati, elitisti, care invatau la Sava, la Lazar, la Cantemir, dar nu i-a placut de nici unul.
Stia ca altii si-au gasit perechea si sunt fericiti, dar pentru ea momentul inca nu venise, trebuia sa mai treaca ceva timp.(va urma)

 

Bunicul si florile de cires aprilie 12, 2010

Filed under: atitudine,proza scurta — forevergreen @ 5:39 pm
Tags: , , , , ,

Lotica, asa o alinta bunicul din Bucurestii Noi. Era un munte de om, cu o frunte lata, cu maini puternice, fierar de meserie. Topea metalul pana la incandescenta, il transforma in diverse forme ciudate si apoi arunca obiectul in galeata cu apa. Acesta se racea sfaraind…Uneori facea nituri, iar nepoata ii dadea tarcoale privind fascinata cum metalul se aprinde si se stinge. Bunicul fusese pe front, luptase cand cu nemtii, cand impotriva lor, iar rusii cand ii erau prieteni, cand dusmani. Lotica nu prea intelegea aceste lucruri care se invarteau in capul ei micut de copil de patru ani. Intro zi bunicul a facut potcoave de cai ceea ce a starnit admiratia fetitei care nu se mai desprindea de-acolo din atelierul bunicului fierar. Bunicii aveau o casa modesta facuta de bunicul cu mana lui si o gradina frumoasa cu multi pomi fructiferi si cu flori. Mai intai inflorea liliacul, apoi stanjeneii, crinii, margaretele, iasomia si trandafirii. Bunicul facuse bolta de vita de vie, avea ciresi, pruni, visini, corcodusi, un nuc batran. In curte avea un put cu apa foarte gustoasa. Vara punea sticle de bautura la racit in galeata putului si o adancea in apa rece. Copiii nu aveau voie sa umble singuri la put. Aceasta era regula numarul unu. In curte era un leagan de metal cu scaunul de lemn, facut tot de bunicul. Copiii bunicului obisnuiau sa se dea nebuneste in leagan, adica sa se invarteasca de jur-imprejur…dar nepotii nu aveau voie sa faca acest lucru. Aceasta era regula numarul doi. Nimeni nu avea voie sa manance fructe necoapte din copaci, nimeni nu avea voie sa vandalizeze copacii fara stirea bunicului. Aceasta era regula numarul trei. In curtea casei exista o magazie cu dulapuri vechi in ale caror sertare se gaseau tot felul de minuni. Lotica era innebunita sa scotoceasca pe-acolo, dar bunicul nu era foarte incantat s-o lase sa se urce pe lazi si pe dulapuri nesupravegheata. Aceasta era regula numarul patru. Beciul din bucatarie era o alta atractie pentru nepoti, dar atunci cand se tinea chepengul deschis pentru aerisire, imediat se instala o alta restrictie care de fapt era regula numarul cinci: copiii nu au voie singuri in beci. Era frumos la bunici, dar era si militarie. Intr-un an cand ciresii incepusera sa se scuture si fructe mici aparusera prin copaci, nepotii au ramas cateva zile sa doarma la bunici. Parintii se mutau la bloc intr-un alt cartier. Afara ploua si in gradina era mult noroi. Bunicul a plecat cu treburi, iar nepotii au dat iama prin ciresi noroindu-se pana-n dinti…la intoarcere bunicul s-a facut negru de suparare, iar nepotii nu stiau cum sa dispara mai repede de-acolo de rusine. Lotica n-a stiut niciodata daca bunicul i-a iertat…

 

Urmeaza povestiri din sejururi prin Ambasade martie 28, 2008

Am stat in ambasade in Atena, in Nicosia, in Copenhaga, in Stockholm, in Oslo, a fost o vreme cand ne cazau acolo, plateam la ei cazarea, fara mic dejun inclus, plateam pentru carburant, daca ne plimbau cu masina lor, plateam pentru telefoane, telex, fax, etc. Dar cel mai interesant era ca noi dormeam cu usa neincuiata, faceam dus cu usa neincuiata, ne depozitam bagajele cu usa neincuiata, noi eram transparenti, nu aveam nimic de ascuns, eram deschisi…La vremea aceea ma revoltau mai putin aspectele astea, dar daca ma uit in urma imi dau seama, ca multe nu erau in regula. Cea mai ciudata intamplare a fost atunci cand mi-am gasit perlele rupte. Precis, una fusese prelevata pentru testare. Caci, cum ar fi putut una ca mine sa aiba perle adevarate? Dar suspiciunile umblau singure pe-atunci, ca si acum de altfel.