Mai sunt numai doua zile si intram in septembrie. Azi au fost 33 de grade afara. Mi-e greu sa accept ca a trecut inca o vara din viata. Anotimpurile se succed prea repede. Nu mai am nicio floare inflorita la geam, desi le ud in fiecare zi. Caprifoiul a inceput sa ingalbeneasca, zorelele nu mai infloresc, craitele au fost plantate prea tarziu, muscatele au inflorit numai o data. Si nu stiu de ce dar m-a cuprins tristetea. Sper sa-mi treaca repede…Azi mi-am amintit de Coco, catelul nostru zapacit care nu mai e de cativa ani. Poate de aceea m-am intristat. Era un catel foarte iubitor si foarte gelos. Cand a aparut in familie Vulponica, puiul de catel, Coco l-a zgariat rau de tot iar noi ne-am speriat. Pe urma s-au imprietenit, dar atunci cand Coco s-a imbolnavit de epilepsie si facea crize, saracutul, Vulponica il ataca. Iar noi trebuia sa ne bagam intre ei sa-i despartim. Oare de cate ori m-am bagat intre ei fara frica, desi eram speriata rau de tot?
Si-atunci cand Coco a evadat din curte si s-a dus sa se lupte cu un caine din acela urat, care n-avea zgarda si al carui stapan era neputincios? Dar a fost salvat si-atunci, apoi l-am tratat ani de zile pentru epilepsie pana-ntro zi…cand am fost cu el la doctor, i-a facut injectii, l-am adus acasa la noi, i-am facut pilaf de pui ca ii placea cand era mic, iar noaptea s-a prapadit.
De dimineata mi-am amintit de cele mai tari ispravi ale lui: mi-a ros cizmele de piele imblanite, fura de pe sarma cearsafuri, camasi, tricouri si le rupea. Fura papuci si-i termina. Ne apuca de pantofi, papuci, picioare si ne capsa. A furat telefonul mobil de pe masa si l-a dus pe scari. Cand facea crize ma simteam neputincioasa, desi lua pastile tot timpul.
Pe Coco l-am crescut de mic, a fost un catel simpatic, care a trait putin.
