 |
MĂ TOT DUC adaptare liberă după William Shakespeare, Marc Dore etc Reţeta: 2 români, 1 canadian, 250 gr de emoţie, 300 gr comedie, un vârf de cuţit de tristeţe, 2 nasuri roşii… adăugaţi după gust franceza, italiana, româna… amestecaţi totul cu delicateţe, pudraţi cu magie şi… oferiţi publicului.
Am vazut piesa, pot spune ca mi-a placut. Oana Pellea joaca foarte bine, nici de Mihai Gruia Sandu, n-am de ce sa ma plang. Sunt doi actori mari amandoi. Sala a fost plina, au fost puse si scaune suplimentare pe scena. Nu exista decor, sunt numai ei pe scena, pe fond negru, cu nasuri rosii de clown. Este comic de limbaj, comic de gesturi, comic de situatie, comic de buna calitate. |
La Teatrul Foarte Mic mai 15, 2008
A fost o vreme cand mergeam la mare de doua ori pe an
Prima data mergeam la celebrele „Tratative de la Neptun” prin iunie-iulie, iar a doua oara, prin august mergeam in vacanta.
Tratativele de la Neptun se desfasurau de fapt in Olimp, dar asa le ziceam noi, asa ne placea, asa era traditia.
Se purtau la Hotel Amfiteatru sau la Belvedere. Ocupam multe camere, eu ma ocupam de toate aranjamentele, iar o camera de protocol, era locul unde ne intalneam cu totii. Venea lume multa, de la multe fabrici de tricotaje din tara si partenerii nostri din Norvegia si Suedia. Urmau cateva zile, de vacanta pe apucate pentru unii, iar pentru mine, de activitate non-stop, de dimineata, uneori cu pauza de pranz, pana seara tarziu, uneori cu o plimbare pe faleza, seara. Stateam cu maldare de pulovere in brate, caci contractam sezonul toamna-iarna viitor, iar cand ma uitam pe geam, vedeam oamenii zbenguindu-se in apa. Nu cred ca era frustrant, ma obisnuisem cu atatea altele, eram constienta de faptul ca de asta am venit acolo.
De multe ori nu apucam nici o zi de plaja, dar ma obisnuisem sa ma multumesc cu putin. Nu ma deranja foarte tare, era un fel de auto-educatie. In 1990, a fost foarte interesant, se putea vizita resedinta de la Neptun, iar restaurantul din incinta primea turisti, asa ca am petrecut acolo, cateva seri frumoase, de ziua Frantei si in ultima seara, la masa de adio. Bucataria era perfecta, serviciul destul de bun, fazanii umblau in voie, era un fel de poveste pe care o traiesti numai o data in viata.
S-au intamplat multe lucruri frumoase, la Tratativele de la Neptun, au fost si intamplari ciudate, dar nu am sa le povestesc pe toate astazi, am sa reiau povestea alta data, pentru detalii.
Satisfactia pe care o aveam la sfarsitul tratativelor consta in teancul de ordere pe care le primeam acolo. Urmau mostre de contract, seturi de marimi si culori, alte tratative de omologare, productia propriu-zisa si livrarea. Erau niste etape, care trebuiau urmarite in permanenta si asta insemna activitate de export. Nu era chiar asa de rau, dar totul acum este poveste.
Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You 
Comentarii recente