Cipru, o insula ca oricare alta
Am stat intr-un hotel de c…. pentru ca nu mai erau locuri in ambasada…
Targul de la Ispo, sau amintiri ciudate din Germania
Nu poti sa mergi pe strada si sa te uiti tot timpul in spate
Fabrica de bere Tuborg din Copenhaga
Cu saculetul de bani la vama, la control
Mais ou sont les femmes d’antan?
Sunt doar cateva povestiri legate de intamplari din calatoriile mele…intentionez sa la adun pe toate la un loc…
De vinerea trecuta am trait o Revolutie-n direct. In fiecare seara bucurestenii s-au adunat la Universitate si au protestat, au strigat lozinci, au purtat afise, fotografii, caricaturi. Au fost si multe momente tensionate cand jandarmii ne-au surprins prin excese de zel, sau prin executarea ordinelor…nu stiu exact ce a fost, dar cert este un lucru: oamenii se provoaca unii pe altii in astfel de situatii…din proprie initiativa, din teribilism, sau programat!
Am asistat la scene de violenta justificate, sau inutile…
Am descoperit ca suntem foarte multi cei care gandim la fel, care ne-am saturat de jigniri, de umilinte induse prin modul de comportare si manifestare al celor care ne conduc. Este inadmisibil sa nu-ti respecti poporul! Este inadmisibil sa sfidezi, sa persiflezi, sa afisezi bogatia personala si pe ceilalti sa-i determini sa traiasca in lipsuri si mizerie sub justificarea crizei.
Nu poti sa petreci sarbatorile la castel cu nonsalanta si ranjete perfide si pe ceilalti sa-i condamni la moarte prin inanitie sau de suparare.
Nu este drept, moral, etic sa porti imbracaminte si incaltaminte de lux in conditiile in care nu ai niste merite deosebite, nu i-ai ajutat pe oameni sa traiasca mai bine, ci ai stiut sa devastezi avutia nationala a tarii si-atat.
Pentru aceasta situatie fara precedent oamenii se revolta in strada. Unii se eschiveaza sa reactioneze la revolta maselor, altii declara pervers ca sunt de acord cu faptul ca oamenii sunt nemultumiti, iar altii politizeaza excesiv. Ce se va intampla in continuare nu stim…
Secretul supravietuirii si a reusitei consta in cine te sustine, de ce si mai ales unde te plaseaza. Asa credeau oamenii inainte de ’90…ma intreb daca acum s-a schimbat ceva. Nu stiu raspunsul la aceasta intrebare, dar stiu ca totul s-a complicat si mai rau.
Status FB: “Majoritatea oamenilor reusesc sa se descurce in viata prin “pile, cunostinte si relatii”…cei care n-au, muncesc din greu pentru fiecare lucru pe care-l fac, pentru fiecare treapta din ierarhie, pentru orice actiune pe care o intreprind. Voi din ce categorie faceti parte? “
Azi-noapte am visat ca eram la o banca…aveam de facut niste plati…venisem cu ordinele de plata pregatite, dar nu le mai gaseam in geanta…pe urma mi-am amintit de servieta de acte pe care o aveam cu mine dar in care uitasem sa caut…aveam o mapa intreaga de acte, oare cum uitasem de ea? Cum? Intotdeauna am fost foarte atenta cu actele, cu hartiile…caci aceasta mi-a fost meseria, sa manevrez hartii.
Am clasat in viata mea kilograme de hartii, poate chiar tone…sau exagerez!
Mi-am amintit urmare acestui vis de fostii mei colegi de birou: fiul generalului X, fiica unul colonel Y, sora judecatorului Z, sotia nu-stiu-cui care lucra nu-stiu-unde, fiica directorului de la banca W, ginerele fostului ambasador din A, nepoata atasatului comercial de la ambasada din B, femeia fatala absolventa de Stefan Gheorghiu, altii si altele. Ei toti au fost colegii mei de birou. Eu eram o persoana echidistanta, nu ma interesa cine erau, de unde veneau, eram foarte prietenoasa cu toti, ii invatam meserie…acum imi dau seama de ce erau toti acestia adusi in biroul meu…pentru ca nu ma interesa cine erau de fapt. Eram indiferenta, nu ma impresiona statutul lor social, nu ma interesau intrigile, nu ma interesa cine cu cine si mai ales de ce.
De multe ori eram oprita pe coridoare de colege din alte departamente si intrebata despre colegii mei: ce mai fac, cu cine se cupleaza si asa mai departe. Cand raspundeam detasata ca habar n-am, mi se spunea ori ca sunt discreta, sau ca traiesc pe alta planeta. Ma distra la vremea respectiva aceasta opinie a celor din jurul meu, dar adevarul este ca nu ma interesa viata de alcov a altora.
Unele femei erau aduse in biroul meu, sa lucreze cu mine si pe urma aflam ca ele urmau de fapt sa plece cu sotii lor la posturi in ambasadele romanesti din afara. Presupun ca aveau nevoie sa le apara in CV ca lucrasera in comertul exterior ca sa fie angajate si-acolo pe o diurna mai mare ca cea de “nevasta”. Atunci nu stiam, ulterior am inteles…
C’est la vie!
