Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You

In dimineata zilei de 21 decembrie ’89, in drum spre birou am traversat cheiul Dambovitei venind de la metrou si am vazut niste masini mari cu soldati. Cineva mi-a spus ca urma sa aiba loc un miting in Piata Palatului si era posibil ca soldatii sa fie mobilizati pentru a asigura ordinea in zona. Mi s-a parut ciudat, dar am mers mai departe. Am ajuns la birou, undeva in strada Doamnei la etajul 5.

Aveam un radio in birou. A inceput discursul celebru. La un moment dat s-au auzit huiduieli si „Jos Ceausescu”. Transmisia s-a intrerupt brusc dupa un bruiaj. Colega din fata mea s-a intors spre mine, cred ca avea sarcina sa ne vada reactiile, caci am aflat mai tarziu de ce era-n stare.

Imi amintesc momentele de panica din acea dupa-amiaza. Se zvonea ca se trage in oameni in piata, metroul nu mai functiona din motive de siguranta, nimeni nu stia nimic cert, noi eram izolati in mijlocul orasului si asteptam sa se sfarseasca programul, sa mergem acasa. Se auzeau zgomote ca niste impuscaturi, bubuieli; am iesit pe terasa cladirii si ne uitam in strada. Oameni care alergau debusolati, nu stiam ce se-ntampla, dar era clar ca trebuia sa iesim in strada si sa mergem acasa.

Eram un grup de colegi care locuiam in acelasi cartier. Am hotarat sa plecam impreuna. Ne-am adunat in holul cladirii si am iesit din Doamnei in Bratianu. Unul dintre colegi ne propunea sa mergem de-a lungul Dambovitei si apoi sa gasim un drum lateral. Cred ca daca urmam indicatiile lui ajungeam ca si altii in vreo duba sau si mai rau…
Am ajuns aproape de magazinul Unirea si atunci s-au auzit niste focuri de arma. Am luat-o la dreapta printrun gang si am iesit pe langa Hanul lui Manuc vis-a-vis de statia de metrou Unirea. Am vazut oameni intrand si iesind de la metrou si mi-am zis ca merita sa-ncercam. Intr-adevar, se daduse drumul la metrou si asta a fost salvarea noastra. Pe urma am aflat ca grupuri de oameni care marsaluiau din centrul orasului catre periferie au fost retinute si au sfarsit prost.

Dupa ce-am ajuns cu totii acasa am sunat o fosta colega al carei baiat locuia in blocul Dunarea. Si ea mi-a confirmat ca strada era plina de oameni si se tragea. In seara aceea s-a tras in oameni acolo la Universitate, la doi pasi de locul de unde tocmai plecasem acasa. A doua zi ne-am dus la birou printre gloante, nu se stia cine, de ce, de unde trage.
Era un fel de joc de-a soarta, de-a norocul, un joc pe viata si pe moarte. De la serviciu nu puteai lipsi caci erai considerat diversionist, deci singura solutie era sa accepti sa-ti joci cartea printre gloante.

Au fost niste zile foarte grele, foarte obscure, eram terorizati de oameni in costume negre care cereau sa intre in casa pentru a folosi telefonul. Ne-am trezit cu yala blocata, nu mai puteam iesi din casa. Si toate astea s-au intamplat atunci.

A fost un Craciun mai mult trist. Imi amintesc cum am impodobit numai o creanga de brad…
Later Edit:
Am descoperit din Evz.ro cum a fost momentul revolutiei pentru D-l Doctor care de ceva timp nu mai scrie pe blogul sau, pe care-l citeam intotdeauna cu mare placere.