Ceea ce ne caracterizeaza pe noi, femeile, este conectarea la bucatarie din frageda copilarie. Nu este obligatorie insa aceasta legatura benefica, sau impovaratoare in acelasi timp. Va propun astazi un test de sinceritate, daca pot sa ma exprim asa: in ce feluri de mancare excelati si mai ales care sunt acelea care nu va ies niciodata, adica de care va temeti…
Am sa incep eu: dupa cum v-am mai spus in nenumarate randuri, mama mea era o gospodina excelenta. Ea reusea sa faca cele mai sofisticate delicatesuri pe de o parte, iar pe de alta parte cele mai gustoase mancaruri. Avea un talent innascut de a gati bine. La petreceri pregatea niste bucate alese, gustoase si frumos decorate, desi invitatii ei nu erau cele mai elitiste persoane, de obicei erau neamuri de la tara, rude din Bucuresti si prieteni.
Au ramas celebre mesele pe care le aranja cu mare dichis, salatele de boeuf ornate cu ratzuste, pateuri cu ciuperci, carne, sau branza, „vol-au-vent”, saleuri, aspicuri, torturi Krantz, Kugelgof, soteuri de legume, rulouri cu crema, Krem-schnit, fursecuri cu amoniac, „langues de chat”(limbi de pisica), chec, cozonac, choux-a la creme, bauturi sofisticate facute in casa, inghetata „home made”. Si pe langa toate acestea facea clasicele sarmale, fripturi cu cartofi natur, bors de pui si asa mai departe. De regula, ei ii reuseau toate. In copilarie imi placea sa o ajut in bucatarie: pregateam ingredientele, amestecam in aluaturi si bineinteles lingeam ceea ce ramanea de la aluaturi si creme…
Dar aceasta nu inseamna ca m-am calificat in arta bucataritului din prima. Am avut si eu rateurile mele de care imi amintesc atunci cand este cazul. De exemplu cele mai sinistre amintiri de la inceputurile mele sunt niste cartofi umpluti cu carne(care au ramas cruzi), o rulada cu gem de visine(care n-a crescut deloc) si celebrele clatite care nu mi-au iesit de cateva ori, motiv pentru care, eu nu fac clatite.
In rest, ma pricep sa fac de toate si chiar imi reusesc. Maioneza, cozonac, chec, fursecuri, tarte, sarmale, pot sa fac orice, daca am timp si dispozitie, mai ales.
Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You 
Sotul meu spune ca eu fac cea mai buna ciorba de perisoare, cea mai buna pizza, cele mai bune vinete, spagetti bologneze si cei mai buni biscuiti din lume 🙂 🙂 🙂
Nu sunt o bucatareasa grozava, dar am anumite feluri de mancare care-mi reusesc si care ma incanta si pe mine tot mereu.
Gatesc aproape zilnic proaspat si preponderent in stil romanesc, desi, desigur, am preluat si o sumedenie de retete internationale.
N-am stiut/invatat sa gatesc decat dupa ce m-am casatorit.
Am invatat impreuna, si asta a fost bine, in sensul ca si acum ma ajuta foarte mult la bucatarie, sau, pur si simplu gateste el 😉
Rateul meu: snitel in sos de smantana, dupa o reteta austriaca sau ungureasca, nu mai stiu exact.
Mi s-a taiat sosul si arata cumplit, asa ca am fost atat de dezamagita, deceptionata si nervoasa, incat nu l-am mai incercat niciodata de-atunci.
@”pot sa fac orice, daca am timp si dispozitie, mai ales.”
categoric si total de-acord… me, too, également. 🙂
NU am reusit sa fac piftii(racituri) si sarmale ca cele facute de maman, desi am respectat retetele ei à la lettre. În schimb: salata de vinete, ciorbele si mamaliga sunt „specialiatatea” mea! Cât despre deserturi, tartele-s pe primul loc si pe-al doilea, etc!!! 🙂 O tarta ce-mi reuseste mereu e ce de pere si roquefort.
