Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You

Forevergreen fresh facts, attitudes and positive vibes, health, wellness, diet, pregnancy, weight loss, diete, silueta, noutati

Deosebiri noiembrie 21, 2015

Stiti care-i deosebirea dintre un vernisaj si o lansare de carte?
La vernisajul unei expozitii de pictura artistul invita oameni de arta, colegi de breasla, prieteni, rude si cunostinte; de regula plateste chiria salii si de multe ori nu vinde nicio pictura. Publicitatea si-o face pe cont propriu! Mass-media nu participa de regula decat la anumite evenimente de acest gen, functie de interese.
La o lansare de carte cu sesiune de autografe, fiecare doritor cumpara O carte pentru a primi autograf…
Despre fursecuri si sampanie nu mai amintesc! Cheltuieli de protocol.
aranj nov 12e

aranj nov 12a

aranj nov 12b

aranj nov 12c

aranj nov 12d

 

Sub spectrul rubinului august 18, 2014

In 19 August sarbatorim ziua in care ne-am cununat la Ofiterul Starii Civile cu ani in urma! O casatorie care a rezistat in timp si spatiu desi  ne-am hotarat in doar cateva luni de zile sa facem pasul acesta important.

IMG_8770

Este adevarat ca ne cunosteam de circa patru ani de zile frecventand la petreceri, ceaiuri, revelioane acelasi grup de prieteni, colegi de-ai mei de facultate, dar niciodata pana atunci nu mi-am imaginat ca EL va fi alesul…

IMG_8772

portret la cununia civila

Stiam ca picteaza si am vizitat cateva expozitii de pictura pe care le-a avut in acei ani impreuna cu grupul nostru cel vesel (eram nedespartiti, acesta-i adevarul!).

Totul a pornit de la muzica, deoarece EL era „omul” care aducea magnetofonul la ceaiurile din Armeneasca.

In ultimul an de facultate anumite circumstante au facut ca totul sa evolueze altfel; in convalescenta mea post hepatita epidemica toti prietenii ma vizitau acasa fericiti ca am parasit spitalul unde „socializam” numai de la geam…

Si astfel primeam flori, tineam regim, trebuia sa stau cuminte sa ma recuperez, citeam, crosetam, ascultam muzica…iar EL m-ar fi vizitat zilnic daca s-ar fi putut, mi-a adus viniluri cu muzica preferata si chiar un pick-up…

Marturisesc faptul ca n-am vanat barbati in viata mea, dar am fost curtata, recunosc!

Niciodata in adolescenta n-am visat la maritis! Aveam cu totul alte preocupari, citeam si gandeam foarte mult, nu traiam limitat!

Am studiat Istoria Artelor in clasa a douasprezecea, mergeam la cenacluri literare, aveam in liceu o prietena foarte buna cu care discutam literatura, muzica, pictura, etc. Am avut o diriginta la liceu care ne-a cultivat gustul pentru artele frumoase, pentru literatura de calitate.

Acestea fiind spuse, ne-am hotarat sa ne casatorim si am facut-o, desi descoperisem intre timp ce-nseamna gelozia „inventata”!

„Am fost prea ocupati sa ne traim viata si de aceea nu ne-am plictisit niciodata!”

 

Despre literatura contemporana iulie 8, 2014

Discutii pe #FB:

Eu: Mi-am permis sa dau „share” unui pastel citit de dimineata, caci rar mi se intampla sa-ntalnesc aici poezie fara cuvinte „colorate”…

Prin cuvinte „colorate” a se intelege: cuvinte explicite, triviale, vulgare, termeni anatomici deveniti indispensabili pentru unii scriitori, poeti, etc.

Doru Căstăian Elena, poate nu frecventezi poetii care trebuie. Din ce poezie de dragoste am citit in ultimul timp, recomand calduros poezia lui Carlos Drummond de Andrade, marele poet brazilian. La Humanitas a aparut o antologie.

