Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You » amintiri

Inainte si dupa ‘90

forevergreen — Wed, 03 Feb 2010 04:59:57 +0000

Asa judecam noi lucrurile de ceva timp incoace: inainte si dupa ‘90. De parca ni s-ar fi rupt viata-n doua atunci si de-atunci.

In general oamenii povestesc pe bloguri cum era inainte de ‘90. Parca nu indraznesc sa spuna cum e acum. De parca acum nu ar exista pentru multi dintre ei, sau poate acum nu este cristalizat pentru ei. Ciudat, totusi…

Amintirile sunt deja standard pentru foarte multi oameni, de parca ar fi amintiri la indigo. Eu cred ca oamenii si-au inventat pana si amintirile, au imprumutat idei de la unii si de la altii, iar ce-a rezultat sunt niste amintiri stereotipe care deja devin plictisitoare, de parca se traia la gramada, o gramada amorfa de oameni fara identitate. Eu stiu ca nu era chiar asa, niciodata nu am trait la gramada cu restul strazii, al orasului…iar din ‘90 incoace s-au intamplat atatea schimbari pe care multi le ignora voit sau din superficialitate, nu stiu…

Mi-am amintit in aceasta dimineata de primele magazine “occidentale” aparute in Bucuresti dupa ‘90: Bucuresti-Berlin si Coleus, va amintiti? Dar care au fost primele magazine de calculatoare va mai amintiti?

Nobletea nu se invata la scoala

forevergreen — Sun, 17 Jan 2010 08:13:42 +0000

Nobletea se mosteneste, o ai in sange, o poti cultiva, dar daca n-ai in tine nici cel mai mic sambure de noblete n-ai sa ajungi niciodata s-o dobandesti. Pentru ca a fi nobil nu inseamna sa fii fitzos, sa afisezi bogatia, sa te lauzi cu staff-ul care-ti ingrijeste gospodaria intinsa pe nu-stiu-cite hectare, sau casa care se inalta pe nu-stiu-cati metri patrati si etaje. A fi nobil este cu totul altceva. Pentru unii contemporani nobletea poate parea o notiune prafuita, demodata, desueta, pentru ca se intalnesc din ce in ce mai putini oameni care afiseaza o astfel de atitudine. Nobletea inseamna normalitate, naturalete, bun simt, gusturi alese in spatele carora se citeste eruditia, cunoasterea, dragostea de oameni, de frumos.

Principesa Margareta de Romania este o astfel de persoana a carei noblete este vizibila de la primele cuvinte. Am vazut aseara un interviu facut in preajma Craciunului care m-a impresionat foarte mult. Il puteti vedea aici, la Dragos Bucurenci.

Sara pe deal…Mihai Eminescu

forevergreen — Fri, 15 Jan 2010 06:32:13 +0000

In aceasta dimineata am ascultat Eminescu. De 15 Ianuarie ma leaga amintiri triste…in memoria mamei mele si a lui Eminescu.

Viata ca o tableta de After Eight

forevergreen — Tue, 05 Jan 2010 19:52:52 +0000

Verde, ciocolata, cu aroma de menta, asa incepe povestea, care nu se sfarseste cand vrea ea. I-am simtit aroma, i-am vazut culoarea, i-am cunoscut ipostazele, i-am simtit izbucnirile, i-am cunoscut linistea, i-am ascultat tanguirile si regretele, i-am simtit pasiunile si bucuriile, i-am adulmecat urmele si tacerile. Asa e viata, ca o tableta de After Eight.

Classic AFTER EIGHT – the finishing touch for any occasion.

Sa nu uit chestionarul, bineinteles:

Va place ciocolata After Eight?

Daca va place, de ce?

Daca nu va place, de ce nu?

Cam asta e tot chestionarul. Ciocolata After Eight iti place sau nu-ti place, cred ca nu exista compromisuri. (Reloaded story)

Iarna de-afara, daca ai ochi pentru ea…

forevergreen — Mon, 04 Jan 2010 08:51:30 +0000

Este iarna aceea pe care de obicei o intalnesti in cartile de povesti din copilarie. Cu ramurile copacilor acoperite de un strat alb de grosimi diferite. Este acel peisaj care se poate desena numai pe fond inchis la culoare. Sunt acele ramuri care se pot scutura de zapada, daca le atingi…e un peisaj frumos pe care ar trebui sa-l observi indiferent de starea de spirit.