Ca si D-na AaltcinevA, ma inspir din gastronomia internationala, cu une touche personnelle… Speakin’ of gastronomie, voilà:
Le „repas gastronomique des Français” a été inscrit mardi au patrimoine immatériel de l’Humanité:
http://info.france2.fr/france/la-gastronomie-francaise-patrimoine-de-l-humanite-65887364.html
Bon appétit! 🙂
@Aaltcineva, gatitul zilnic e sanatos, dar in timpul saptamanii mai mancam si din frigider…Inteleg ca sotul tau este un domn dragut si recunoscator, ceea ce este foarte bine!
Si eu am gatit dupa casatorie, aveam 23 de ani si abia terminasem facultatea…
Pe mama mea o asistam numai, iar primul meu fel de mancare in noua casa a fost o tocanita de cartofi 🙂 A fost delicioasa! 🙂
Sosul de smantana are niste secrete, stiu de la puiul cu smantana!
Melanie, secretul piftiei sau al aspicului consta in perioada de fierbere si cel mai sigur e sa adaugi niste foi sau capsule de gelatina.
Eu fac mamaliga mai moale, nu le am cu rasturnatul mamaligii…tata o facea asa, ca la Moldova! 🙂
Am si eu o multime de carti de specialitate, dar mai nou, improvizez! 🙂
Imi amintesc de o fasole batuta de la inceputurile mele in a gati independent. La vremea aceea faceam si eu asa cum vazusem la bunica la tara. Lasam sa scada apa si cind consideram ca este destul de scazuta zdrobeam totul cu lingura delemn, O data am lasat prea multa apa si nu se mai lega pasta. Am dres-o cu faina si a fost extrem de apreciata pentru finetea ei…
Corolar: este bine sa ai de-a face cu ageamii in ale gatitului ca te poti da mare.
Secretul la sosul de smintina este sa folosesti jumatate lapte jumatate smintina care eu le adaug treptat peste faina rumenita in o lingura doua de ulei.
PS.
Am aflat ca se poate gati dupa carte tirziu si nici acum (sau mai ales acum) nu folosesc cintar in bucatarie…
Singurul lucru pe care-l fac pe cintarite este cozonacul…
@geomarz, dar nu ti s-a prins fasolea de fundul oalei niciodata? Acum mi-am amintit ca mi s-a intamplat odata demult…iar cu alta ocazie, am pus un pui la fiert si am uitat de el…la un momenta dat am simtit miros de ars, am crezut ca-i de la vecini, dar era de la mine! Din bucatarie ieseau nori de fum.:) 😀 De-atunci folosesc oale sub presiune, am mai multe! 🙂
Acum rad, dar atunci pana a iesit mirosul din casa 😦
Carte de bucate am avut de la inceputuri si apoi mi-am facut un caiet mare cu retetele mamei.
Am un pahar de sticla pentru masurat, am si cantar, dar le potrivesc din ochi! 🙂
Cred ca da, mi s-a prins, dar atit de demult, ca am uitat. Mai nou prind pilaful. Fasolea, nu prea.
Treaba cu arsul oalelor, am mai ars, dar , la fel, demult. Nici n u-mi mai amintesc cind a fost ultima data…
Da, pilaful se prinde numai daca nu-i in oala sub presiune! 🙂
La mine, sotul meu este expert in ars tigai, etc. mai ales daca eu sunt plecata si le uita pe foc! 😀
Da, am parte de un sot bun, intelegator, iubitor. Aud foarte des din partea femeilor ca n-au vazut sot mai bun ca al meu. E adevarat, si stiu sa apreciez aceasta.
Doresc fiecarei femei care merita un sot care sa fie doar 1/2 ca al meu, fiindca tot ar duce-o bine.
Si eu m-am casatorit la 23 de ani, chiar dupa o sesiune, fiindca nu terminasem facultatea pe-atunci (n-am intrat „din prima”).
Primul meu fel de mancare: o supa pe/cu carne de bivolita. Si-acum imi vine sa ma stramb cand ma gandesc la ea (din cauza carnii cu care nu eram obisnuita), insa jumatatea mea mai buna sustine si dupa ani ca a fost foarte buna.
Foarte buna n-a fost.
Nici macar in categoria buna n-as incadra-o.
A fost doar o incercare timida cu un gust pronuntat de cornuta.
