Din Dilema Veche
„Herta Muller:…..
Este însă cu totul altceva că dumneavoastră aţi rămas aici: sînteţi în România, v-aţi născut aici şi aţi rămas aici cu toate cele. Eu am trăit aproape toate cele pînă în 1987, şi apoi gata: m-au dat afară. Nu mai pot să mă întorc, ar fi o iluzie. Istoria exilului e clară de cînd este lumea: nu te mai întorci cum ai plecat. Nu pentru că nu vrei, ci pentru că a trebuit să te schimbi, acolo unde te-ai dus, ca să-ţi aranjezi viaţa, ca să ştii ce faci cu tine. Vii înapoi, dar lucrurile s-au întrerupt, firul nu mai există, nu poţi să continui ceva. Îmi închipui că poate este o iluzie, poate e şi invidie… Mă gîndesc că, dacă aş fi rămas aici şi timpurile ar fi fost aşa, mulţi ca mine ar fi rămas aşa. Nu-i vorba de mine, exilul e o pierdere enormă pentru orice ţară. Şi de obicei pleacă mai întîi cei integri, cei care nu mai suportă, sensibilii – ei sînt primii care încearcă să o ia din loc.
Gabriel Liiceanu: Uneori rămîn şi aici dintre cei sensibili…”
Nu-mi dau seama unde se opreste „scriitorul” si unde apare omul in acest dialog. Scriitorul ar putea spune sau scrie orice folosindu-se de ceea ce exista deja in literatura ca stil, curent, etc.: fictiune, paranormal, absurd, abscons, simbolism, existentialism, ermetism, romantic, de aventura, capa si spada, crime scene, dadaism, si asa mai departe.
Dar omul?
Noi, cei care am calatorit in lume si ne-am intors intotdeauna acasa, in Romania, ar trebui sa ne consideram insensibili, abrutizati, neciopliti, irationali, colaborationisti? Pentru ca asa reiese din pledoaria doamnei Herta Muller?
Eu consider ca nimeni nu are dreptul sa jigneasca atat de brutal o natiune intreaga, indiferent daca a primit un premiu Nobel pentru literatura, sau pentru simplul motiv ca s-a nascut intr-o tara pe care a considerat-o ostila.
Niciodata nu am fost de acord cu acest mod egoist de a judeca lucrurile. Pentru suferinta proprie nu trebuie sa arunci cu vorbe grele in ceilalti oameni…
Update: 2.12.2010 din Evz.ro
Comentarii recente