Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You

Forevergreen fresh facts, attitudes and positive vibes, health, wellness, diet, pregnancy, weight loss, diete, silueta, noutati

Cand am fost in Grecia prima data mai 29, 2008

Filed under: Uncategorized — forevergreen @ 5:02 am
Tags:

Am invatat ca acolo lumea stie sa-si traiasca viata la cote maxime. Entuziasmul si usoara nebunie care-i apuca pe greci cand le canta muzica traditionala, e molipsitoare. Daca se-apuca sa danseze si sa sparga farfurii inseamna ca se bucura de acel moment unic in felul lui si care nu se mai repeta niciodata. Primele lucruri pe care mi le-au aratat in afara de Parlament si de Acropole, au fost bineinteles celebrul Uzo si tot atat de celebrul „tzatzichi”. Si pentru ca azi am mancat somon crud si file de somon asezonat cu tot felul de salate si am crezut ca sunt undeva prin Oslo, in compensare am gatit acasa diferite legume la teflon, cu salata de cruditati si cu tzatzichi. Reteta mi-a dat-o o prietena care statea la ambasada cu sotul ei, a nascut un copil la New York si altul la Atena si facea pe gospodina, cand nu crestea copii.
Deci, daca vrei sa faci tzatzichi iti trebuie un iaurt de oaie sau kefir gros de buna calitate(nu va sfatuiesc sa folositi Danone sau Napolact, poate iaurt Primo).
In iaurt se rade castravete crud si usturoi zdrobit ca la musdei. Se asezoneaza dupa gust cu mirodenii din dotare (Knorr, Vegeta sau ce se gaseste), puteti adauga ulei de masline, patrunjel tocat marunt.
Alaturi de cartofi noi sau dovlecei e un deliciu.
Si o varianta Zorba, celebrul dans al grecilor.

 

Apropos de prietenii mei cu patru labute mai 27, 2008

Filed under: Uncategorized — forevergreen @ 9:52 pm
Tags:

Azi mi s-a cam frant inima. Pe langa faptul ca pe Vulpasina de la chimie cu puiacele ei cu nasucul negru nu le-am mai vazut de o saptamana, de cand se jucau cu alti patru pui de catei, azi l-am intalnit pe catelul cu labuta ranita, care labuta nu mai exista deloc, i-a fost amputata complet, a fost operat de 3 ori, mi-a spus baiatul care-l ingrijeste cu cercel in ureche. Blanita-i crescuse pe locul fostei incheieturi. Pot sa va asigur ca m-a impresionat peste masura. I-am urat baiatului sanatate, el mi-a zis saru’mana si mi-am vazut de drum mai departe. Seara copiii il iau la ei la bloc.

 

Vesti bune pentru Oana

Filed under: Uncategorized — forevergreen @ 9:30 pm
Tags: ,

Firma Mobexpert o ajuta pe Oana, campioana de patinaj accidentata, despre care am mai scris. Detalii puteti gasi aici: <http://daniela-n.blogspot.com/2008/05/cnd-totul-pare-imposibil.html

 

Ciocolata de casa

Filed under: Uncategorized — forevergreen @ 9:21 pm
Tags: ,

Se face din tot felul de ingrediente cu cacao, unt si lapte praf, proportiile conteaza.
Din cauza ciocolatei de casa am pierdut primul si ultimul examen din viata mea: la geografie economica, in anul I, primul examen din sesiunea de iarna. Cu o zi inainte de examen, mama facuse ciocolata de casa, mi-a adus o farfurie cu bucati groase de ciocolata. Invatam si mancam; invatam si mancam. Atata m-a nervozat ciocolata mancata, ca n-am mai putut sa adorm. Mama mi-a dat un extraveral, tot n-am dormit, iar a doua zi la examen n-am mai stiut nimic, m-a apucat somnul, am pierdut examenul.
La restanta in vara, am dat examenul, l-am luat cu nota mare si profesorul m-a intrebat de ce l-am ratat in sesiunea din iarna. Ce puteam sa fac, am fost sincera si i-am povestit cu ciocolata de casa mancata-n exces. Atunci mi-a spus-o pe aceea cu „Ex modus in rebus”, atragandu-mi atentia ca in viata intotdeauna trebuie sa alegi solutia de mijloc.
Nu l-am uitat niciodata, iar ciocolata-n exces n-am mai mancat.

 

Steak de ton rosu, sau fasole batuta?

Filed under: Uncategorized — forevergreen @ 1:39 pm
Tags: ,

Este un ghid insolit cu 33 de restaurante bucurestene. O carte interesanta care merita citita. Autoarea se numeste Sanda Nitescu, o doamna care a studiat artele plastice la Institutul N. Grigorescu, pe urma a trait la Paris. Urmare unei discutii cu Gabriel Liiceanu a acceptat sa scrie pentru Humanitas aceasta carte.
Am primit cartea cadou de la fiica mea, zilele trecute.
Este un ghid al restaurantelor scris intr-o maniera originala: amestec de literatura descriptiva si gastronomie de bun gust. Vizitand cele 33 de restaurante, autoarea si-a dat seama ca oamenii au nevoie pe langa necesarul „savoir-vivre” si de un „savoir-manger”.
Sunt descrise cu mare maiestrie restaurante celebre ca: Terasa Doamnei, Livada cu visini, La Gogosaru, Bistro Ateneu, Burebista vanatoresc, La Madeleine, La Mama, Cyprus Taverna si altele, pana la 33.