Alte idei:
cred ca a fost o adevarata binecuvantare sa ai o mama atat de priceputa in ale artei culinare.
Mama mea gateste bine, dar nu exceleaza. Pot sa spun, totusi, ca ardei umpluti ca ea nu face nimeni!
In schimb, are alte domenii unde e greu de intrecut: n-am vazut nicaerea vitrine si dulapuri mai aranjate, mai ordonate si mai dichisite decat ale mamei. Din pacate, eu nu-i seaman in aceasta privinta. Ma straduiesc mereu sa pastrez ordinea in dulapuri, sertare, etc., dar nu sunt nici pe departe atat de aranjate si desavarsite ca ale mamei.
Eeei… fiecare cu „talentele” lui…
@Altcineva
Fiecare mama este cea mai buna pentru odraslele ei. De aceea, fiecare ditnre mamele noastre a fost cea mai buna inbucatarie (pentru ca despre asta e vorba aici). S indazneasca cineva sa cpuna altceva.
Cele mai gustoase mincaruri au fost cele ale mamelor noastre.
„Sic volo” ! 😉
In alta ordine de idei, eu nici nu am stiut pina nu am avut copiii ca sotul meu este mofturos la mincare si nu maninca orice. La vre-un an si jumatate dupa al doilea copi am mi-a spus ca lui nu-i place cutare si cutare , mai ales mincaruri gatite de mine cu sirg … De atunci nici acum nu maninca zarzavaturile din supe si ciorbe de a trebuit sa le inventez fara aceste ingrediente vizibile in produsul final.
@AaltcinevaA, viata m-a invatat ca trebuie sa spunem si ceea ce ni se-ntampla bun! 🙂 Iar daca avem soti care intra in categoria aceasta, a oamenilor deosebiti, merita spus! Le iertam incapatzanarile, frustrarile, nemultumirile de la inceputuri si ne dam seama ca sunt buni! Sa ne traiasca, deci!
Unii sunt mai artisti, mai gelosi, dar le iertam si aceste rataciri temporare…Important este ceea ce ramane!
Nu stiu daca v-am spus ca o fosta colega de facultate m-a intrebat daca nu m-am saturat de statutul de casatorita, daca nu-mi doresc mai multa independenta…eu fiind singura „married woman” dintre cele 6 care eram de fata. I-am raspuns ca independenta nu mi-a lipsit niciodata! 🙂
Legat de ordine si disciplina in casa: a fost o vreme cand tineam foarte mult la ordinea din casa, motiv pentru care sevaletul a disparut din casa, nemaifiind spatiu pentru el…Acum imi pare rau, dar asa s-a intamplat! Acum incerc sa fiu mai flexibila, desi nu-mi reuseste intotdeauna 🙂
@geomarz, daca nu ti-a marturist de la inceput ce nu-i place, e mare lucru!
Unii de fitzosi ce sunt fac viata femeilor un calvar…
Iar faptul ca ai gasit solutii de compromis inseamna ca ai dorit ca lucrurile sa se indrepte! Unii oameni nu mananca zarzavatul din supa, dar acesta poate fi mancat de alt membru al familiei 😀
Noi am ajuns la concluzia ca de cele mai multe ori avem discutii in contradictoriu pentru nimicuri…si mereu ne promitem sa ne schimbam! 😀
Primul copil l-am avut la 4 ani de la castorie iar al doile la 5 si jumatate. Cam dupa 6 ani am aflat ca nu maninca zarzavaturile.
Si nu le mananca nimeni, nici pisica si nici ciinii… Dacit daca sint pacaliti…
Da, sa ne traiasca! 🙂
Referitor la statutul de casatorita: asa e, acesta nu e echivalent automat cu lipsa de libertate. Atunci cand doi oameni se iubesc, respecta si au incredere unul in celalalt, isi acorda fara probleme aceasta libertate.
Eu nu cred ca as suporta sa fiu controlata.
Sau, mai stii? Poate ca daca ar fi fost altfel, m-as fi obisnuit si as fi acceptat de dragul casniciei. Cel putin o perioada. Nu stiu…
Dar stiu ca e bine ca nu e asa.
