Vulpea Liberala
Vulpea fara-ncetare
Striga in gura mare
Ca de cind elefantul peste paduri domneste
Trebile merg la vale si lumea patimeste.
Ca este nedreptate
Sa va sa cheltuiasca
Veniturile toate
Pentru masa craiasca.
D-acestea elefantul cit a luat de stire,
Temindu-se, cu dreptul, de vreo razvratire,
Pe iepure la vulpe cu un bilet trimise,
O invita la curte, o-mbratise si-i zise:
„Am aflat, jupineasa, ca ai mare talent
Voi sa te pui in piine;
Si incepind de miine
Iti dam cu multumire,
Ca un semn de cinstire,
Al gainelor noastre intins departament:
Cauta-ti bine treaba.”
– „Pe seama mea te lasa”,
Raspunse oratorul si, sarutindu-i laba,
Se intoarse acasa.
In ziua urmatoare,
Vulpea ca intotdeauna veni la adunare;
Dar insa oblojita, pe supt barba legata,
Si cu un lipan mare la cap infasurata.
„Ce ai, de esti astfel ?” o intrebara toate.
– „Imi e rau de aseara, imi e rau cit se poate,
Si cu trebile tarii sa ma lasati in pace.
Craiul stie ce face;
El nencetat gindeste la al obstii folos.
Adio ! sint bolnava : m-am inecat c-un os.”
Cunosc multi liberali, la vorbe ei se-ntrec.
Dar pina in sfirsit cu oase se inec.
Comentarii recente