Doru Căstăian Cat despre folosirea cuvintelor vulgare… Rari sunt poetii care le-au stiut folosi asa cum trebuie. E. E. Cummings sau Charles Bukowski, de pilda. Iar, la noi, Nichita Stanescu, in „Argotice”, Geo Bogza, in „Poema invectiva”, sau chiar marele Mihai Eminescu. Cat despre pastelul de mai sus, cu tot respectul, lipsa cuvintelor vulgare pare a fi singura lui calitate.

Eu: Doru Castaian, am si eu dreptul la O provocare din cand in cand, nu-i asa? Este foarte posibil sa nu „frecventez” poetii care trebuie, dar eu m-am referit la ce-ntalnesc aici, acum, ieri, zilele acestea, etc. Uneori am senzatia aceea de „too much” si se stie ca ce-i mult, strica!

Doru Căstăian Pai, de aia intalniti aici vorbeam. Si, da, stiu ce spui cu „too much”. Am si eu frecvent sentimentul asta.

Eu: Mie nu-mi plac extremele in general si de foarte multe ori incerc sa inteleg fenomenul si ma-ntreb: oare o carte nu se poate vinde in ziua de azi daca n-are continutul „colorat lingvistic”? Iar marea intrebare la care n-am gasit deocamdata raspunsul ramane: unde se delimiteaza literatura erotica de cea porno, sau orgasmica? Tema de studiu in vacanta! 🙂

George MihalceaNu-l cunosc pe domnul Căstăian, dar sunt perfect de acord cu el, atât în privința aprecierii valorice, cât și a numelor citate, la care mai adaug: Ion Creangă, Emil Brumaru, Alexandru Petria, Liviu Vișan, Romulus Vulpescu și destui alții. Dar ce ziceți de Villon, Miller, de Sade și iarăși mulți alții?

Eu: Domnule George Mihalcea, dupa cum bine stiti, in zilele noastre „prieteniile” se impart in doua categorii: dinainte si dupa #FB! Nici eu nu cunosteam atata lume inainte!

George MihalceaȘi pentru că tot veni vorba, poate aveți timp să citiți ce am postat în această dimineață, tot fără cuvinte de care unii sunt oripilați și pe care eu le folosesc extrem de rar. Ce vreau să înțelegeți, și fac apel la asta pentru că refuz să cred că nu sunteți un om deschis, e că nu trebuie să vă alăturați celor care stabilesc reguli de bună purtare în cultură și artă, instituindu-se într-un soi de poliție a gândirii.

Eu: Nu fac parte din inchizitie, dar consider ca exista niste limite ale bunului simt in toate!

Este cazul sa mentionez aici ca vulgaritatea a devenit un flagel in Romania? Intotdeauna ma gandesc la copii in primul rand, caci noi, adultii am crescut in alte timpuri…poate prea restrictive, intr-adevar, ceea ce nu inseamna c-am ramas la stadiul de nedezvoltati!

George MihalceaTocmai de-aia! Limitele sunt cele pe care le refuz, dacă ar fi fost acceptate, arta și, în general, lumea, n-ar fi evoluat. Oricum , valorile se cern de la sine și fără polițiști, că iar mi-amintesc de acel papă care a ordonat ca sexurile statuilor de la Vatican să fie acoperite. Să nu comparăm vulgaritatea cu demersul artistic, acesta din urmă reușește sau nu, iar dacă nu, moare în sine.

Eu: Sa va marturisesc un lucru: in general aprecierile sunt subiective, cel putin in ceea ce ma priveste. Am studiat Istoria Artelor deoarece intentionam sa dau examen acolo in clasa a douasprezecea. Exista picturi, sculpturi care nu mi-au placut nici atunci si nu-mi plac nici acum. De asemenea in literatura sunt opere care mi-au placut in adolescenta, le pot citi si acum cu placere, dar unii autori nu-mi plac. Normal ca n-am citit tot, dar am citit destul! Nu-mi plac habotnicii, nu-mi plac oamenii obtuzi, dar nici „desfranatii” in exprimare nu-mi plac, mai ales cand totul se face „on purpose”- adica totul este strategie de marketing!

