Am pierdut azi-noapte cainele pe care l-am crescut in ultimii saptesprezece ani, pe Tina.
Este foarte dureros, dar este bine sa ne amintim momentele frumoase petrecute impreuna…
Tina cea nasoasa…
Tina cea bagacioasa…nu se putea face nimic fara ea! Aici intrase in cadru anul trecut in decembrie…
Tina relaxata…
Tina cu zgarda maro…o fotografie mai veche…
Mai multe amintiri aici.
Update de seara: Ma gandeam mai devreme ca am pictat toate tablourile avand un catel alaturi care niciodata nu mi-a stricat nimic…Tina avea un bun simt si o noblete iesite din comun. Isi rodea numai lucrurile ei…
Status de dimineata: Aseara aveam programare la medicul de familie si am mers cu mare placere dornica sa ne mai intalnim, ceea ce s-a si intamplat dupa o asteptare rezonabila.
Si pentru ca eram in curtea bisericii Sfantul Spiridon Vechi am intrat inauntru de unde se auzea slujba de seara. Am nimerit momentul cand preotii miruiau enoriasii; o fericita coincidenta!
Update 29.11.2012: Continuam sa-i simtim prezenta in casa, desi am renuntat rand pe rand la fotoliul ei, la vasele in care manca, la cel in care bea apa, am inlocuit mocheta din bucatarie cu niste carpete…
Atunci cand nu dormea pe fotoliu era prezenta la bucatarie…mai ales cand gateam, faceam prajituri, sau manca cineva…
Este greu sa acceptam ca nu se mai invarteste printre picioarele noastre…
In ultimul timp avea zile cand se misca mai greu, n-o mai ascultau picioarele…uneori o rugam sa urce scarile fara sa se poticneasca pentru ca mi-ar fi fost greu s-o duc in brate…si ma asculta!
Tina simtea daca sufeream…atunci venea si se lipea de pat…m-a impresionat de cateva ori…
Comentarii recente