Am avut surpriza sa aflam ca se vor tine cursuri in sala Moxa, cu aproximatie stiam pe unde e. Ne-a indrumat un politist din trafic. Imi aminteam o cladire foarte veche. Am descoperit o cladire noua cu sase etaje, toata din sticla, rotunda, impunatoare. Cine zicea ca nu se investeste in invatamant in Romania?
Un profesor sarmant, la o varsta rezonabila, un francez care ne preda informatica in engleza, cand mi-am dat seama de acest lucru, am inceput sa-l urmaresc cu atentie, iar el a inceput sa-mi predea lectia. Aveam obligatia morala sa ma uit atenta la el, altfel ar fi fost o dovada de impolitete si la cata tevatura era pe usa aceea care se deschidea prea greu chiar ca nu merita.
Posts Tagged personale
Aseara in Moxa
Aseara am avut ora de engleza
Am optat pentru “avansati”, bineinteles si asa au decis si profesoarele dupa ce au corectat testul. Singura problema este ca scriu urat, nu scriam nici inainte foarte lizibil, dar acum dupa atatia ani de butonare noi chiar uitam sa scriem de mana. In primele zile de cursuri am facut febra musculara la degete, dupa cum era de asteptat. Vom aprofunda termeni de engleza slang si buzzwords/jargon, ceea ce nu e rau deloc, caci engleza vorbita de mine este foarte literara, nu prea sunt conectata la termenii moderni. E interesant, o noua provocare. La franceza am fost mai putin incantata de noutati, dar merita si acolo.
Insemnare fara titlu? Sa-i spunem: Toamna
Toamna se instaleaza in drepturile ei abia acum in ultima luna, in noiembrie. Afara e acel frig umed patrunzator, care face aburul din gura sa se vada, ca la munte, cum spunem noi.
Cate o zorea se incapataneaza sa mai apara: ieri una roz, azi una mov. Din tot ce se intampla in jur nimic altceva nu merita mentionat. E toamna colorata in galben si ruginiu.
Mirosuri care-mi plac sau nu-mi plac
Mi-au placut dintotdeauna parfumurile bune: Dior, Lancome, Nina Ricci, Helen Rubinstein, Revlon, Oscar de la Renta, Givenchy, Gucci. Un parfum bun iti face lumea mai frumoasa… Imi place parfumul de frezii si de caprifoi. De la Yves Rocher mi-a placut mult parfumul de magnolia pe care insa nu-l mai produc acum.
Aroma de cafea, de vanilie si scortisoara imi plac de asemenea. Aroma de citrice, de masline imi place foarte mult. Imi place mirosul de metropola vie, acel amestec de poluare, de caroserii incinse, de viata, de agitatie. Intotdeauna mi-au placut mirosurile din aeroporturi, in special mirosurile combinate de la Duty Free. Bogatia are un miros anume, asa cum saracia are mirosul ei.
Nu-mi place mirosul de benzina, de ceapa si de usturoi. Au fost momente in viata cand am gatit fara ceapa sau cand nu suportam mirosul de ardei kapia. Nu-mi place mirosul oamenilor care beau alcool; acestia emana un miros urat care ma deranjeaza. Normal ca nu imi place mirosul de transpiratie sau de om nespalat. Am suportat cu stoicism ani de zile mirosul de metrou, de trupuri incinse.
Nu-mi place mirosul de peste, mai ales nu-mi place sa-mi miroasa mainile a peste, deci nu-mi place sa curat peste, sa-l curete altcineva.
Am avut hepatita in ultimul an de facultate si poate de atunci am ramas cu o sensibilitate la mirosuri
Amintiri din vremuri trecute
A fost o vreme cand trecutul fiecaruia era cantarit si erai catalogat imediat: daca proveneai din chiaburime sau din burghezie nu era bine, trebuia sa te ascunzi. Atunci cand erai obligat sa-ti declari rubedeniile pe hartie era indicat sa nu ai printre ei oameni “cu stare” dinainte de ‘48. Ce vremuri ciudate, aproape uitasem de ele, dar am citit o poveste minunata in dimineata aceasta si toate mi-au venit in minte subit. Esti de familie buna, se vede, mi-a spus odata un coleg de facultate, la vremea aceea m-am simtit flatata, pe urma mi-am dat seama ca multi ma urau pentru felul cum vorbeam, cum ma imbracam si cum existam, urau totul la mine pentru simplul motiv ca ei nu erau stilati, nu erau educati, se imbracau prost, nu se spalau pe cap, aratau ca scosi din gunoi, de parca asta ar fi fost vina mea.
Aveam o buna amica, eram colege de facultate; intr-o zi mi-a marturisit ca o enerveaza faptul ca am mereu mainile curate; am ramas perplexa, cum poti constata asa ceva si sa te simti complexat din asta, atunci cand solutia e atat de simpla: spala-te pe maini!
