Am vizitat de cateva ori fabrica de bere Tuborg. Nu am retinut exact anul infiintarii, nici cati litri incap in imensa sticla de bere Carlsberg, care se afla la intrarea in fabrica.
Aceasta fabrica de bere daneza are un program de vizitare pentru turisti. In anumite zile, intre anumite ore, cu rezervare telefonica, pe grupe de limbi straine, etc., totul ordonat.
O data intrat in fabrica, esti repartizat unui grup, conform listei si preluat de un ghid. Ghidul cel mai simpatic era un tip solid, destul de corpolent, cam rosu la fata si destul de in varsta. Oricum, comparativ cu ceilalti ghizi era cel mai bun. La intrare vine un fel de autobuz, fara ferestre, ghidul te indruma sa urci in el si asa incepe excursia prin fabrica. Este impresionant sa vezi cat de vechi sunt utilajele imense din alama, care stralucesc de curatenie, bazinele unde se tine melasa inainte de a se transforma in bere, iar sala unde se spala mecanic sticlele si lazile de plastic este si mai impresionanta, totul stralucind de curatenie. Dupa vizita in salile de productie si ambalare, se merge intr-o sala de conferinte, unde se proiecteaza filme promotionale cu efecte sonore speciale. La sfarsit, vine partea cea mai interesanta: degustatul sortimentelor de bere. La o masa mare, esti invitat sa te asezi, in dreptul fiecarui scaun aflandu-se cate o sticla din fiecare sortiment produs. Conditia esentiala: sa consumi acolo, nefiind permis sa iesi cu sticle dupa tine.
Cei de la ambasada ne instruisera in prealabil, asa ca nici nu mai era nevoie sa ni se mentioneze, noi deja stiam. Singura mea problema este ca nu beau bere. Am gustat din politete, pentru a nu lasa o impresie proasta, caci acolo se filmeaza.
Fabrica de bere Tuborg din Copenhaga mai 4, 2008
Vara la Salonic
In septembrie la Salonic este inca vara. Este foarte cald, o caldura lipicioasa, nefireasca. Ce mi-a placut mult in orasul asta este numarul mare de taverne care strajuiesc drumul care duce la pavilionul expozitional, acolo unde se organizeaza in fiecare an celebrul Thessaloniki International Fair. Tot orasul miroase a mancare: dimineata, la pranz si mai ales seara. Asa era si programul nostru la targ, cu pauza la pranz, pe urma, pana seara tarziu. Un targ in adevaratul sens al cuvantului era celebrul targ de la Salonic, la care am participat multi ani la rand. In pavilionul romanesc tronau alaturi: confectii, tesaturi, covoare, tricotaje, anvelope de cauciuc mirosind a ou stricat, chiuvete si vase de wc, creme si medicamente, mancare si bauturi, sticlarie si portelanuri si nu in ultimul rand, artizanat de la Icecoop.
In sala de protocol care cuprindea mai multe camere era si o bucatarie pentru cafea; acolo reprezentantii Camerei de Comert isi incalzeau mancarea, care de obicei consta intr-o conserva de fasole, deci mirosul era cat se poate de imbietor. Nu vreau sa spun ca toate editiile au fost un dezastru, dar una dintre ele m-a dezamagit total. A fost o fauna umana fara precedent la acea editie, drept care mi-am propus sa povestesc cate ceva despre ea.
De obicei stateam in camera cu Roxana de la Icecoop, dar pentru ca ea nu a venit, am ales sa stau cu Stela de la Chimimportexport. Toate bune si frumoase pana a mai venit o alta fata de la chimie si au hotarat ele sa stam toate trei in camera. Acum nu ma deranja mizeria pe care o lasa fata asta Ana in urma e,i cat ma deranja moralitatea ei indoielnica, moralitate care a atins toate culmile posibile. Era cu noi atunci, standistul meu, un tip care dupa ’90 a fost putin ministru. Un tip foarte de treaba de altfel, nu am ce sa-i reprosez, decat faptul ca a intrat in politica, unde nu-i era locul de fel.
Dar sa ma intorc la Ana, care era din ce in ce mai nelinistita, pana in ziua in care s-a cuplat cu un client grec si a plecat cu yahtul la Halkidiki. Intre timp se mutasera amandoua fetele in alta camera, asa ca am ramas singura, mai bine asa decat sa impart camera cu personaje cu probleme. Chiar nu-mi placea sa stiu mai mult decat mi se cuvenea. Ce m-a surprins legat de povestea Anei, a fost faptul ca atunci cand a revenit dupa cateva zile, nimeni nu a zis nimic, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
Ce-mi placea la targul de la Salonic era momentul cand veneau sa ne viziteze la targ calugarii romani de la muntele Athos, muncitorii romani de la Service-ul Aro si in general romanii de pe acolo. Patronul hotelului in care stateam, nea Ion, era roman de-al nostru, el ne ingramadea in camere cate 2-3 sa faca economie si ne dadea dimineata oua fierte tare si foarte tare, iar baietii cand si-au dat seama ca le refierbe a doua zi si ni le serveste calde, au inceput sa le ciobeasca, sa le deosebeasca; unde se aplica proverbul: fiecare nas isi gaseste nasul, sau sa nu te pui cu romanul inventiv.