In ziua de azi totul se reduce la imagine/brand, etc. Depinde ce imagine virala vinde produsul cel mai bine…si aici intervine popularitatea/rating-ul, etc.

Doru CăstăianValoarea artistica a unui produs are putin de-a face cu gradul lui de… dezinhibare. Sexualitatea care rateaza valoarea devine pornografie. Limbajul explicit care rateaza valoarea devine vulgaritatea. Goliciunea care rateaza valoarea devine obscena. In ceea ce ma priveste, mai obscena este prostia decat nuditatea sau slobozenia limbajului. „Infernala comedia” a lui Emil Brumaru este o carte care, daca n-ar fi o capodopera, ar fi greu de suportat. Or, asa, valoarea poetica reala salveaza acolo dezinhibarea aproape diavolesca a limbajului. Domnule, George Mihalcea, multumesc pentru completarea listei, nu stiu cum i-am putut sari pe cei numiti. Desigur, putem continua: Nabokov, Pessoa, Joyce…

Doru Căstăian Si Cartarescu, sa nu-l uitam pe Cartarescu…

Eu: Destul de exhaustiva analiza facuta, domnule profesor Doru Căstăian! Cred ca ar trebui sa o salvez pe blog undeva, s-o mai recitesc!

A urmat o insiruire de poezii propuse de domnul profesor pe care in niciun caz nu le-as publica pe blogul meu…un fel de analiza lapidara pe text!

Eu: Acum cred ca ar fi cazul sa aducem in discutie „utilitatea finala”. Dar cred ca n-am mai termina niciodata conversatia. Eu sunt adepta „utilitatii finale”, deci trebuie sa-mi imaginez ca oamenii „gusta” acest gen de „arta literara”, nu-i asa? Ii inspira si le da aripi?

Am uitat sa amintesc de publicul „target”, ca sa amestecam si notiunile de marketing in ecuatie!

Doru CăstăianDa, poezia buna te imbogateste, te diversifica, te nuanteaza, te encripteaza, te exaspereaza, te bucura. Mai zic? Sau am scos de-o utilitate?

Eu: „More than enough”, cum zicea un bun amic norvegian despre bunastarea lor, nu si a noastra! Dar ramane in vigoare si proverbul cu „de gustibus…”

 

 

Anni Lorei a plecat intr-o alta lume… iulie 3, 2014

Filed under: life,literatura,poezie,women — forevergreen @ 9:28 am
Tags:

„La cules de rodii in cartierul Rahova – /La Biserica.2009
October 9, 2013 at 5:12am

Jurnal dintr-o lume fara inceput si fara sfirsit….

capitolul 7

Mersul la biserică duminică dimineaţa era un drum lung cu miros de lămâie, apret din faină amestecat cu lavandă semi-râncedă. Dar asta numai când venea Tante Käthe Fieger din Mediaş într-o vizită neanunţată, într-un fel de armură cu valiză şi ton de armată.

Era matuşa mamei, verişoara bunicii, trăise toată viaţa la München şi pe la începutul anilor 60 metropola bavareză, datorită demonstraţiilor, îi devenise prea haotică. Ne povestea cu multe oftaturi, ce îi şifonau dantelăria pe pieptul preaplin, cum se prăpădeşte Germania datorită mişcărilor de stânga.

Iar tata, cu o voce morocănoasă, încerca să o întrebe, de ce s-a întors în România; unde nu era vorba de o simplă mişcare de stânga, ci era atât de stânga şi dictatorială, încât mai la stânga nu se putea că ajungeai iar la dreapta. Tante Käthe îl desconsidera pe tata. Îl considera proletar, datorită originii lui dintr-o familie de muncitori de câteva generaţii în minele din Silezia.

