Pasaje intregi, replici din piese, din schite, expresii, gaselnite lingvistice. Noi am copilarit cu Caragiale acasa, in familie, la scoala, la radio, la film, la televizor. In facultate una dintre distractiile noastre era sa folosim expresii si replici din Caragiale. Imi dau seama si acum ca sunt piese de-ale lui Caragiale pe care le-am vazut sau ascultat de zeci de ori. Si nu ma plictisesc niciodata sa le mai vad o data.
„O scrisoare pierduta” am vazut-o in multe distributii. A fost o vreme cand se juca mult teatru la noi.
Aici ii avem pe Birlic si pe Giugaru intr-o scena memorabila din D’ale carnavalului:
Pe Caragiale il stiam pe dinafara iulie 11, 2009
Eugen Ionescu – parintele teatrului absurd
Pe Eugen Ionescu l-am descoperit in liceu. Nu ne invata la scoala despre dramaturgia lui, am aflat de la o prietena si am citit in Secolul XX. Pe vremea aceea nu venea informatia la noi, ci noi cautam sa ne informam.
Prima piesa pe care am citit-o a fost „Cantareata cheala”:
Apoi au urmat alte piese vazute la teatru: Scaunele, Victimele datoriei.
Vrem o alta Romanie – a la HappyFish
http://www.youtube.com/watch?v=1qp4-d5lXIM
http://www.youtube.com/watch?v=lesgBN1ZKAk
http://www.youtube.com/watch?v=-pBQD39AunM
C.T.P ne propune un nou adjectiv, sau adverb: „ridzicol”
Cred ca de mult timp n-am mai citit un articol atat de dur. Poate s-au mai scris dar nu le-am citit eu.
Este articolul lui Cristian Tudor Popescu aparut in Gandul:
http://www.gandul.info/opinii/o-fosila-vie-ridzicola.
Si ma gandesc cum anul trecut consideram ca ar trebui ca in viata politica romaneasca sa existe mai multe femei. Dar nu-mi imaginam atunci ca cele mai abile si mai intortocheate minti vor reusi sa intre in acest labirint. Ajung la concluzia ca e mai bine sa nu mai doresc nimic.
Comentarii recente