Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You

Forevergreen fresh facts, attitudes and positive vibes, health, wellness, diet, pregnancy, weight loss, diete, silueta, noutati

Zacusca mea, zacusca mea… septembrie 4, 2011

Filed under: editorial,health,hobby,life,Romania,toamna,women — forevergreen @ 9:18 pm
Tags: , , , , , , , , ,

Nu am putut rezista invitatiei la joaca de-a zacusca si am prestat in consecinta: am copt vinete, ardei grasi rosii…

Le-am curatat impreuna cu ajutorul meu de nadejde, fiica mea…am curatat ceapa si usturoi. Am taiat ceapa fidelutza, am calit-o impreuna cu felii subtiri de ardei gras in ulei de masline, apoi am tocat cu blandetze vinetele si ardeii, le-am amestecat intr-o cratita, le-am pus la fiert, am adaugat si rosii taiate, usturoiul taiat felii, am pus sare, verdeata…

Ceea ce a rezultat se vede mai sus…

Apoi am depozitat-o in  frigider, se mananca…in curand fac alta :D

Nu mai pun la borcan de ani de zile…avem in supermarket tot ce ne dorim, nu-i asa?

A se citi: O vinata din vrej cinta: “zacusca mea, zacusca mea” 

Update cu cine a mai facut zacusca:

http://labulivar.wordpress.com/2011/09/04/o-vanata-den-vrej-canta-zacusca-mea-zacusca-mea/

 

http://v2valmont.wordpress.com/2011/09/04/o-vinata-din-vrej-cinta-zacusca-mea-zacusca-mea/

 

 

Din cufarul cu amintiri august 30, 2011

Filed under: atitudine,dragoste,gossip,iubire,life,love,men,tari straine,travel,women — forevergreen @ 8:37 pm
Tags: , , , , , , , ,

Sau: “Amintirile unui barbat cuminte, divortzat ulterior”

Don era un barbat pana-n treizeci de ani, inalt, brunet, cu mustata, ochi caprui.  Avea un glas foarte placut si un zambet larg si linistitor. Era baiatul unui om cu mare greutate inainte de ’90. De aceea totul era foarte simplu pentru el. Venit de putin timp in companie, urcase rapid pe scaunul de sef de serviciu.

Era insurat cu o fosta colega de facultate care avea la randul ei tatal director la singura societate de asigurari care exista pe-atunci. Motiv pentru care, dupa cum era de asteptat amandoi lucrasera acolo dupa terminarea facultatii.

Cei doi se iubeau evident, in vazul lumii, aveau si-un baietel.

In noul departament Don a intalnit-o pe Daria, o blonda plina de viata, cu picioare frumoase si lungi. Daria avea un sot si o fetita. Folosea din belsug parfumul Lou-Lou…

Ca sa nu mai lungesc povestea Don si Daria au inceput sa flirteze la birou, apoi au continuat in delegatii, iar totul a culminat cu o incurcatura profesionala de mare anvergura. Pentru a se linisti lucrurile, Dariei i s-a impus sa ramana intro tara straina.

Dar aceasta situatie a inrautatit lucrurile si mai mult pentru ca Don n-a rezistat fara ea si a hotarat sa divortzeze de fosta sotie pe care o iubea atat de mult si evident in vazul lumii. Nu se cunoaste exact momentul cand cei doi s-au reintalnit, dar cineva spunea ca i-a vazut in tara peste vreo zece ani de la divortul lui Don de prima sotie.

Coborau dintrun taxi si ea era foarte preocupata sa nu i se prafuiasca pantofii in colbul bucurestean…

 

Astazi sarbatorim ziua cand ne-am casatorit, 19 August august 19, 2011

Filed under: atitudine,autocunoastere,imagini frumoase,iubire,life,love,personale,Romania,sarbatori,vintage,wedding,women — forevergreen @ 5:58 am
Tags: , , , , , , , , , , , ,

Si de atunci nu ne-am mai despartit niciodata…cum de am rezistat? Este o poveste lunga…poate am sa-ncep s-o scriu la un moment dat…

Viata mea a fost o imbinare in graba a vietii boeme cu cea corporatista…nu a fost usor, dar a fost frumos!

