Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You

Forevergreen fresh facts, attitudes and positive vibes, health, wellness, diet, pregnancy, weight loss, diete, silueta, noutati

Vacanta de vara iunie 15, 2016

flori de campIn 15 Iunie incepea invariabil vacanta de vara atunci cand eram copil. Vacanta o petreceam de regula in familie, cu prieteni si colegi de scoala.

Desi aveam rude si bunici la tara, parintii nostri nu ne trimiteau acolo deoarece mama mea in special avea niste standarde destul de inalte si prefera sa ne aiba aproape, sa ne educe in felul ei: disciplina nemtzeasca si principii „a la Makarenco”.

In primii ani din copilarie locuiam la curte in Bucurestii Noi si aveam foarte aproape bunicii din partea mamei unde ne petreceam destul de multe zile; bunicii aveau o gospodarie modesta cu pomi fructiferi, cu flori si cu multe alte atractii si surprize. Pentru vremea aceea era suficient pana cand am inceput sa crestem si sa avem alte pretentii. 

Imi amintesc cu nostalgie de dupa-amiezele toride cand ne refugiam in camerele racoroase cu geamurile acoperite de hartie albastra. Mirosul de levantzica din dulapurile vechi era acolo, prezent, alaturi de cel de naftalina…

Mama obisnuia sa ne ia uneori dimineata, la piata din spatele Parcului Bazilescu, sau la Piata Matache. Imi placeau foarte mult excursiile la piata de fructe si legume, la fel cum imi plac si acum!

Frecventam inca de pe atunci Cercul de maini indemanatice de la Palatul Pionierilor (actualul Palat Cotroceni). Acolo se organizau tabere de vara unde participam la tot felul de activitati.

Dupa ce ne-am mutat in Drumul Taberei, obisnuiam sa mergem foarte des in vacantele de vara la palat, sau la Gradina Botanica. Citeam foarte mult pe atunci si aveam abonamente la multe biblioteci de unde imprumutam carti; in casa noastra se cumparau toate cartile necesare la scoala pentru fratii mei mai mari si imi facusem un obicei de a le citi chiar inainte de a le veni randul la studiu. Nu ma deranja deloc ideea de lecturi suplimentare-recomandate, chiar ma bucuram sa citesc ceea ce-mi era folositor la un moment dat.

In timpul verii imi placea sa fac ceea ce era necesar prin casa, iar atunci cand amandoi parintii mergeau la serviciu, existau intotdeauna liste cu „must do”!

Obisnuiam sa tricotez, sa crosetez, sa fac croitorie, sa brodez si multe altele. Ne si distram, evident!

Organizam petreceri, sau eram invitati la petreceri de catre alti colegi/prieteni. Ascultam muzica acasa, sau pe la prieteni. Mergeam la concerte, la teatru, vizitam expozitii de pictura, mergeam la cumparaturi prin centrul Bucurestiului, mergeam prin anticariate, prin parcuri, etc. Nu aveam timp de plictiseala niciodata!

Uneori mergeam la mare ori la munte cu parintii, sau cu fratii. Mai tarziu am inceput sa plec impreuna cu prietenii si colegii; intrasem intr-o alta etapa a vietii, eram deja la facultate.

Imi amintesc intotdeauna cu placere vacantele de vara din copilarie si adolescenta!

garofitze

margarete

 

Despre amintiri decembrie 10, 2015

 

‪#‎Motto‬:

„Amintirile frumoase nu ni le poate nimeni altera, confisca, ori alunga, caci acestea exista in noi pentru totdeauna!”

De dimineata mi-am amintit ce faceam pe 10 Decembrie in alti ani: eram in Grecia si urma sa merg in Cipru si sa ma-ntorc acasa cu o zi inainte de Craciun, sau eram in Dubai si urma sa ma-ntorc in Abu-Dhabi pentru a lua avionul Tarom ca sa revin in tara. Pentru ca asa a fost viata mea ani de zile structurata pe plecari in delegatii si intoarceri acasa la familie si birou.