Vizitele ei începeau constant cu o ceartă în trei limbi, de mă credeam într-un film indian, doar culisa era alta. Pe undeva câteva case din chirpici şi paie balot semănau ca atmosferă, cineva dansa alene în inerţia mâncatului, lipsit de gânduri, boabă cu boabă de porumb fiert sau corcoduşe furate.

Mama nu o contrazicea pe Tante Käthe şi îi spunea Euch, un dvs. arhaic, obicei adus de mama din Ardeal. Eu aveam voie să îi spun Tante, mătuşă, dar nu aveam voie să las nimic pe farfurie sau să bag cuţitul în gură. Dacă totuşi o făceam, Tante ţâşnea cu un val de cuvinte prin proteza perfectă adusă şi ea din Germania, se uita rece şi umilitor la mama şi o făcea pe ea vinovată, stâlcind o limbă săsească altoită cu accent de Bavaria, pe care eu şi tata nu o înţelegeam deloc.

Tata nu înţelegea nici de ce trebuie să fie politicos cu Tante, care reprezenta ea însăşi definiţia nemulţumirii: zăcea ca o balenă rănită, oftând după o tinereţe pierdută citez din cuvintele tatei. Românii i se păreau în tot ce făceau barbari şi nedemni de a-i da vreo lecţie evident că refuza să vorbească româneşte , dar uitase că ea fusese cea care se întorsese din vestul acela pe care noi îl defineam ca fiind lumea paradisiacă şi plină de prea-plin din toate punctele de vedere, nepunând nimic la îndoială.

Tata, care venise abia după război în România, ţara care îi salvase de multe ori viaţa, avea cu totul altă părere despre români. Tema despre de schmuddlige Rumänen , românii îngălaţi, avea să-i despartă pe veci pe Tante şi Tata, discuţiile umpleau vizitele, care se terminau cum începuseră: într-o ceartă , după care Tante se clătina spre poartă cu valiza ca o ancoră, dând din cap şi tâşnind vorbe pedepsitoare promiţând că nu va mai reveni. Tata se bucura, iar mama tăcea cu ruşinea în braţe. Mama a trăit prin lumile celorlalţi, încercând să-i împace pe cei, care oricum doar împăcare nu căutau.

Mersul la Biserică era un ritual complicat, iar dacă se întâmpla să nu ajungem până pe Lutherană în ultima bătaie de clopot, atunci săptămâna ce urma era simţită de noi, într-un fel, ruptă în două.

Ne simţeam risipiţi, răvăşiţi (nu găsesc un cuvânt potrivit, poate tu cititorule să-l porţi ca mine în suflet, iar atunci scrie-mi-l pe ciorne de orice culoare şi trimite-l cu poşta înceată a porumbeilor), pentru că nu trecuserăm pragul: cel al timpului, al curăţirii de toate felurile şi nu tranversasem Cişmigiul, căscând gura pe după tufe la animalele obosite, ce nu ştiau dacă noi suntem un fel de altă specie de animal sau doar nişte pomi de import.

Ne veseleam, ca să nu zic că râdeam în Cişmigiu de subretele care pupau soldaţi pe bănci umede de roua nopţilor. Acele sfârşituri de săptămână par azi perfecte; atunci ne oboseau, iar de fapt împrospătau timpul, fiind praguri pe care la vremea aceea nu le percepeam. Desigur, fetele aveau flori şi agrafe colorate de plastic pe cap, miroseau a ceva între naftalină şi dropsuri. Erau oameni, oameni liberi duminica.
Apoi eram risipiţi în gânduri pentru că la Biserica Lutherană mama şi cu tata se întâlneau cu ceilalaţi saşi, şvabi, cu diverşi cunoscuţi, necunoscuţi veniţi şi ei acolo sau pe cale de-a dispărea de-acolo. În biserică lumea se mişca altfel, mirosea altfel, se îmbrăca altfel, iar de vorbit… nu pot descrie ce amestec de cuvinte era.