 

Festivalul de teatru din blog de la Graz-Austria la final

Filed under: Uncategorized — forevergreen @ 6:41 am
Tags:

Despre teatrul din blog am mai scris. Azi dimineata am citit la Abjectu.WeBlog.ro detalii fierbinti de la festival, dupa ce saptamana trecuta am votat „parfum de femeie” pe site-ul festivalului.

Cu aceasta piesa Teatrul Bulandra a castigat locul 3.

Detalii, aici: tampoane parfumate la graz    

Pe WeBlog se sarbatoreste participarea a doi bloggeri la acest festival: Abjectu si Janie, alaturi de Elfa de pe Blogspot.

 

La restaurantul prietenelor mai 26, 2008

Filed under: Uncategorized — forevergreen @ 5:24 pm
Tags: , ,

Cu cativa ani in urma, trei prietene s-au hotarat sa deschida impreuna un restaurant. Desi ele au incercat sa tina totul secret, la inceput, zvonurile au circulat repede, pentru ca traim intr-o lume mica atunci cand e vorba de gossip, adica de barfa.
Dupa ce au facut inaugurarea oficiala, in cautare de clienti permanenti, au inceput sa invite prieteni, colegi. S-au dus fetele de vreo doua ori de Ziua femeii, pe urma au preluat initiativa de a organiza acolo fortat intalnirea noastra anuala, cu colegii de facultate. La inceput am ezitat; mesaje, e-mail-uri, presiuni.
Pana la urma am hotarat sa ma duc la intalnire. Am fost la Unirea la salonul de coafura, unde costa scump, dar degeaba, am ajuns la restaurantul cu pricina cu taxi-ul, tocmai in momentul in care se servea sampania in curte. Pupat lumea in curte in vazul calatorilor din tramvaie si masini, sub umbrelele dedicate momentului festiv. Mese si banci de lemn in curte, arata bine. Toata lumea fericita, cei cu pozitii inalte, venit-vazut-pupat-plecat, ca doar ei stau cu noi numai cand nu sunt in top, altfel sau nu vin deloc, sau stau putin.
Am intrat in cladirea veche care adapostea restaurantul, inauntru era racoare si bine, mesele erau aranjate cat sa incapem toti. Am platit suma stabilita si ne-am asezat la mese, ca de obicei, dupa simpatii, dupa preferinte, dupa interese, etc.
Am nimerit relativ bine, cu exceptia unei fete care a stat in fata noastra si ne-a capiat cu subiectul ei forte, turismul de grup, ea fiind ghidul, ceea ce nu ma interesa catusi de putin.
Ne-am ridicat la bufetul suedez pentru antreuri: cel mai sarac bufet de salate pe care l-am vazut vreodata, cu morcov taiat in serpentine subtiri, din abundenta. La inceput am crezut ca e smoked salmon, da’ de unde. In fine, cu cate-o maslina, cu cateva fire de salata, rosie, cascaval ne-am asezat la masa. Atunci toata lumea a inceput sa comande bauturi, acestea urmand a se plati separat de suma pe care tocmai o platisem. Mi-am comandat o apa plata la 1/2, care a venit repede. Ceilalti se asociau la vin, bere, etc., treaba lor. Nici n-am inceput bine sa beau din apa, cand in dreapta mea, vine un baiat, se apleaca la urechea mea si intreaba:
– Platiti acum, sau mai tarziu?
Prima data n-am inteles ce zice, l-am pus sa repete, dar el o tinea cu plata. Atunci il intreb:
– Cine te-a pus sa ma intrebi acest lucru, acum, patroana?
La care baiatul, mi-a raspuns cu sinceritate, citand-o pe patroana:
– Bea, plateste.
Am ramas consternata, eram la inceputul festinului, platisem fara sa mananc nimic, nu ajunsesem sa musc din morcov si trebuia sa platesc amarata aia de apa plata, ca nu cumva sa fug pe usa fara sa platesc. Mi-am propus sa-i dau banii pe apa si sa plec de-acolo la plimbare, dar bineinteles ca amicii mei, dreapta-stanga m-au rugat sa ma calmez, ca nu e cazul sa ma supar, ca baietii nu stiu sa vorbeasca cu clientii, bla, bla,…Si toata lumea a patit la fel.
Aveam sa le impart niste invitatii la un eveniment, motiv principal pentru care am rabdat impolitetea, ca sa nu-i zic prostia si am ramas. Asa de prost am mancat atunci, ca am si uitat ce. Si se intampla acum doi ani. Desertul mi-l amintesc. A fost inghetata, am iesit afara, in curte, am mancat inghetata, am barfit, ne-am amintit de iubirile din facultate, am asteptat sa se insereze si pe urma am plecat.
Mi-a lasat un gust amar povestea asta, ca doar eram intre colegi si prieteni, dar meschinaria se plateste, dupa cateva luni au inchiriat restaurantul, n-au rezistat.