 

Despre “meseria” de mama iunie 3, 2011

Filed under: atitudine,jurnalul unei femei de afaceri,life,love,men,women — forevergreen @ 8:35 am
Tags: , , , , , , ,

De multe ori timpul transforma cele mai traumatizante experiente in bucurii…si este bine cand se intampla asa, caci altfel ar fi foarte trist. La 23 de ani este un mare curaj sa devii mama, ar spune multe femei in ziua de azi si adevarul este ca nu-i deloc simplu, as putea spune eu privind in urma…

Mai ales cand esti la inceputul carierei, in stagiu adica si afli, sau mai bine zis il convingi pe doctor ca vei avea un copil…

Noii colegi de la noul si de fapt primul loc de munca din viata ta devin imediat suspiciosi, rauvoitori si sunt gata sa te pedepseasca pentru simplul fapt ca ai terminat o facultate si indraznesti sa vii si sa declari ca vei face un copil.

Cata intelepciune si rabdare iti trebuie ca sa treci peste toate acestea?

Atunci cand nimeni nu vrea sa-ti dea nimic de lucru, cand toti te privesc chioras si sunt in stare sa-ti dea cele mai de jos indatoriri de serviciu. Dar au fost si clipe frumoase…cum ar fi povestea “buchetului de flori”.

M-au trimis colegele mele sa cumpar un buchet frumos de flori pentru ziua Directoarei de atunci, de la primul meu loc de munca. Nu stiam mai nimic despre acea directoare, dar am reusit sa aleg un buchet de flori. Apoi instructiunile spuneau sa-l duc la secretariat. Am respectat instructiunile, numai ca atunci cand am vrut sa ies de acolo, directoarea a vrut sa cunoasca mesagerul care a adus florile si asa am fost introdusa in lumea doamnelor care-si petreceau vacanta pe Coasta de Azur pe banii clientilor favorizati, dar deja am mers prea departe cu povestirea, am intrat adanc  in lumea barfelor care circulau pe holuri si pe la colturi…nu-i elegant, stiu…

Dupa povestea cu buchetul de flori atmosfera s-a mai dezghetat, adica unii colegi au inceput sa-si manifeste ura si teama pe fata, iar altii au incercat sa ma cunoasca mai bine.

Prima data am fost cooptata de o colega sa plec cu ea in tara, la fabrici, cu agentul din Danemarca. Era obligatoriu sa fim cate doua persoane la tratative, in avion, la masa, pe drum, oriunde…Ideea era sa ne suspectam unii pe altii, ceea ce eu n-am facut niciodata. Consideram ca este un joc de dublu din partea noastra. In concluzie am aflat de dimineata ca trebuie sa plec dupa-amiaza, adica sa-mi fac bagajul si sa prindem trenul, sau avionul, nu-mi amintesc exact ce-a fost…dar ceea ce imi amintesc este faptul ca sotul meu a fost socat si ani de zile mi-a reprosat faptul ca nu l-am avertizat din timp, de parca eu as fi stiut…

Apoi a existat o doamna, care lucra Austria si urma sa plece in concediu in decembrie. M-a luat sa lucrez cu ea, totul se intampla in limba germana. L-am cunoscut si pe agent, pe domnul Frankel care aducea bomboane “After Eight” la tratative.

Dupa ce am ramas singura, sefa de birou de-atunci a dat drumul la tirul persecutiei: zilnic imi cerea situatii si previziuni de livrare, iar eu habar n-aveam de nici unele, evident. Aveam o nota de probleme succinta, dar atunci nu stiam inca ce trebuie sa fac cu ea, au trebuit sa treaca ani sa aflu…Important este insa ca m-am descurcat si incet-incet am inceput sa-mi fac prieteni adevarati si sa fiu chiar iubita de catre unii colegi.