Iar la Catedrala Sf. Iosif, unde se ducea tata să se roage sau să gândească cum credea el, era iar cu totul altceva. Statuile îmi păreau familiare, frigul însă nu mă îndemna să vin mai des. Tata se ducea singur ultima parte de drum. Şi când noi, protestantele, eram gata demult cu întâlnirea de duminică, tata nu apărea.

Slujba la Catedrala Sf. Iosif ţinea mult mai mult. Iar după aceea tata uita să treacă pe la Lutherană. Aşa zicea el, găsind mereu un motiv să nu se întâlnească cu puhoiul de lume din Ardeal, pe care nu îl înţelegea şi îl obosea. Eu, care doream să mă plimb cu el, văzându-l foarte rar în rest, ani de zile nu l-am înţeles.
Într-o zi mi-a spus spăşit, luând vina asupra lui: Nu îi înţeleg, ei nu ştiu nimic, vorbesc numai de varză murată şi foc de lemne. În lume e război, sărăcie şi atâtea probleme politice, iar Luther al vostru nu v-a învăţat să vedeţi nici peste gard.

Acelaşi sens, alte cuvinte duceau destul de des la certuri mai mici sau mai mari după mersul la Biserică, în duminicile când tata era în Bucureşti. Mama îl apăra pe Luther, tata apăra Biserica, fiecare vorbea în felul său, nu se uitau unul la altul, dar niciunul nu lăsa de la el. Aşa au trăit cincizeci de ani în lumi diferite, dar nu şi-au călcat peste credinţă.

A vedea mai departe de gard… nu prea ştiam ce dorea să îmi spună cu asta.

Iar când tata îl pomenea pe Luther, parcă vorbea de Teufel…Diavolul. Tata venea dintr-o familie de catolici convinşi din Silezia şi nu înţelegea de ce mai trebuie să se apuce unul să reformeze, când totul e prestabilit în numele lui Dumnezeu.

Mama tăcea. Mama tăcea oricum tot timpul, iar tata explica mult şi multe, mai ales vorbea din ochi şi din accente, intonaţie. Româna lui era simpatică, şi aceasta ca să nu mai explic faptul că era o limbă inventată de el după venirea sau mai bine zis apariţia lui în Bucureşti la vârsta de vreo treizeci şi cinci de ani.

Expresiile lui pline de umor şi incompatibilitatea de a-l spune pe î ducea mereu la ilaritate. Luther i-a rămas duşman garantat, până înainte de moarte, când brusc a cerut să fie trecut la protestantism ca să încapă într-un cimitir mai aproape de casă. Dar s-a trecut singur, n-a spus la nimeni, iar adeverinţa a păstrat-o ca pe o foaie a ruşinii în sertarul în care îşi ascundea crucea şi proteza.

A fost un catolic convins, dar a trăit după războiul despre care nu-i plăcea să amintească, liber, vesel, de parcă fiecare zi ar fi fost ultima.

Zilele de duminică păreau pentru el, când mergea la biserică, un fel de corvoadă. Mama mergea la Biserică decisă, hotărâtă, citea oricum seara din Biblie, tata ascultând apoi până se făcea noapte plină, cu ochii închişi, pe canapeaua din sufrageria îngustă, având şi un prosop pe ochi, Vocea Americii sau Europa Liberă.

Ochii trebuie protejaţi tot timpul, spunea foarte des, sunt cei mai importanţi.

„Omul are numai piele şi ochi, asta e tot, restul organelor le îngrijeşte Domnul. Tata se îngrijea peste măsură; în primul rând avea grijă să fie în siguranţă. Nu plecase dupa război înapoi în Germania pentru că regiunea din care era originar revenise după Război Poloniei. Ce era bine sau rău decidea pe moment.

