Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You

Forevergreen fresh facts, attitudes and positive vibes, health, wellness, diet, pregnancy, weight loss, diete, silueta, noutati

Panseuri nocturne pe probleme serioase octombrie 3, 2008

Filed under: atitudine,economie de piata,life — forevergreen @ 9:31 pm
Tags: , ,

Leul s-a depreciat brusc in ultimele zile, astazi a atins cel mai mare procent de depreciere, a ajuns la 3,87 lei pentru un Euro. De la inceputul anului am tot gandit si am spus ca o crestere economica si o apreciere a valutei nationale nu este reala daca economia tarii nu este performanta, atunci cand balanta de plati externe este deficitara, cand importurile sunt mai mari decat exporturile.

Retail-ul a crescut in ultimele luni de zile, salariile cresc, pensiile cresc, creste consumul in detrimentul veniturilor, gradul de indatorare al oamenilor la banci a crescut in ultimii ani. Aceste elemente catre ce conduc oare?  Vor exista falimente imediate in sistemul bancar? Zilele trecute vazusem un articol despre Banca Carpatica, ulterior n-am mai vazut nimic pe aceasta tema.

Imi amintesc un episod pe care l-am trait si pe care n-am sa-l uit niciodata.

In ianuarie 1999 eram in sediul Bancorex, la ghisee, la valuta. Circulau niste zvonuri si avand niste economii acolo, m-am hotarat sa le scot si sa le depozitez in alta banca; nu erau sume mari, dar reprezentau niste economii importante, totusi. Ma uitam de-a lungul ghiseelor unde se faceau operatiuni si ma gandeam: nu se poate intampla nimic aici. Era o sala de marmura maronie, cu ghisee solide, de culoare inchisa, destul de impunatoare. Dupa cateva zile s-au inchis ghiseele, a inceput nebunia.

Ulterior, BCR a preluat activele si pasivele fostului Bancorex si a rambursat persoanelor fizice economiile existente in fosta banca ajunsa in stare de faliment.

In ianuarie 1997 eram la BankCoop in Ghica. Sotul meu avea un depozit in lei acolo si ne-am hotarat sa-l desfiintam, circulau niste zvonuri. Pe el reusisera sa-l plimbe niste functionare de acolo, cu o zi inainte, dar cu mine nu le-a mers. Eram suparata, avusesem un necaz in familie, eram familiarizata cu locul acela, deoarece in acea cladire mi-am trait o parte din viata, m-am incapatanat si le-am spus ca nu plec de-acolo pana nu desfiintez depozitul si am cerut sa vorbesc cu directorul. Cred ca i-am impresionat, sau speriat si ne-au rezolvat problema. Dupa cateva zile s-a inchis si BankCoop-ul.

In acei ani, in fiecare zi circulau zvonuri care s-au si adeverit: Banca Dacia Felix, Banca Religiilor, Banca Turco-Romana, Banca Populara, Banca Albina si altele. Au fost ani ciudati cand multi oameni si-au pierdut economiile de-o viata. Dar cui ce-i pasa?

Acum ma intreb ce se va intampla in continuare? Va rezista sistemul bancar romanesc? Va interveni BNR sa stabilizeze leul, asa cum a intervenit si alta data?

Cu milioanele de Euro care s-au topit la BVB ce s-a intamplat?

Acum toata lumea priveste spre SUA si asteapta un semn; un analist economic spunea la inceputul anului ca atunci cand americanul se imbolnaveste de gripa, europenii din vest stranuta, iar cei din est se sterg la nas, asa de repede se propaga raul in lume.

Dar cine-si mai aminteste de acei ani.

Later Edit: s-a aprobat in Camera Reprezentantilor din SUA planul de salvare a economiei americane in valoare de 700 miliarde de dolari. Ce scrie presa despre acest lucru cititi aici

 

Tina Turner -live in Kansas City

Filed under: atitudine,concert,women — forevergreen @ 11:52 am
Tags: , ,

Nutbush City Limits
La 68 de ani, dupa o pauza de opt ani, mai in forma ca niciodata, danseaza pe tocuri inalte si canta live, ore intregi. Artista va mai avea treizeci si cinci de concerte in America.