Unul dintre ei lucra Franta si spunea multe povesti ciudate pentru urechile mele de economist de comert exterior la inceput de cariera. Eram in acelasi birou, era decembrie, a plecat si el in concediu, mi-a permis sa-i ocup biroul pana se-ntoarce…dar nu s-a mai intors niciodata. A disparut la scurt timp pe munte…in primavara i-au gasit trupul, dupa topirea zapezilor. Vorbise prea mult, asa se zvonea.

De la el am mostenit biroul.

(Va urma)

 

Interviu @ mai 27, 2011

Filed under: atitudine,autocunoastere,blogging,Blogroll,comunicare,hobby,jurnalul unei femei de afaceri,life,women — forevergreen @ 9:29 pm
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Intrebari Mirko:

1.cit timp petreci, zilnic, in fata unui pc/laptop/notebook/ipad-alegerea e a ta !

2. indiferent de raspunsul la 1., de ce si daca crezi ca ai devenit dependenta de net….remedii ?
3. pt. „contaranii mei„ scurt cv, daca nu-s prea indiscret…

4. politica stiu ca nu-ti place…dar totusi, afinitati?
5. pe cind o sera in fata blocului? de data asta vin la inaugurare….

6. stiu ca ai multi prieteni „bloggeri„…nu-i concurs, dar o ierarhie personala, se poate?

7. crezi ca mai avem fo sansa, in romanika-manelika, privind bunul gust, educatia, sanatatea mentala ?

8. fara intrebare….panseuri astept….

Raspunsuri @Elena:

1. Cat timp petrec in fata unui pc/laptop, etc.?

Ca sa raspund la aceasta intrebare trebuie sa fac o precizare: lucrez pe calculator in interes profesional din 1997, iar pe internet am inceput sa intru zilnic din 2006. In mai 2007 mi-am facut primul blog, iar pe platformele de socializare MySpace, Linkedin, Twitter si Facebook am conturi din 2009. Din 2010 intru zilnic pe Facebook, la cateva zile pe Twitter, pe celelalte mai rar. Dar unele bloguri pe care scriu publica direct pe Facebook si pe Twitter. Ma intereseaza socializarea online, publicitatea online, particip la mai multe proiecte de publicitate si marketing online. Memoriul final la MBA a fost facut pe aceasta tema.

In concluzie: stau in fata unui calculator, sau in fata mai multora incepand de la cateva ore/zi pana la 12-16 ore. Cam mult, recunosc!

2. Am raspuns intr-un fel la intrebarea aceasta mai sus. Inainte de a activa pe Facebook nu am jucat nici macar “solitaire” pe calculator. Acum ma joc cu florile in Farmville. Daca sunt dependenta de calculator? E posibil sa fiu, pentru ca de aici ma documentez in prezent. Sunt abonata la Zf.ro, la Wall-Street.ro, la BankNews.ro, 9AM si altele.

Nu citesc site-urile de scandal, imi ajunge ceea ce publica “prietenii” mei pe FB. Ascult muzica pe internet in timp ce lucrez.

Cand ma plictisesc de calculator/internet am ce sa fac, slava Domnului: in afara de ingrijit flori, imi place sa citesc(desi ochii mei nu mai suporta), sa cos ceva necesar, sa brodez, sa vizitez o expozitie, sa merg la gradina, in parc, la teatru, etc. Nu ma plictisesc niciodata si nici nu obisnuiesc sa stau degeaba.

3. CV concentrat:

Mi-a placut dintotdeauna scoala, am invatat cu si din placere. Am citit foarte mult in liceu si in facultate.

In clasa a XII-a am oscilat intre Istoria Artei si Comert Exterior. Am optat pentru a doua varianta profesional, iar in viata privata am ales un pictor, sau ne-am ales reciproc.

