Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You

Forevergreen fresh facts, attitudes and positive vibes, health, wellness, diet, pregnancy, weight loss, diete, silueta, noutati

Despre „meseria” de mama iunie 3, 2011

De multe ori timpul transforma cele mai traumatizante experiente in bucurii…si este bine cand se intampla asa, caci altfel ar fi foarte trist. La 23 de ani este un mare curaj sa devii mama, ar spune multe femei in ziua de azi si adevarul este ca nu-i deloc simplu, as putea spune eu privind in urma…

Mai ales cand esti la inceputul carierei, in stagiu adica si afli, sau mai bine zis il convingi pe doctor ca vei avea un copil…

Noii colegi de la noul si de fapt primul loc de munca din viata ta devin imediat suspiciosi, rauvoitori si sunt gata sa te pedepseasca pentru simplul fapt ca ai terminat o facultate si indraznesti sa vii si sa declari ca vei face un copil.

Cata intelepciune si rabdare iti trebuie ca sa treci peste toate acestea?

Atunci cand nimeni nu vrea sa-ti dea nimic de lucru, cand toti te privesc chioras si sunt in stare sa-ti dea cele mai de jos indatoriri de serviciu. Dar au fost si clipe frumoase…cum ar fi povestea „buchetului de flori”.

M-au trimis colegele mele sa cumpar un buchet frumos de flori pentru ziua Directoarei de atunci, de la primul meu loc de munca. Nu stiam mai nimic despre acea directoare, dar am reusit sa aleg un buchet de flori. Apoi instructiunile spuneau sa-l duc la secretariat. Am respectat instructiunile, numai ca atunci cand am vrut sa ies de acolo, directoarea a vrut sa cunoasca mesagerul care a adus florile si asa am fost introdusa in lumea doamnelor care-si petreceau vacanta pe Coasta de Azur pe banii clientilor favorizati, dar deja am mers prea departe cu povestirea, am intrat adanc  in lumea barfelor care circulau pe holuri si pe la colturi…nu-i elegant, stiu…

Dupa povestea cu buchetul de flori atmosfera s-a mai dezghetat, adica unii colegi au inceput sa-si manifeste ura si teama pe fata, iar altii au incercat sa ma cunoasca mai bine.

Prima data am fost cooptata de o colega sa plec cu ea in tara, la fabrici, cu agentul din Danemarca. Era obligatoriu sa fim cate doua persoane la tratative, in avion, la masa, pe drum, oriunde…Ideea era sa ne suspectam unii pe altii, ceea ce eu n-am facut niciodata. Consideram ca este un joc de dublu din partea noastra. In concluzie am aflat de dimineata ca trebuie sa plec dupa-amiaza, adica sa-mi fac bagajul si sa prindem trenul, sau avionul, nu-mi amintesc exact ce-a fost…dar ceea ce imi amintesc este faptul ca sotul meu a fost socat si ani de zile mi-a reprosat faptul ca nu l-am avertizat din timp, de parca eu as fi stiut…

Apoi a existat o doamna, care lucra Austria si urma sa plece in concediu in decembrie. M-a luat sa lucrez cu ea, totul se intampla in limba germana. L-am cunoscut si pe agent, pe domnul Frankel care aducea bomboane „After Eight” la tratative.

Dupa ce am ramas singura, sefa de birou de-atunci a dat drumul la tirul persecutiei: zilnic imi cerea situatii si previziuni de livrare, iar eu habar n-aveam de nici unele, evident. Aveam o nota de probleme succinta, dar atunci nu stiam inca ce trebuie sa fac cu ea, au trebuit sa treaca ani sa aflu…Important este insa ca m-am descurcat si incet-incet am inceput sa-mi fac prieteni adevarati si sa fiu chiar iubita de catre unii colegi.

Unul dintre ei lucra Franta si spunea multe povesti ciudate pentru urechile mele de economist de comert exterior la inceput de cariera. Eram in acelasi birou, era decembrie, a plecat si el in concediu, mi-a permis sa-i ocup biroul pana se-ntoarce…dar nu s-a mai intors niciodata. A disparut la scurt timp pe munte…in primavara i-au gasit trupul, dupa topirea zapezilor. Vorbise prea mult, asa se zvonea.

De la el am mostenit biroul.

(Va urma)