Abia acum imi dau seama ca totul are o semnificatie, ca ceea ce scria de cele mai multe ori era adevarul cosmetizat in cuvinte si imagini frumoase. Era un joc secund care pentru el a fost fatal. Noi il ironizam de multe ori, bateam campii, pentru ca era prea multa suferinta in ceea ce spunea el acolo. Uneori credeam ca-si inventeaza suferinta si o alimenteaza continuu sa nu uite. Incercam sa-i distragem atentia, sa-l inveselim. Nu stiu daca si reuseam.

De pe blogul lui Xanadu :
„Nu ţi-am fost scris. Cerneala mea se lasă ştearsă uşor. Literă cu literă. Ca şi cum m-ai minţi. E bine. Sunt alb ca zăpada pe care o calci în picioare. Cuvânt cu cuvânt. Îmi place cum mă înveţi ca să mor.
Simplu, ca întâlnirea dintre un subiect şi un predicat şi un punct…”

„Ar fi prea simplu. Eu sunt eu. Tu eşti tu. Noi suntem noi. Dar propoziţiile se alătură rar într-o singură viaţă, mai ales dacă sintaxa se opune clipelor. Apar spaţii între cuvintele pe care le rostim, pentru că aşa vrea timpul.
Dar dacă vrem noi…”

” Pentru că anotimpurile nu mai sunt ce au fost. Pentru că ne ducem, pe când venim. Pentru că nu putem rămâne. Pentru că îţi sunt dor. Pentru că sunt trist şi pentru tine. Pentru că eşti. Pentru că nu voi mai fi. Pentru că viitorul e tăcut, pretutindeni. Pentru că mă simt vinovat…”

Sadness and sorrow