Totul a culminat cand mi-a disparut o mostra originala de pulovar barbatesc din seif…mi-am dat seama seara tarziu dupa o zi obositoare de tratative cu un agent din Norvegia. Nu era pentru prima data cand mi se “furau” mostre din seif…dar de data aceasta descoperisem imediat disparitia…fata cu care lucram atunci era fiica unui colonel important si o mincinoasa cu stil. A negat vehement ca ar sti ceva despre disparitia acelui pulovar din seif. A doua zi dimineata cand am intrat in liftul mic din cladirea veche am avut un soc! Un tip pe care fata-l placea era imbracat in acel pulovar…cu greu mi-am stapanit firea…am facut o mica criza din cate-mi amintesc…aveam toate motivele. Fusesem furata si mintita urat, dar trebuia sa tac! Si nu era pentru prima data. Sa ma revolt acum? Este tardiv…dar imi explic de ce am atatea cosmaruri legate de acea cladire in care-am lucrat ani de zile…pentru ca am trait acolo o multime de intamplari nefericite care au lasat urme adanci in subconstient.
Cry, baby!
Am aflat ca doua femei au facut un studiu bazat pe alienarea oamenilor la locul de munca si au ajuns la concluzia ca acestia ar trebui sa se comporte cu mai multa sensibilitate in relatiile cu sefii si colegii lor, sa-si personalizeze biroul si chiar sa planga mai des…Mi-am amintit brusc de o multime de colege care erau in stare sa rada sau sa planga la comanda…
Ele isi imaginau ca rezolva totul prin plans si exersau de cate ori aveau ocazia. Ce credeau ceilalti despre ele nu aveau de unde sti, sau poate nici nu le interesa, dar se transformasera in niste bocitoare de toata frumusetea. La un moment dat un om de afaceri din Kuwait mi-a facut niste destainuiri care m-au surprins foarte mult. Mi-a spus despre una dintre ele ca este o buna profesionista, dar plange prea des si prea mult. In concluzie, plansul in exces mai degraba dauneaza grav relatiilor la locul de munca!
De cate ori am ascultat-o pe Janis Joplin, de fiecare data am descoperit ceva nou…
Ne-am obisnuit ca in lumea in care traim sa luam de bun ceea ce ni se ofera. Sunt putine femeile care gandesc, isi pun intrebari, gasesc raspunsuri adecvate si aleg solutii originale. Si aceasta stare de spirit se generalizeaza ingrijorator de mult.
Este epoca telenovelelor, a falselor vedete, a vulgaritatii si a inversarii scarii valorilor.
Moralitatea este discutabila si pe cale de disparitie. Daca se mai vorbeste pe la colturi despre adulter, in mass media sunt citate femeile care au avut foarte multi amanti ca si cum acest fapt ar fi un fel de virtute. La patruzeci de amanti o femeie poate deveni un etalon al feminitatii, iar daca declara ca monogamia o plictiseste lumea se inghesuie sa aclame…
Unde se poate pozitiona o femeie pentru a rezista tentatiilor si influentelor din mediul in care traieste? Ce model poate sa-si aleaga in viata?
S-a instalat mentalitatea conform careia femeia trebuie sa taca atunci cand vorbeste barbatul, ceea ce este dezonorant si lipsit de sens.
De aici s-a ajuns foarte usor in extrema cealalta, femeile fiind obligate sa recurga la tot felul de solutii pentru a fi ascultate si luate in consideratie. Multe dintre ele au ales tinuta exterioara pentru a impresiona: decolteuri adinci, fuste scurte si stramte, machiaje stridente si total neadecvate. Astfel s-a ajuns foarte usor sa se transforme orice institutie intrun fel de bordel.
Evident ca in banci, in multinationale, in unele companii si institutii mai exista niste regulamente interioare care impun restrictii severe, in schimb in institutiile de top ale tarii nu se mai gandeste nimeni la reguli de protocol astfel incat asistam uneori la niste desfasurari de imagini de toata jena.
Este greu sa te impui intr-o societate care vesnic analizeaza si da verdicte gen: toate femeile sunt neaparat usuratice. Este adevarat ca exista foarte multe femei cu astfel de inclinatii, dar generalizarile acestea sunt foarte daunatoare…
De unde si tema pe care o propusesem la un moment dat, despre cum poti rezista in viata fara sa treci prin patul sefilor, directorilor, colegilor si eventual al partenerilor de afaceri?
Raspunsul este foarte simplu: unele femei se descurca fara sa faca aceste compromisuri, altele dimpotriva si as putea sa dau o multime de exemple de femei pe care le-am cunoscut si au facut-o. Dar reamintesc: nu toate femeile accepta sa o faca!
Am sa scriu mai detaliat in viitor cateva povesti de viata pe aceasta tema.