@geomarz:
Ei bine, stiu care e tema si ai dreptate. Insa consider ca m-am incadrat in ea, chiar daca nu am idealizat. Din dorinta de-a fi, in primul rand, sincera cu mine insami, nu pot sa exagerez, chiar daca e vorba de mama mea. Ceea ce nu inseamna ca am dorit sa spun ceva negativ. Dimpotriva. Am dorit doar sa raman realista 😉
O duminica buna tuturor si un „Cantec pentru mama”, interpretat de-un artist roman exceptional: http://www.youtube.com/watch?v=9gAXUYDL4Go
@geomarz, eu am facut primul copil in primul an de casatorie, iar pe-al doilea peste zece ani fara doua luni…
Legat de zarzavaturi, cainii nostri papa zarzavaturi la greu! Asa i-am obisnuit! 🙂
@AaltcinevaA, in casatorie se fac si compromisuri, mi se pare firesc! Altfel totul se poate narui foarte repede!
Multumesc pentru link! 🙂
Animalele nu le-am invatat, s-au invatat singure…
Daca nu maninca se agita toata fomilia pina gaseste ceva care sa fie mincat.
Maidaneza cea mica din curte (Bombonica) este tare lingava. Nu maninca decit dupa ce miroase se uita asteapta si lasa sa mai treaca timpul. Nu bea lapte, carnea numai daca ii place, bobitele la fel.
Cea mare, Tunia, care este pe sfert dog german si zapacita cit cuprinde, inghite nemestecat cu conditia sa fie carne sau sa miroasa a carne. Zarzavaturi fierte, numai cu untura din cirnati…
Pisica, Tzutzu, prefera pliculeltele pe care, daca le gaseste pe undeva le da jos sa-ti arate ca vres…
L-am avut si noi pe Coco, luat de mic de pe strada. Cand i-am dus gris cu lapte la curte si-am vazut ca nu mananca, am zis ca nu-i adevarat! In schimb cand a venit la noi in vizita, s-a urcat pe masa din bucatarie si apoi direct in oala cu pilaf de pe aragaz…era oprit aragazul, norocul lui…s-a prapadit de epilepsie cu ani in urma…
Sotul meu le gateste ciorba in fiecare seara si le pune toate legumele disponibile in casa…
Tinei ii dam supa de-a noastra, cu proteine animale mai putine, sau deloc. Ea e mai sensibila! 🙂
total de-acord cu D-na AaltcinevaA la n° 17… fara dialog, comunicare, încredere si respect reciproc, totul se „darâma”…
Danke pentru dedicatia muzicala, iata una de la mine, draga raposatei mele mama: Connie Francis – Mama…
Rugaminte:
duminica viitoare am musafiri la masa de seara.
Fiind seara, nu doresc sa servesc prea multe, ii cunosc si stiu ca nu se va manca in exces.
Doresc sa fac oua umplute, rosii umplute cu pasta de branza + ceva verdeturi si chiftelute.
M-am gandit si la o pasta de peste sau avocado, sa aiba fiecare putin de ales.
Cine imi vine in ajutor cu o idee „sclipitoare”? Adica: ceva bun, aspectuos, insa rapid de preparat.
(Nu „vinete”, va rog.)
@Melanie, mersi pentru muzica!
@AaltcinevaA, eu as merge pe sendvisuri coctail, cam migaloase, dar de efect! Cateva feluri de salate: greceasca, cu pui, sau cu ton, sau andive cu maioneza, de cruditati.
Sau soufle de dovlecei, sau cu brocoli, sau cu sparanghel.
Daca e bufet suedez, atunci vor fi feluri mai multe si frumos colorate.
Noi facem tot felul de salate, fiecare cu ce-i trece prin minte si e varietate mare, mancarea e usoara si efectul e scontat: toata lumea multumita! 😉
Cred ca o sa preiau ideea cu salatele, deoarece e buna si imi roia si mie prin cap. Si fiindca celelalte feluri sunt grele destul.
Multumesc frumos! 🙂
(Tocmai ma uitam pe un site cu caracter culinar, sa ma inspir.)
O seara buna!
@”Danke pentru dedicatia muzicala, iata una de la mine, draga raposatei mele mama: Connie Francis – Mama…”:
E o melodie deosebit de frumoasa.