Nu mi-am facut niciodata un soclu, nu m-am victimizat, nu m-am laudat, ci am cautat sa le-mbin pe toate in armonie spre binele tuturor!

Faptul ca unii m-au invidiat atunci si nu si-au mai revenit niciodata, este problema lor!

 

IMG_6569IMG_6568IMG_6570

 

„Mineriada” reloaded! octombrie 22, 2015

In ultimele zile se discuta in toate mediile despre ce s-a intamplat la Bucuresti in perioada 13-15 iunie ’90, evenimente de trista amintire pentru toti romanii, dar mai ales pentru bucuresteni.
De dimineata ne-am amintit „calvarul” prin care am trecut in perioada decembrie ’89 – iunie ’90, deoarece eu si sotul meu lucram in centrul Bucurestiului, aveam baiatul la liceul Lazar, iar fetitza la gradinita in cartier, in sud-estul orasului, destul de aproape de platforma industriala Policolor. In timp ce altii „jucau pe degete” soarta romanilor si cautau sa se imbogateasca, noi ne ingrijeam sa fim cu totii in siguranta!

Am avut „onoarea” sa ma-ntalnesc intr-o zi cu o mare de oameni furiosi care plecau dinspre platforma Policolor si se indreptau spre centrul Bucurestiului! Erau intunecati la fata si foarte agitati si agresivi, dar organizati cu drapele, etc.! Eu veneam dinspre statia de metrou si a trebuit sa trec printre ei in drum spre tramvai ca sa ajung acasa. Mi-a fost frica de acei oameni!

Aveam biroul in cladirea de pe strada Doamnei! Zilnic acolo semnam condica de prezenta si ne era frica sa coboram in strada. Am vazut autobuzele care ardeau de pe terasa cladirii cu sase etaje plus mezanin in care lucram; erau in fata cladirii Universitatii si totul se intampla dupa orele pranzului. Zvonurile despre ceea ce se-ntampla in apropierea noastra din centrul orasului ajungeau la noi si ne ingrozeau. Atmosfera de teroare si de asteptare, iar in timpul acesta trebuia sa mai si lucram!

Printre noi existau multi colegi cu sarcini precise sa observe si sa raporteze mai departe! Acestia de multe ori daca nu aveau ce raporta, inventau!

 

20 Iulie – De ziua mamei mele iulie 20, 2015

Ar fi implinit optzeci si sase de ani in 20 Iulie, de Sfantul Ilie.
Dar nu mai este printre noi de optsprezece ani. As putea spune ca a parasit aceasta lume mult prea devreme, dar daca ma gandesc prin cate a trecut in viata ajung sa o inteleg…
Cand eram copil aveam acel cosmar al copilariei destul de des: mergeam pe strada de mana mamei si la un moment dat se surpa soseaua sau cadeam de pe o inaltime, se intampla ceva care ma despartea de ea…uram acele vise oribile, ma trezeam fericita ca a fost doar un cosmar si ma rugam la Dumnezeu sa nu se-ntample niciodata…alungam repede gandul ca e inevitabil candva…
Cu doi ani inainte de finalul vietii a avut un accident cerebral urmat de o semipareza pe care le-a invins in cateva luni de zile…era puternica si avea o vointa de fier…pe urma insa, l-a pierdut pe tata in februarie ’96 si n-a mai rezistat decat pana in ianuarie ’97…
La vremea aceea nu mai ieseam din doliul care incepuse din decembrie ’94…primisem loviturile una dupa alta…nici nu mai stiu cum de-am rezistat…
De fapt imi amintisem mai devreme faptul ca mama mea a avut ambitia ca noi sa invatam, sa citim, sa ne cultivam, sa ne educam…avea pretentii de la noi si asteptari!
Ne-a educat nemteste, facea militarie cu noi: nu tolera sa fim murdari, neglijenti, sa mancam urat, sa pierdem vremea pe strada, sa ne amestecam cu lumea dubioasa si incerta de dincolo de gardul casei…ne-a invatat regulile de buna purtare de cand eram foarte mici: ne punea sa mergem drept cu o carte pe cap, sau ne dadea sa tinem cate o carte la subsoara ca sa nu stam neglijent la masa. Tinea foarte mult sa o ascultam, sa nu-i iesim din cuvant; fratii mei o mai suparau si o incasau in consecinta. Pe mine m-a certat rau prin clasa intai pentru ca scriam urat. La caligrafie eram un dezastru la inceput…dupa ce am luat-o la palma am plans si m-am suparat, dar am inceput sa scriu frumos si toata lumea a fost fericita. Atunci a fost prima si ultima data cand m-a certat…
Pe urma imi placea s-o ajut la treaba in bucatarie, sa merg la cumparaturi…niciodata nu raspundeam urat, nu refuzam, nu o suparam…imi spunea „Lady” prin scoala generala si liceu…nu stiu de ce imi spunea asa, n-am intrebat-o niciodata.
Toata viata a fost o iubitoare si creatoare de lucruri frumoase si o gospodina excelenta. Facea minuni in casa si avea o putere de munca extraordinara, de invidiat!
A muncit de la 14 ani, din timpul razboiului, cu tatal pe front si o mama cu alti trei copii mai mici de crescut singura, fara venituri.
A avut doua mari iubiri in viata, dar despre acest subiect am sa scriu cu alta ocazie…
De ziua ei, daca nu o vizitam, o sunam sa-i urez toate cele…acum am sa aprind o candela.