Am imbinat cariera si viata de familie, ceea ce pentru unii/unele pare ceva imposibil.

Dupa facultate am lucrat in exportul romanesc de textile si tricotaje intro companie mare pana la inceputul anilor 2000. Am calatorit mult:  in Grecia, Cipru, Kuwait, Abu Dhabi, Dubai, Siria, Austria, Germania, Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Coreea de Sud, Italia.

Din ’94 am intrat direct si in hatisurile economiei de piata romanesti si de-atunci invat in continuare. Uneori nu reusesc sa inteleg ce se intampla in economia romaneasca, sunt dezamagita de foarte multe ori, dar nu las sa se vada acest lucru.

In ultimul timp am facut foarte multe pentru mine: am un atestat de “Train the trainer”, am facut un curs Landmark de autocunoastere si transformare personala si un MBA in economie.

4. Politica? As dori sa vad niste politicieni decenti, destepti, inspirati, stralucitori si bine intentionati. Pana atunci, nu pot sa ma pronunt.

Imi place Corina Cretu, o cunosc personal si are o noblete care nu se regaseste la altcineva…din pacate.

5. Sera in fata blocului? No way…am niste vecini ciudati. Dar daca as hotari sa fac o petrecere mare de ziua mea, cum am mai facut in urma cu niste ani, o “retro party” cu muzica adaptata, atunci te-as invita!

6. Mi-e greu sa fac asa ceva. Am intr-adevar foarte multi prieteni “bloggeri”, mai nou “feisbuckeri” , dar ar trebui sa fac niste categorii, mai intai! Poate cu timpul…

7. Eu cred ca sanse avem sa schimbam cate ceva in tara asta, atata timp cat ne diferentiem de tot ceea ce este abject si lipsit de valoare.

Nu vreau sa cred ca ne vom lasa coplesiti de mizeriile care ne inconjoara!

8. …ma mai gandesc…

Vreau sa scriu o carte, inca n-am renuntat la idee, dar nici n-am scris-o! :)

Rezultat interviu&publicat aici:  fara poze…fara vdt…doar cu elena      

 

Bucuria interioara aprilie 5, 2011

Filed under: atitudine,autocunoastere,business,events,jurnalul unei femei de afaceri,life,Romania — forevergreen @ 7:19 pm
Tags: , , , , , , , ,

Astazi eram in metrou si incercam sa-mi potrivesc ceasul dupa ora de vara. N-am reusit s-o fac, dar in acelasi timp am avut o revelatie: mi-am dat seama ca cea mai mare bogatie pe care o am si pe care nimeni nu mi-o poate lua niciodata este cea interioara.

Mi-am amintit ca am trait printre oameni deosebiti intrun mediu elitist, chiar daca nu era totul atat de roz cat ar fi trebuit sa fie. Si am avut imaginea aceea gen flash, cand intrun birou cu multe persoane destul de elegant imbracate, colega din fata mea isi dadea cu Anais, cea de la geam din dreapta cu Lou-lou, eu cu Charlie, sau Givenchy. Toti calatoream in strainatate de cateva ori pe an, toti participam la tratative, exportul de tricotaje se facea din acel birou si din altele multe care umpleau etaje intregi dintro cladire cu sase etaje plus mezanin.

Si mi-am dat seama ca indiferent cat de greu ne-a fost sa imbinam familia cu locul de munca, a meritat.

Joi urmeaza sa ma intalnesc cu cateva doamne cu care am colaborat ani de zile; una a lucrat la cea mai mare banca din tara prin care se derula tot comertul exterior, celelalte au lucrat la reprezentantele unor companii straine. Sunt sigura ca timpul nu va fi suficient pentru noi, deoarece nu ne-am mai vazut de cativa ani buni. Abia astept!