Duminica ploioasa si intunecoasa
Cam asa se intampla in Bucuresti la ora 16,00. Acum o saptamana ne plimbam in Herastrau, iar acum o luna eram la plaja in Thassos. Se spune ca fiecare femeie este o Emma Bovary, asa o fi.
E deprimanta vremea de afara, dar important e sa nu ne lasam coplesiti de ea.
Cred ca s-ar asorta cu activitatile mele diverse, o melodie frumoasa cantata de Patricia Kass si Charles Aznavour: Que c’est triste Venise….quand on ne s’aiment plus
Ziua de sambata
Episodul 1
Inundatie eccou
Ce poate fi mai provocator intr-o dimineata de sambata? O inundatie de la etajul doi de la o teava de apa calda sparta instantaneu. Stiti cum s-a propagat apa prin pereti? Ca eccoul, imediat au inceput siroaiele pe pereti. Nu e nici prima si cu siguranta nici ultima, dar sincera sa fiu m-am cam saturat.
Ce-o fi la vecinul de la unu, nu se stie, ca nu-i acasa. Dar cel de la doi cred ca a vaslit prin casa…
Later edit: acum cateva minute aparuse si vecinul de la unu sa ma anunte ca nu e de la el.
Eu aflasem de acum trei ore jumate de unde e…
Episodul 2
Avem party in familie, trebuie sa fac salate si tarta cu prune, mere in aluat si ce-mi mai trece prin cap.
The “dirty work” s-a comis, am pus zarzavaturile la fiert.
Cat am trebaluit la bucatarie mi-a cantat Rod Stewart: Do you think I’m sexy? Ce mai pot sa zic…
Urmeaza delicatesurile: maioneze, cruditatile maruntite, tocate, amestecate cu gratie.
Si toate mi-au iesit perfect.
Episodul 3.
Petrecerea a fost perfecta, masa arata mai bine ca la multe restaurante care se respecta. La noi un bufet suedez in toata regula, iar la salate a fost concurenta cea mai mare, ca de obicei aveam n feluri de preparate, care-mai-de-care mai reusite. Iar tortul a fost minunat, de data asta facut de alti bucatari…
A venit toamna cea ruginie…
Cand eram copil, ma impresiona felul in care se schimba la culoare totul in jurul meu si mai ales gandul ca pasarile trebuie sa plece in tarile calde. Ma intrebam daca vor rezista pe drum si daca se vor mai intoarce
vreodata la noi…
Exista momente de nostalgie pentru fiecare
Azi mi-am amintit de o petrecere din liceu la care gazdele, niste prietene de varsta noastra ne-au pregatit o tava mare cu nuci si castane coapte, alune, fructe si vin fiert. Mirosul acela amestecat de toamna care da in iarna mi-a ramas intiparit in nari pentru totdeauna.
Ieri am vorbit la telefon cu fosta mea diriginta, profesoara de franceza. Era trista si descumpanita, incercase sa dea de mine, dar nu reusise, iar eu tastasem telefonul ei din memorie cu o zi inainte si nimerisem gresit. Era tare necajita ca si-a pierdut sora din cauza unui accident stupid cu urmari si complicatii neasteptate. Mi-a fost tare mila de ea si mai mult de “ce mare tampenie”, n-am fost in stare sa zic nimic altceva. Sora ei era un fel de suport moral pentru ea dupa ce i s-a prapadit sotul acum doi ani si ceva. Fata ei e in Franta, iar eu o sun din cand in cand. Am promis s-o sun mai des, pana-ntr-o zi… dar nu vreau sa ma gandesc asa departe.
Azi mi-am amintit de faptul ca in scoala generala si in liceu nu am lipsit niciodata de la scoala, de chiulit nici vorba. Dar in facultate, in primul an, inainte de un seminar de contabilitate ne-a venit ideea sa ne ratacim pe coridoarele din cladirea veche si dusi am fost, toata grupa, care era formata din doua subgrupe: noi eram franceza/germana si ceilalti engleza/spaniola.
Cu subgrupa faceam limbile straine, iar cu grupa celelalte seminarii. Aveam o subgrupa “one for all and all for one”, dar si cu ceilalti ne impacam bine. Chiuleam impreuna si ne duceam la Casata la profiterol, sau la Gradinita la cafea, la Ateneu la concert, la plimbare pe Ana Ipatescu pana in Herastrau sau la C. care statea in Armeneasca la ascultat muzica si stat la taclale. Eram spirituali, haiosi, cultivati, ne corectam unii pe altii, eram spontani, ne placeau lucrurile bine facute, tineam unii la altii, ne vizitam reciproc, invatam impreuna, dormeam unii la altii, parintii ne cunosteau prietenii, ne distram impreuna, aproape saptamanal, faceam revelioanele impreuna. Ce ne placea foarte mult la petreceri, dupa ce oboseam dansand, mancand, discutand, jucam mima. Eram in stare sa petrecem ore intregi cu jocul asta si nu ne mai trebuia nimic altceva. Poate de aceea tinem legatura dupa ani de zile si ne intalnim in fiecare an, in a treia sambata din iunie.
