Spre dimineata am avut iarasi cosmarul cu marea, ramasesem singura pe plaja, nimeni cunoscut in jurul meu, nu-mi dadeam seama unde ma aflu, orasul era mai departe. Am inceput sa merg inspre oras in paralel cu marea…am dat de o brutarie unde mirosea a paine proaspata, mi-am dat seama ca as putea sa dau un telefon, am scos telefonul care nu avea agenda si am inceput sa reconstitui un numar in minte…nu stiu daca era corect, m-am trezit lipsita de vlaga si de atunci imi tot vine in minte marea agitata. Asa, ca o aducere aminte, ca un zgomot de fundal, ca o imagine uitata de alta data, ca un caiet de amintiri.
Comentarii recente