Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You

Am crescut la un moment dat noua catei, toti luati de pe strada…pe unii i-am crescut de pui, pe altii i-am salvat pe parcurs.
Pe Tina o avem din toamna lui ’95. Pana la ea n-am acceptat ideea de caine crescut in casa.

In fotografie este dupa operatia din februarie 2011.
Pe Coco l-am adoptat in iarna lui ’99, sau la inceputul lui 2000, nu-mi amintesc exact. Despre Coco am scris o intreaga poveste aici: Coco, catzelul nostru sturlubatic.

Am scris si despre Ciuba, despre Beju, despre Fetitza, despre Schiopatitza, despre Bobi.

Pe Vulponica l-am adoptat in primavara lui 2001, atunci cand erau otraviti cainii pe strazi din ordinul primarului. Provenea dintr-o catea foarte rea care se aciuise la scara blocului nostru. Era maronie, cu niste ochi rai si avea urme de rani pe cap. O catea care maraia pe toata lumea, mai putin familia noastra. De ce asa? Nu ma-ntrebati ca nu cunosc raspunsul. Cand plecam dimineata la serviciu, ma astepta in capatul aleii sa-i spun „la revedere”…o atingeam usor si discret pe cap cu dosul palmei, su cu manusa. Ma feream sa fiu vazuta de vecinii nostri rai care-i urau pe caini si sunau tot timpul hingherii. Cateaua aceasta a avut in acea primavara mai multi pui care au fost otraviti impreuna cu ea. Singurul pui salvat a fost Vulponica pe care l-am luat la noi in casa. Era speriat si traumatizat…incercase sa se ascunda pe la subsol, printre tevi si ai mei au trebuit sa-l salveze de-acolo. Tina nu a iubit-o niciodata pe Vulponica. Dincolo, la curte era Coco stapan. De gelozie a zgariat-o, sau muscat-o…nu mai stiu exact cum a fost, dar tare a mai suferit. Vulponica a facut naveta mult timp. Pleca dimineata cu sotul meu la curte, iar seara venea sa doarma la noi. Ea dormea pe hol, iar Tina in casa. Se maraiau si se ocoleau cele doua catzeluse, dar niciodata nu s-au incaierat. La curte insa, atunci cand erau multi caini se dadeau niste lupte crancene pentru suprematie, iar noi interveneam intre ei cu riscul de a fi muscati, dar trebuia sa-i potolim. La un moment dat Vulponica impreuna cu Ciuba si cu Fetitza il chinuiau pe Coco…ei se jucau, tot ei se luptau. Noi ii hraneam, ii vaccinam, le faceam adaposturi si asa mai departe…

Dupa ce s-a stabilit definitiv la curte, Vulponica mai venea uneori in vizita la noi seara. Se cocotza pe fotoliul ei preferat, se colacea, ne privea multumita catva timp si dormea neintoarsa pana dimineata. Avea in ea o educatie si o disciplina pe care nu stim de unde o capatase, pentru ca noi nu i-am dresat, sau mai stiu eu ce…nici nu i-am batut sau chinuit…

Vulponica are acum o tumoare aparuta din senin…doctorii spun ca daca ar fi s-o opereze sansele de recuperare sunt mici.

Astazi am fost la ea si am mangaiat-o. Avea destula energie dar era si apatica…E foarte complicat. Te atasezi de catei si pe urma suferi…

Despre Chichirica nu mai stiu daca am scris…are si ea o problema de sanatate…

Despre Ciuba: http://newgreenfield.weblog.ro/ciuba-cainele-nostru-ciobanesc-nu-mai-e.

Update: duminica 9 octombrie 2011 Vulponica a plecat in alta lume…

Update: miercuri 28 Noiembrie 2012 – azi-noapte Tina ne-a parasit dupa cateva zile in care nu mai avea putere sa iasa din casa, tremura si avea momente de slabiciune. Luni seara am iesit cu ea afara la o plimbare mai lunga, i-am aratat florile din gradini.

Tina in septembrie 2010 – relaxata in fotoliu…

Tina in decembrie 2011 – bagacioasa ca de obicei…de data asta s-a bagat in cadru!

Implinise saptesprezece ani si desi arata destul de bine, varsta isi spunea cuvantul: nu mai auzea bine, nu mai latra, nu mai avea instincte…

Tina in martie 2012 – cu fotoliul ei pe care l-a transformat incet-incet…la inceput suporta huse, pe urma se lupta cu ele pana le zdrentuia complet.

Aseara a avut cateva crize de convulsii care s-au transformat dupa ora 11PM intr-un fel de criza finala cu plansete, urlete si toate celelalte. Stiam de la Coco faptul ca sfarsitul ii este aproape si asa a fost.