Se poate impune o femeie in societate numai datorita calitatilor ei profesionale? Raspunsul este evident afirmativ, iar daca pe langa aceste cunostinte adauga si farmec personal, o conduita eleganta, maniere stilate si o tinuta exterioara placuta, succesul profesional este garantat, indiferent ce ar spune gurile rele care au intotdeauna ceva de adaugat. Este foarte adevarat insa ca vor exista intotdeauna o multime de oameni care nu vor vedea cu ochi buni o astfel de ascensiune si vor incerca din rasputeri sa-i faca imposibila viata. Vor cauta nod in papura din orice, vor tese legende, vor avea grija sa-i dea sarcinile de serviciu cele mai neplacute, o vor acuza ca a terminat o facultate de profil, ca vorbeste bine cateva limbi straine, ca-i isteata, ca este maritata, ca a facut un copil stagiara fiind, ca este tanara si frumoasa, ca o iubeste barbatul, ca-i aduce flori la serviciu, ca-i sta prea bine coafura, ca are mereu unghiile ingrijite, ca a facut si al doilea copil, ca o place directorul desi nu indrazneste sa-i faca avansuri, ca este trimisa in delegatii in strainatate, ca se imbraca cu gust, ca o plac toti clientii din afara, ca nu calca stramb, ca n-o reclama nimeni si asa mai departe…
Lista ar putea sa continue pe aceasta tema pentru ca la ce se pricep mai bine oamenii, daca nu la privit in ograda altuia si la scornit povesti.
In concluzie as vrea sa punctez ca o femeie nu trebuie sa renunte niciodata la demnitate, la respect si la feminitate. Putina frivolitate nu strica in viata privata, dar de aici nu ar trebui sa se ajunga imediat la vulgaritate.
Barbatii la prima vedere detesta vulgaritatea femeilor, desi in secret este posibil s-o savureze pe-ndelete. Dar numai ei stiu acest lucru si nu-i putem forta sa recunoasca. De aceea ei devin provocatori, insinuanti si atunci cand nu este cazul.
Este o zi inchisa deocamdata, cum este si firesc in Octombrie…
Ieri am aflat ca s-a deschis un consulat pentru romani undeva in Italia. Cu aceasta ocazie multi au fost intervievati…unii vorbeau normal, altii vorbeau romaneste cu accent italienesc pronuntat. Oare ei nu-si dau seama cat de penibili sunt? Asa fac fotbalistii nostri si toti ceilalti ii imita. O chelneritza plecata de doua luni din tara vorbea cu accent italienesc…sa fim seriosi!
Ideea aceasta pe care o poarta pe brate toti romanii plecati din tara, precum ca strainatatea ii face mai buni si mai destepti este falsa si absurda. Nimeni, niciodata n-o sa ma convinga de contrariu!
Ii admir pe romanii plecati de foarte multi ani din tara care vorbesc perfect romaneste, isi iubesc tara, vorbesc frumos despre ea si sunt oameni remarcabili in diverse domenii de activitate.
Iar pentru romanii plecati din tara care-si imagineaza ca au dreptul sa se considere superiori celor ramasi aici am un mesaj clar: vedeti-va de viata voastra oricare ar fi ea…
Nu intentionez sa jignesc pe nimeni, dar m-am saturat sa aud ca “toata lumea buna a plecat din Romania, iar aici au ramas ceilalti”…
Daca Herta Muller a facut aceasta gafa impardonabila, de la altii care n-au luat Premiul Nobel pentru literatura chiar ca n-o accept!
Asa cum am spus-o de sute de ori: nu puteam sa plecam toti din Romania, cineva trebuia sa ramana si-aici…de aceea am ramas, din convingere!
Acestea sunt orhideele mele, flori exotice care infloresc si aici in Romania. Iar exemple ar fi multe…este stiut ca omul sfinteste locul!
Mary Blair (October 21, 1911 – July 26, 1978), born Mary Robinson, was an American artist who was prominent in producing art and animation for The Walt Disney Company, drawing concept art for such films as Alice in Wonderland, Peter Pan, Song of the South and Cinderella. Blair also created character designs for enduring attractions such as Disneyland‘s It’s a Small World, the fiesta scene in El Rio del Tiempo in the Mexico pavilion in Epcot‘s World Showcase, and an enormous mosaic inside Disney’s Contemporary Resort. Several of her illustrated children’s books from the 1950s remain in print, such as I Can Fly by Ruth Krauss. Blair was honored as a Disney Legend in 1991.
Am ajuns la mijlocul lui Octombrie…foarte repede. Atmosfera aceasta de umezeala, frig si frunze galbene si aramii este specifica toamnei.
Si imi aminteste de gradina botanica din Bucuresti si de o strada din Oslo…pe care mergeam intro zi, afara plouase iar eu ma duceam la un magazin sa-mi iau banane si struguri…
Zilele acestea m-am bucurat de tot ce ofera toamna cu darnicie si asa imi doresc sa fie in continuare.
http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/2011/
Tomas Tranströmer
The Nobel Prize in Literature 2011 was awarded to Tomas Tranströmer “because, through his condensed, translucent images, he gives us fresh access to reality”.
Comentarii recente