 

Cugetari personale martie 11, 2011

Filed under: atitudine,autocunoastere,editorial,Japonia,life,Romania,tari straine,travel,tzunami — forevergreen @ 8:22 am
Tags: , , , , , , , , ,

Am trait in direct multe nenorociri ale omenirii si niciodata nu m-am putut detasa in asa fel incat sa nu-mi pese…sau sa ridiculizez reactiile oamenilor.

Poate sunt altfel construita, dar atunci cand treci prin multe incercari in viata, inveti sa judeci diferit.

Cutremurul din ’77, caderea airbus-ului din 31 Martie ’95, cutremure si tzunami, razboiul din Golf, razboiul din fosta Iugoslavie, bombardarea turnurilor gemene din 11 Septembrie 2001, sunt numai cateva dintre evenimentele care m-au marcat.

Sau o bomba explodata in hotelul Sheraton unde mancasem la pranz cu o zi in urma…ori pe o strada din Nicosia pe unde trecusem cu o zi in urma.

Survolarea Liban-ului unde incepusera bombardamentele…

Si nu pot sa nu-mi amintesc o dimineata de noiembrie 2002 cand stateam pe malul Oceanului Pacific in Busan, Coreea de Sud si ma gandeam privind maretia apei: ce-ar fi daca apa ar inunda malurile rapid, as putea sa fug si sa ma salvez?

Nu stiu raspunsul la aceeasta intrebare, dar sunt multumita de faptul ca acolo sus cineva ma iubeste si m-a ferit sa ma confrunt direct cu astfel de nenorociri…pot spune ca am trecut pe langa ele.

Compasiune pentru cei care au de suferit acum in Japonia!

 

Party de 8 Martie martie 5, 2011

Filed under: 8 martie,atitudine,flori,life — forevergreen @ 7:40 pm
Tags: , , , , , , , , ,

In ciuda starii confuze pe care o aveam de dimineata, pentru ca Soarele stralucea puternic pe cer inca de la 7,30AM, am hotarat sa merg la intalnirea cu colegii mei vechi. Trebuie sa mentionez ca am lucrat intro mare companie care in ultimii ani a fost intrun proces galopant de restrangere a activitatii.

Mi-a facut o mare placere sa strabat acelasi drum pe care l-am facut de-atatea ori prin Centrul Vechi al Bucurestiului. Am studiat fiecare strada si fiecare coltisor pe unde am trecut.

Am ajuns la intrarea in cladire, bodyguardul se plimba pe undeva pe-afara asa ca am mers la lift si am urcat la etajul I. Mirosurile amestecate si vacarmul se simteau din lift. Pe hol m-au intampinat cativa colegi de facultate si brusc m-am intrebat la ce intalnire am venit de fapt? Dar am impartit cu ei aceleasi coridoare si aici, asa ca era normal sa ne vedem.

Nu am stat mult. Uneori aceste intalniri ma motiveaza, alteori ma intristeaza. Este evident tavalugul acela care trece peste oameni si lasa urme. In plus uitaturile rautacioase ale unor cucoane care s-au oprit demult din evolutie, dar care de fapt nu erau nici inainte foarte evoluate. Ele nu se pot stapani nici acum sa nu intepe putin…iar unele-si tineau caciula de blana pe cap, in conditiile  in care camera aceea de consiliu era atat de incalzita  incat simteai ca te sufoci.

Oamenii simt nevoia sa socializeze, pentru unii intalnirea aceasta anuala este o speranta de mai bine.

 

Duminica, 20 Februarie 2011 februarie 20, 2011

Filed under: life,ninsoare,personale,women — forevergreen @ 5:36 pm
Tags: , , , ,

Astazi a fost o zi inchisa si umeda, adica a fulguit/nins toata dupa-amiaza fara sa se astearna insa zapada.

Am facut placinta cu branza la cerere si am avut bucuria sa primim musafiri pur si simplu, fara niciun fel de aranjament anterior, de unde si morala: ce bine este sa fii acasa duminica dupa-amiaza!

In rest, n-am facut nimic extraordinar in afara de bucatariseala obisnuita.