La salate poti sa-ti folosesti fantezia la maximum. Si din sfecla rosie se poate
face salata, exista atatea feluri de salata!
Sau din varza rosie.
Ideea e sa fie toate culorile pe masa! 🙂
O seara buna, de asemenea!
Da, asa e.
M-am gandit sa fac una de morcovi (am o reteta f. buna), iar referitor la rest… trebuie sa ma mai gandesc putin.
Andivele imi surad.
Si sfecla rosie e o idee buna, mai ales ca am primit doua bucati marisoare (noi n-am avut in gradina).
Cred c-ar merge si o salata-salata in combinatie cu radicchio (tot din familia andivelor); ii imbogateste paleta cromatica si-i da o nota usor amaruie, fiindca cea de morcovi e cu tenta dulceaga.
Sa ma mai consult si cu barbatelul meu, sa vad cu ce idei si preferinte vine si el.
Multumesc inca o data frumos si dragastos 🙂
Aveam si eu retete pe-aici:
https://forever-green.org/2008/12/15/salate-cu-pui-salate-de-cruditati-si-maioneza-home-made/
Dressing-uri se gasesc in comert.
Poti sa adaugi si ciuperci, sau ciuperci umplute la cuptor! 🙂
Cu placere! 🙂
Ah, da, o sa le „studiez”. Saru’ mana!
Pe cuvant ca m-am gandit si eu la ciupercute – la ciuperci cu maioneza (le-as evita, ca am deja ceva cu maioneza), la ciuperci la cuptor (chiar ii spusesem sotului meu ieri) sau la un gen de rulada cu ciuperci… 🙂
@AaltcinevaA, avec plaisir…
m-ati facut sa zâmbesc despre ciuperci, suntem mari consumatori… 🙂
despre cina, cred ca depinde si de nationalitatea si gusturile musafirilor… au mai venit deja la masa, sunt curiosi din pdv gastronomic, sa descopere si-alte combinatii?!… à propos de endive, o salata cu ton, sos-vinaigrette ca de salata obisnuita? sau o salata de morcovi si mere rase, sau una de capatzâna de telina rasa, pregatite cu 1/2h înainte, pentru evitarea oxidarii?
Bonne chance! 🙂
@AaltcinevaA, cu ciuperci se pot face multe feluri de mancare:
– ciuperci umplute la cuptor
– placinta sau pateuri cu ciuperci
Sau fierte, taiate fidelutza, inglobate in alte salate! 🙂
Cele cu maioneza sunt bune, dar cad greu la ficat…
Observ ca a venit si Melanie cu idei! Eram sigura, ca se pricepe!!! 😀
Multumesc tuturora pentru sugestii, pe care o sa ma straduiesc sa le transpun cat mai reusit in realitate 🙂
Asteptam relatarile de dupa… 🙂
Relatare pe ultra-scurt:
a fost o seara minunata, iar cele mai apreciate dintre toate au fost… sarmalele!
Azi am primit mail-uri de multumire si tare sunt fericita ca toti au fost multumiti si incantati mai ales de specialitatile romanesti 🙂
Daca ai facut sarmale inseamna ca a fost o masa serioasa, nu doar cateva antreuri si-atat! In anii anteriori, de 1 decembrie faceau primele sarmale din varza murata noua…dar anul acesta de-abia o va pune sotul meu…
A fost un noiembrie cald si aiurea din multe puncte de vedere…
Ma bucur ca ai avut un adevarat festin reusit! 🙂
@34+36: cu placere… of, m-ai facut praf cu sarmalele, „mor” dupa ele si nu mi-au reusit niciodata aici!!! În octombrie-trecut, în cele 5-6 zile la Pitesti, am mâncat sarmale, gatite ardeleneste(cu afumatura!) 3 zile la rând, fara sa ma satur… 🙂
Nice post. I study one thing tougher on totally different blogs everyday. It would always be stimulating to learn content material from different writers and follow a bit something from their store. I?d prefer to make use of some with the content on my weblog whether or not you don?t mind. Natually I?ll offer you a hyperlink in your internet blog. Thanks for sharing.