Simbolurile “comunismului”

forevergreen — Mon, 28 Dec 2009 08:36:08 +0000

Am citit aseara un post pe aceasta tema si mi-a dat de gandit. In ultimii ani in luna decembrie toata lumea vorbeste despre cum era inainte de ‘89.
In aceasta dimineata m-am hotarat sa scriu cateva idei personale pe aceasta tema, motiv pentru care am cautat cateva principii ale Socialismului care se predau in acea vreme la scoala, la facultate.
Mi-am amintit ca mi se parea frustrant faptul ca fiecare era rasplatit dupa pregatire si dupa munca prestata, teoretic. In realitate erau o multime de institutii unde se taiau frunze la caini toata ziua, femeile tricotau, barbatii citeau ziarul, mancau de o suta de ori pe zi si primeau un salariu fix si o prima din cand in cand. Altii munceau in stres si intrun ritm infernal, nu aveau timp nici sa mearga la toaleta dar sa manance ceva, erau obligati sa munceasca peste program, tinuti in sedinte nocturne, tocati marunt in analize cu reprezentantii centralelor de profil, ai ministerelor de resort, de Revelion plecau de la birou dupa ce trecea directorul sa le spuna “la revedere” si aveau retineri de plan la salariu cand nu se facea exportul.
Deci pentru mine acesta este unul dintre simbolurile comunismului: faptul ca munceam mult si eram prost platiti, in timp ce altii munceau putin si erau platiti bine, erau fericiti si relaxati tot timpul caci ei taiau frunze la caini.
Noua nu ne placeau cliseele. Niciodata nu ne-a placut instinctul de turma. Nu ne placeau bibelourile standard gen pestii de sticla, nu aveam pe peretii casei celebrele “Rapirea din Serai” sau “Ingerasul care zice me dor”.
Parintilor mei le placeau lucrurile originale, asa cum ne imbracau frumos cu lucruri facute de mana lor, tot asa decorau si casa.
Mamei mele ii placeau portelanurile fine, tacamurile de alpaca, fetele de masa brodate de ea, avea gusturi rafinate pe care si le cultivase in timp cand lucra printre evrei. Stia sa faca distinctia intre urat si frumos, nu-i placeau imitatiile ieftine; avea artizanat in casa, dar nu-i placeau lucrurile de prost gust, pe care le avea toata lumea in casa.
Mie de exemplu mi-au placut dintotdeauna obiectele din portelan impletit care se faceau la Alba Iulia. Mergeau la export veti spune, dar dintre atatea bibelouri urate puteai sa alegi altceva.
Deci eu cred ca nu putem blama sistemul de-atunci pentru faptul ca n-am ales sa ne cultivam gusturile, sa ne cizelam, sa evoluam spiritual.
In afara de Biblioteca Pentru Toti, exista si Meridiane, sau Univers. Exista Secolul 20, o revista avangardista unde gaseai o multime de noutati. Existau biblioteci, consignatii, numai sa vrei si sa stii sa alegi. Dar pentru asta trebuia sa vrei.
Ne-am obisnuit sa blamam cenzura si tendinta de uniformizare care se impunea de sus.
Dar cine nu fenta cenzura si uniforma? Hai sa recunoastem!
Bentita alba de pe cap si matricola?
Nuntile si botezurile nu se faceau la biserica?
Nu se gasea mancare, dar romanii isi burduseau congelatoarele cu provizii de carne. Camarile gemeau de zahar si ulei de la cota, caci cota depasea consumul.
Si recunosc: nu mi-a placut niciodata ipocrizia, dar trebuie sa admit ca romanii se nasc ipocriti. Si acest lucru este ilustrat si in literatura noastra clasica. Si cand le e bine romanilor, lor le place sa se vaiete, de una-de alta, asa ajung egoisti si uita sa fie buni, sa imparta ceea ce au si cu altii, cu copiii, cu oamenii neajutorati de pe strada.

Acum 20 de ani am trait un cosmar

forevergreen — Mon, 21 Dec 2009 15:38:47 +0000

In dimineata zilei de 21 decembrie ‘89, in drum spre birou am traversat cheiul Dambovitei venind de la metrou si am vazut niste masini mari cu soldati. Cineva mi-a spus ca urma sa aiba loc un miting in Piata Palatului si era posibil ca soldatii sa fie mobilizati pentru a asigura ordinea in zona. Mi s-a parut ciudat, dar am mers mai departe. Am ajuns la birou, undeva in strada Doamnei la etajul 5.

Aveam un radio in birou. A inceput discursul celebru. La un moment dat s-au auzit huiduieli si “Jos Ceausescu”. Transmisia s-a intrerupt brusc dupa un bruiaj. Colega din fata mea s-a intors spre mine, cred ca avea sarcina sa ne vada reactiile, caci am aflat mai tarziu de ce era-n stare.

Imi amintesc momentele de panica din acea dupa-amiaza. Se zvonea ca se trage in oameni in piata, metroul nu mai functiona din motive de siguranta, nimeni nu stia nimic cert, noi eram izolati in mijlocul orasului si asteptam sa se sfarseasca programul, sa mergem acasa. Se auzeau zgomote ca niste impuscaturi, bubuieli; am iesit pe terasa cladirii si ne uitam in strada. Oameni care alergau debusolati, nu stiam ce se-ntampla, dar era clar ca trebuia sa iesim in strada si sa mergem acasa.