Nu am dat drumul la tv de vineri, in concluzie nu sunt la curent cu stirile de weekend.

Facebook da semne de oboseala si tristete, pe scurt cred ca iar va claca in curand.

Acum am reusit sa vad DVD-ul cu fotografiile de la Craciun, Revelion, de la ziua lui bebel; am avut niste sarbatori frumoase!

Si mai am de terminat o salata de boeuf…

 

Intre boema si business style ianuarie 28, 2011

Filed under: atitudine,business,jurnalul unei femei de afaceri,life,Uncategorized,women — forevergreen @ 5:00 pm
Tags: , , , , , , , , , ,
 

Am fost intotdeauna undeva la mijloc intre boema si business style. Pot spune ca mi se potriveau amandoua, deoarece nu aveam de ales. Ma imbracam cu fuste lungi, accesorizata cu esarfe, bratari, margele. Cand imi puneam taiorul business, ma simteam cam incorsetata, dar nu puteam sa renunt la el, pentru ca asa cerea protocolul. Nu m-as fi dus la tratative cu o tinuta neadecvata, deoarece mi se parea a fi de prost gust sa ma prezint in fata unor straini imbracata prost sau indecent. Erau niste reguli nescrise pe care trebuia sa le respecti, caci scrise erau foarte multe, dar putine persoane le respectau.
Imi amintesc de o delegatie in Kuwait, unde ne-am intalnit cu multa lume. Era o tipa, nu mai stiu de unde, care avea niste bluze super decoltate si transparente. Sa te prezinti in halul acela in lumea araba era un gest de impolitete si de sfidare a bunelor maniere. Intr-o lume acoperita cu rochii lungi, de la gat pana-n pamant, cu esarfe pe cap, daca apari golas te expui la ce-i mai rau. Dar tipei nu-i pasa, ba dimpotriva. Am incercat sa-i sugeram la masa ca ar trebui sa se imbrace mai decent, dar ea ne-a ras in nas si ne-a asigurat ca toata garderoba pe care si-a adus-o e in acelasi stil, decoltat si transparent.
Aveam o colega care lucra Anglia. Intr-o zi ma intalnesc cu ea la liftul care cobora la salile de protocol. Era vara, iar ea purta o rochita alba cu bretele, ca de plaja. Cand am aflat ca a venit the big boss de la o firma din Anglia, un tip foarte dur si conservator de felul lui, ma gandeam ce parere isi face omul acela de afaceri cand o vede pe Miorita noastra imbracata ca la vacanta. Daca n-ar fi stiut ca are client la tratative, o intelegeam, dar asa, mi s-a parut complet aiurea.
Mi s-a intamplat si mie sa fiu imbracata mai fara pretentii si sa fiu obligata sa merg la un restaurant de lux pentru o masa de protocol, fara sa am timp sa merg acasa sa ma schimb.
Intr-o zi de vara, pe la ora pranzului, m-a chemat directorul nostru si mi-a spus ca prim-ministrul din Cipru este in tara si urmeaza sa mearga la Capsa cu cei de la minister. Cred ca directorul ar fi trebuit sa mearga, dar pentru ca intervenise ceva, m-a trimis pe mine. Imi amintesc cum eram imbracata, pentru ca am niste fotografii: aveam o bluzica alba gen ie, cu maneci bufante, cu decolteu patrat, cu broderie pe piept, si un simulacru de model elastic in talie. Fusta era pe fond alb, cu un model geometric gen picior de cocos, in crestere spre baza si cu buchetele de flori rosii, asortate cu broderia de pe bluza. Nu eram foarte rau imbracata, dar nici foarte elegant, dar n-am avut incotro, am colorat peisajul la masa, caci eram singura femeie la o masa plina de barbati pusi pe mancat si pe baut. Erau indatoriri de serviciu, n-aveam cum sa le evit.
Din arhiva, iunie 2008.
 

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.