Este momentul zilei care-mi place cel mai mult la gradina. Am stat mai devreme in foisor, am numarat platanii, sunt trei in spate si unul aici in fata. Cum au crescut, din ce seminte au aparut, nu stiu, tot ce stiu este ca sunt imensi. Am vazut mierlele care zburda de parca sunt la ele-acasa. Am smuls buruieni, am udat flori, am stat la umbra sub umbrela si-acum astept pepenele…Intre timp mi-am facut o cafea.
Sa ma uit la cuiburile de randunele, sa nu uit.
Caprifoiul pe care l-am plantat in gradinita de la scara a crescut imens, ar trebui urcat pe gard.
N-am vazut testoasa din bazin, cred ca sta ascunsa.
La caderea serii vrabiile se aduna in plop si incepe cearta, alergatul din creanga-n creanga, cred ca-si disputa locurile pentru dormit. Am vazut pescarusii zburand pe deasupra la mica distanta.
Acum canta greierii, am ajuns acasa.
Comentarii recente