Eram un grup de colegi care locuiam in acelasi cartier. Am hotarat sa plecam impreuna. Ne-am adunat in holul cladirii si am iesit din Doamnei in Bratianu. Unul dintre colegi ne propunea sa mergem de-a lungul Dambovitei si apoi sa gasim un drum lateral. Cred ca daca urmam indicatiile lui ajungeam ca si altii in vreo duba sau si mai rau…
Am ajuns aproape de magazinul Unirea si atunci s-au auzit niste focuri de arma. Am luat-o la dreapta printrun gang si am iesit pe langa Hanul lui Manuc vis-a-vis de statia de metrou Unirea. Am vazut oameni intrand si iesind de la metrou si mi-am zis ca merita sa-ncercam. Intr-adevar, se daduse drumul la metrou si asta a fost salvarea noastra. Pe urma am aflat ca grupuri de oameni care marsaluiau din centrul orasului catre periferie au fost retinute si au sfarsit prost.

Dupa ce-am ajuns cu totii acasa am sunat o fosta colega al carei baiat locuia in blocul Dunarea. Si ea mi-a confirmat ca strada era plina de oameni si se tragea. In seara aceea s-a tras in oameni acolo la Universitate, la doi pasi de locul de unde tocmai plecasem acasa. A doua zi ne-am dus la birou printre gloante, nu se stia cine, de ce, de unde trage.
Era un fel de joc de-a soarta, de-a norocul, un joc pe viata si pe moarte. De la serviciu nu puteai lipsi caci erai considerat diversionist, deci singura solutie era sa accepti sa-ti joci cartea printre gloante.

Au fost niste zile foarte grele, foarte obscure, eram terorizati de oameni in costume negre care cereau sa intre in casa pentru a folosi telefonul. Ne-am trezit cu yala blocata, nu mai puteam iesi din casa. Si toate astea s-au intamplat atunci.

A fost un Craciun mai mult trist. Imi amintesc cum am impodobit numai o creanga de brad…
Later Edit:
Am descoperit din Evz.ro cum a fost momentul revolutiei pentru D-l Doctor care de ceva timp nu mai scrie pe blogul sau, pe care-l citeam intotdeauna cu mare placere.

Despre taiatul porcului

forevergreen — Sat, 19 Dec 2009 09:31:04 +0000

Provin dintro familie de oameni care taia porcul la vremea asta cand eram eu copil. Eu nu suportam sa aud guitatul porcului nici atunci, acum nici atat.
Uneori stau si ma-ntreb cum eram noi in stare sa mancam atata untura pe paine, caci acum ne chinuim sa mancam sanatos, fara grasimi si carnuri, etc. Cine sustine ca nu e daunatoare carnea organismului uman greseste, cred ca nu e cazul sa mai subliniez acest lucru.
Acum este o emisiune la radio despre taiatul porcului si ma minunez ca inca sunt multi oameni care fac acest lucru.
Si mi-am amintit ca parintii mei obisnuiau sa cumpere un purcel, sa-l hraneasca si apoi sa-l taie. Ultimul a fost in decembrie ‘94, inainte cu o saptamana de accident.
Apoi s-a rupt filmul…stop cadru.

Afara este iarna grea

forevergreen — Fri, 18 Dec 2009 21:58:41 +0000

Astazi au fost in Bucuresti minus 9 si minus 8 grade Celsius. Adica a fost un ger infernal. Si a nins tot timpul. Stradutele erau un adevarat patinoar, pietonii mergeau prin mijlocul drumului. Zapada pe masini, acum o dadeai, imediat se punea la loc. N-am mai avut iarna inainte de Craciun de ani de zile, uitasem cum e sa fie.
Am trecut prin piata de legume si fructe in drum spre casa. Acolo mirosea a citrice si a legume, e mirosul acela care-mi aminteste de alte ierni, de alte piete, de alti oameni care nu mai sunt printre noi. Niste copii amarati carau voiosi lazile cu rosii, cu ciuperci. Erau siguri ca vor castiga ceva pentru munca lor, de la oamenii din piata.
Iarna-mi aduce aminte si de casa de la munte, cand traiau parintii si mergeam acolo de Craciun sau de Revelion. Mirosea in casa a brad si a mancaruri fine, focul duduia in soba, iar afara zapada sticloasa reflecta lumina lunii.
Atunci cand ma gandesc la Sarbatorile de iarna am bucurii si tristeti care se alearga unele pe altele. E ca in visul acela cu trenul pe care ma straduiesc sa nu-l ratez. Si niciodata cand ma trezesc nu stiu de fapt ce s-a intamplat; l-am prins, l-am pierdut, sau n-a mai plecat.

George Moustaki

forevergreen — Sun, 06 Dec 2009 17:20:21 +0000

C’est la chanson que j’aime beaucoup…