Din cauza caldurii umede, intr-una din delegatii la targ, am baut ceva cu gheata si am facut o bronsita cronica, de nu credeam ca am sa scap. Dupa cateva zile de chin, cand transpiram dupa ce ieseam din dus si nu puteam nici sa respir, mi-a mai trecut, dar nu aveam la mine antibiotice, iar cei de la chimie le aveau pe toate mostre, cu valabilitate expirata. Atunci am mai invatat ceva: sa nu pleci la drum fara un strict necesar de medicamente la tine. Pe atunci nu se purtau asigurarile de sanatate, asa ca daca te imbolnaveai, aveai o mare problema.
Deci, vara la Salonic era frumoasa, leandrii infloriti, livezile de portocali superbe, viile bogate, muzica greceasca si rezina, vinul lor traditional minunate; lipsea ceva oare? Da, cred ca ceva lipsea: uneori ne lipsea entuziasmul.
Vara cu cirese la conac
Invatatoarea mea din clasele primare statea intr-un conac in Mogosoaia. Cum si de ce statea acolo, nu mai stiu, cred ca dinspre sot era conacul. O chema Doamna Ghiocel. Era o invatatoare foarte rea, batea copiii la palma cu cureaua, iar ei plangeau de ti se rupea inima. Ma revoltam in mine de cate ori erau scene din astea, dar nu ziceam nimic, taceam chitic si adunam revolta in mine, revolta pe care, poate n-am aratat-o niciodata pana acum. Intr-o seara, la conac a fost mare petrecere. Si pentru ca tata i-a facut un mare favor Doamnei Ghiocel, facandu-i rochia de bal, caci era mare maestru in ale croitoriei, iar mama, mare gospodina, i-a facut fursecurile si torturile pentru marea petrecere, am fost cu totii invitati acolo, ceea ce mi s-a parut un gest foarte frumos. Imi amintesc curtea conacului imensa plina cu ciresi cu fructele parguite. Noi copiii, bineinteles ca am facut tot ce a fost posibil, sa cotropim copacii, eu, mai putin, ca eram fricoasa, dar faceam parte din grup. Ca doar nu era sa mancam din ce era pus pe masa, noi trebuia sa culegem din copaci. Stiu c-a urmat o mare suparare, urmata de repercursiuni, sora si fratele meu, precis au incasat-o, asa simbolic. De atunci de cate ori vad cirese, imi amintesc de marea petrecere de la conac.
Vara la Limassol
Am fost invitata intr-o duminica de catre doamna Minas la apartamentul lor din Limassol. Din Nicosia pana acolo am luat un taxi colectiv, nu mai stiu exact cat m-a costat, dar trebuia sa ajung la Limassol si alta solutie nu aveam. Orasul era plin de turisti, era in iunie. Marea frumoasa, limpede, te imbia sa o atingi, dar recunosc, in Cipru nu am intrat niciodata in mare, eram prea indoctrinata sa-mi pot permite sa fac ce vreau. Stiam ca sunt vegheata la tot pasul si n-avea nici un rost sa ma expun. Am nimerit blocul si apartamentul, doamna si domnul Minas ma asteptau. Eram numai noi trei si pentru ca era ora pranzului ne-am asezat la masa. Doamna Minas era o buna gospodina, tot ce-am mancat gatit de ea mi-a placut.
Pentru acea zi a gandit un meniu pe care nu l-am uitat niciodata, pentru ca a fost simplu, dar gustos si neobisnuit. Eu nu sunt mare fan de peste, dar peste la gratar a pregatit. Cu garnitura de fasole boabe fierte, boabe de acelea mari, cum se gasesc numai in anumite locuri, ea le cumparase din aeroportul din Atena si era foarte mandra de acest amanunt.
Cu multa ceapa verde si salata de tot felul, asa am mancat pestele la gratar. Cred ca am avut prajitura si inghetata la desert. Cam asta a fost masa noastra de pranz care mi-a ramas intiparita-n minte.
Cat despre intorcerea la Nicosia si intrebarile la care a trebuit sa raspund dupa aceea nu vreau sa imi mai amintesc. Se intampla in era in care orice iesire privata trebuia raportata, mai ales daca in ambasada erau oameni obtuzi care-ti intindeau piedici si curse la tot pasul sa te determine sa faci un pas gresit. Dar am trecut testul cu bine, nu a fost nici primul, nici ultimul, asa ca m-a ajutat sa capat experienta, sa ma rodez. Am sa mai revin cu o povestire din zona, despre curierul diplomatic, care la acea vreme m-a intristat profund, dar peste care am trecut, ca peste atatea altele, de altfel.
Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You 
Comentarii recente