Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You

Forevergreen fresh facts, attitudes and positive vibes, health, wellness, diet, pregnancy, weight loss, diete, silueta, noutati

Despre Adrian Paunescu noiembrie 6, 2010

Motto: „A fi mort inseamna a ajunge prada celor vii”.

Jean-Paul Sartre

Acum se spun multe despre Adrian Paunescu. Multe de bine, ca de rau s-au spus si se vor mai tot spune. O personalitate puternica si controversata, asa a fost acest poet care in circa cincizeci de ani, din cei saizeci si sapte cat a trait, a scris si publicat peste un milion de poezii. Nu am fost niciodata o fanatica Adrian Paunescu. Mai degraba a fenomenului muzical; imi placea sa ascult la radio cum vibrau vocile a mii de oameni la unison. Si acest fenomen nu te putea lasa rece, cum se spune, caci erau cantece cu mesaj pentru romani.

De fapt, Cenaclul Flacara era un joc al culturii, pentru ca la vremea aceea noi obisnuiam sa ascultam muzica buna: Beatles, Rolling Stones, Adamo, Moustaki si citeam tot ce se gasea de citit: de la Eugen Ionescu, Camus si Sartre, la Oscar Wilde, Virginia Woolf, Faulkner si Buzatti.

Noi citeam Secolul XX, astazi tinerii pot sa citeasca cele mai aberante ziare, reviste si site-uri cu continut penibil, sau dubios.

Am fost o generatie care a simtit nevoia sa mearga la cenacluri literare, sa mearga la teatru, la concerte, sa viziteze galerii de arta. Ne intalneam cu prietenii aproape la fiecare sfarsit de saptamana si dansam, discutam, ne distram.

Nu stiu exact cat de fericiti eram…dar de indragostit, tot ne indragosteam. De entuziasmat, ne entuziasmam cu siguranta mai repede ca acum.

Astazi am parcurs multe pagini scrise de bloggeri si jurnalisti despre Adrian Paunescu, la televizor m-am uitat mai putin.

Am pus cateva dintre cele citite:

Ce crede si simte Roxana Iordache se poate citi aici.

Ce isi aminteste Dorin Tudoran puteti citi aici.

Ce scrie Cristian Tudor Popescu merita citit aici.

Ce povesteste Alex Stefanescu trebuie citit aici.

Ce crede Augustin Buzura, puteti citi aici.

Despre Adrian Paunescu pe blogul lui Varanus cititi aici.

Nu am sa va recomand ce scrie pe twitter un om lipsit de cultura pentru care orizonturile nu depasesc termenul „lingau”…ati ghicit la cine ma refer, nu-i asa?

Nu am sa fac referire nici la cei care considera ca prin Cenaclul Flacara se facea propaganda comunista. Ceva mai aberant n-am auzit  pana acum.

Daca dragostea de tara si de traditii se cheama cumva comunism…inseamna ca eu am studiat la alta scoala. Desi, este putin probabil ca inainte de ’90 in Romania sa se fi predat la scoala materii diferite, caci noi n-aveam manuale alternative, invatam cu totii dupa aceleasi manuale.

 

O zi de noiembrie

E ora 8 dimineata.
Astazi este o zi cu soare pe blocul de vis-a-vis, pe frunzele ruginite din copac si cu pasari care canta pe-afara. Este prima sambata din noiembrie.
Metehnele oamenilor sunt aceleasi: de ieri, de azi si de maine. Oamenii isi tortureaza mintea sa scoata la iveala metehne noi. Fiecare eveniment este un bun prilej de a inventa alte si alte metehne.
Acum doua zile mi-am dorit sa stau la soare si sa-mi cada pe mine frunze din copaci. Si am avut parte exact de asa ceva, cum se spune: ai grija ce-ti doresti ca ar putea sa ti se-ntample!
Pe urma am maturat seara frunzele: de artar, de otetar si de platan. Frunzele de platan sunt mari si uscate. Ele nu fosnesc, doar cad.
Ieri am fost intrun loc unde oamenii vin de obicei sa afle ce-i doare si am avut de asteptat pe coridor in fata unor usi. Era un fel de forfota. Unii veneau, altii ramaneau, iar altii plecau. Unii pe propriile picioare, altii pe scunul cu rotile, depinde…
Soarele era generos afara. Era o zi frumoasa si calduroasa. Am incercat sa citesc, dar aveam ochii prea obositi. Mi-am propus sa-i las sa se odihneasca. La un moment dat m-am uitat in dreapta mea. Acolo se vedea prin geam afara: autobuze si masini treceau pe strada spre Piata Romana in ritm alert. Un domn isi bea cafeaua si fuma o tigara. Era cu cineva, sau urma sa se interneze, nu stiu…caci acolo unde eram, poti sa vii si sa pleci, sau sa ramai. Eu intotdeauna prefer sa vin si sa plec. Nu-mi place sa raman peste noapte.
Dupa ce-am asteptat o ora si ceva am mers cu domnul acela grizonat si cu barba la etajul de sus. Mi-a spus nu chiar ce as fi vrut sa aud, dar nici ceva foarte rau nu a fost.
Apoi am coborat la parter si am plecat cu sentimentul acela de libertate, adica nu am ramas acolo intrun salon.
Am ratat un 133, am asteptat altul. Cred ca pe jos as fi ajuns mai repede la Romana, dar nu eram in criza de timp. Soarele generos imi mangaia fata. Iar mi-am amintit de dorinta aceea care-mi fusese indeplinita: sa stai pe o banca la soare si frunze colorate sa-ti cada in cap si pe umeri…