„Războiul a fost o călătorie a morţilor printre cei vii, uită-te, îi recunoşti după privire.
De ce oamenii, când sunt liberi, se complac din nou în postura de oi limitate şi mai şi plătesc pentru asta cu treizeci de ani de muncă plictisitoare?!
Ca oile, uite-te, îi recunoşti după păr!”

Am citat din cuvintele tatei.”

Ne-am cunoscut pe #Facebook, evident si nu am reusit sa-ne-ntalnim la Gaudeamus, cand a avut lansare…

 

Opinii personale martie 24, 2014

Despre literatura contemporana romaneasca: nu-mi place sa citesc acele carti in care vulgaritatea si erotismul sunt un scop in sine, chiar daca exista si pasaje care socheaza prin gingasie si romantism…(a nu se intelege ca-mi plac romanele siropoase).
Nu-mi plac acele carti in care femeia este tratata brutal, necioplit, ca un simplu obiect de satisfacere a nevoilor biologice ale barbatilor!
Am citit multa literatura la viata mea si am anumite preferinte…
Daca va urma excluderea mea din lista FB de catre unii scriitori, poeti, critici literari, jurnalisti, etc., nu-i nicio problema! Unii m-au exclus deja a doua oara pentru simplul motiv ca nu le-am citit cartile! — feeling sincera.
#PanseuriMatinale: astazi am realizat ca in ultimii douazeci si patru de ani au aparut in societatea romaneasca o serie de personaje colective neintalnite inainte de ’90. Odata cu aparitia lumii virtuale acestea s-au metamorfozat rezultand uneori adevarati monstri de care ar trebui sa-i invatam pe cei mici si pe cei labili sa se fereasca. Intentionez sa revin curand cu un articol mai amplu despre acest subiect interesant, care ar trebui sa le dea de gandit psihologilor…

 

Poetii aparati de femei penibile ianuarie 11, 2014

Am observat acest fenomen de ceva timp: oricat de violente verbal ar fi poemele/poeziile postate pe FB de catre unii poeti care folosesc stilul „explicit”, exista o hoarda de muieri extaziate care biciuite de condeiul poetului se simt in al noualea cer.

Daca faci greseala sa comentezi in contradictoriu cu ele, sau sa emiti ceva care le depaseste capacitatea de a intelege, ele reactioneaza aberant si impertinent!

Mai bine-i ignori pe toti!

IMG_8672Update 12 Ianuarie: de dimineata l-am auzit la radio pe domnul Neagu Djuvara vorbind despre „patzachine”…aproape ca uitasem acest termen; ma gandeam apoi ce potrivit ar fi sa inlocuiesc termenul de „tzoapa filosoafa”, specific unor femei care se baga singure in seama peste tot, cu cel de „patzachina filosoafa”! Suna bine, nu-i asa? 

In urma cu ceva ani am folosit termenul de „fufe fandosite” si am ranit multe orgolii. De-atunci au trecut vreo sapte ani si mi-am propus ani de zile sa ignor, sa uit, sa sterg cu buretele si asa mai departe…dar sunt momente cand tzoapele isi dau in petec de-atata filosofeala si-atunci merita taxate!

 

Literatura romana si Uniunea Scriitorilor au reale probleme in prezent februarie 23, 2013

Mai intai a aparut acest articol din care aflam cum au devenit scriitori niste neaveniti in ale scrisului: http://adevarul.ro/cultura/carti/kitsch-impostura-uniunea-scriitorilor-romania-literatura-care-ti-intoarce-stomacul-dos-

Apoi a aparut un altul din care aflam ca Uniunea Scriitorilor trebuie sa elibereze urgent spatiul din Calea Victoriei:

http://www.mediafax.ro/cultura-media/uniunea-scriitorilor-evacuata-din-sediul-din-bucuresti-revendicat-de-urmasii-familiei-monteoru-

Ce se va intampla in continuare urmeaza sa aflam!

Deja incepem sa ne intrebam daca o natiune mai are nevoie de cultura?

spring flower