candles

flori de piatra minitablou framed

Update la un post din 2012.

 

Contessina februarie 22, 2015

Filed under: contessina,memories,women — forevergreen @ 4:35 pm
Tags: , , , , ,

Se intampla intr-o duminica, in 22 Februarie 1948. Era ziua ei de nastere, implinea douazeci de ani. Purta o rochie albastru electric brodata cu initialele ei S.B. de culoare rosie. Era studenta la litere si frecventa o cantina care apartinea unei scoli de maici. In acea zi fusesera invitati acolo la masa zece studenti de la arhitectura. Printre acestia era si el, inalt, brunet si cu ochi caprui. S-au placut reciproc, o prietena a facut prezentarile si astfel a-nceput povestea lor frumoasa care s-a sfarsit in 20 Februarie 2006 prin decesul lui. Ei i-a fost foarte greu sa depaseasca momentul acela si de atunci are o strangere de inima cand vine ziua de 22 Februarie… Astazi implineste optzeci si sapte de ani; am sunat-o sa-i urez La Multi Ani si mi-a povestit cele de mai sus si altele.

 

albastrele 12 martie '14 albastrele 12 martie 2014

 

Amintiri din tinerete octombrie 15, 2014

Dupa cum v-am mai povestit anterior, in 15 Octombrie am inceput sa semnez condica la primul meu loc de munca dupa terminarea facultatii. In acel an „plecasem de-acasa” prin casatorie, imi schimbasem total stilul de viata si in plus am plonjat intr-o alta lume plina de mistere, necunoscute si tenebre…
Am mostenit un birou de la un coleg care a plecat la munte in vacanta de iarna si nu s-a mai intors niciodata! In primavara anului urmator, i s-a gasit trupul intr-o prapastie dupa topirea zapezii. Atunci am primit prima lectie din „campul muncii”: niciodata sa nu vorbesti prea mult si mai ales sa nu spui ce nu trebuie! Era ceva legat de persoane care isi petreceau concediile platite (sponsorizate) de altii pe Coasta de Azur.

Astfel am pasit intre oameni noi, complet necunoscuti, oameni cu tabieturi invechite, cu mentalitati inclestate.

Nu mi-a fost deloc usor la inceput de drum, ba chiar mi-a fost destul de greu, dar m-am acomodat repede.

 

Evolutie iunie 22, 2014

poza banchet portreteu din noi parinti

eu mamica tanara1

eu cu Suzy

poza 20 ani 1 portret

poza 20 ani 2 portret

poza 20 ani 5 portret

IMG_6011

„Viata este ca un puzzle: uneori piesele sunt toate si se potrivesc perfect, alteori unele piese sunt de negasit!”