In ultimele doua luni natura a alergat contra cronometru pana au venit ploile…totul s-a derulat in mare graba…ca si cum venea ceva din urma in mare viteza…

Valoarea oamenilor nu se masoara intotdeauna dupa titlurile din CV, continutul portofelului, sau dupa conturile din banca.
Nici florile nu se judeca intotdeauna dupa culoare si aspect.
Uneori surprizele placute exista acolo unde te astepti mai putin!

Indiferent de ceea ce spun ceilalti din jurul tau, este bine sa-ti pastrezi convingerile atunci cand simti ca sunt juste.

Viata demonstreaza de foarte multe ori ca ai avut dreptate.

Astazi am umblat prin arhiva 2009 si 2010; am gasit foarte multe insemnari interesante. Ma bucur ca scriam pe blog ceea ce gandeam atunci…

Se cunoscusera in avion la plecare. Ei nu-i placeau aventurile si de aceea nu-i daduse prea mare atentie. Urmau sa faca parte din acelasi grup in urmatoarele doua saptamani…asa ca se puteau intampla multe.

Au avut ocazia sa stea de vorba ca niste oameni maturi care faceau aceeasi meserie de ani de zile, dar in companii diferite. Aveau multe in comun. Oameni si locuri…

Si-a dat repede seama ca este acel gen de barbat care considera ca nicio femeie nu poate sa-i reziste si nu si-a modificat deloc felul de a fi.

Luiza era mai nebunatica, mai greu de stapanit…altfel o fata foarte buna. N-o interesa faptul ca Luizei ii placeau avansurile barbatilor, incerca sa evite discutiile neplacute atata timp cat n-o afectau in mod direct.

La petrecerea cu vodca si caviar de la printesa din Elvetia, in ambianta aceea de lux in mijlocul desertului, cu majordomi la poarta, a existat un moment cand au dansat impreuna. El a avut proasta inspiratie s-o intrebe de ce nu poate fi si ea ca Luiza…adica mai relaxata, mai lipsita de prejudecati, etc.

Reactia ei a fost una previzibila: i-a dat o replica legata de sotia lui care era solista la opera. G.H. s-a blocat in acel moment si astfel filmul s-a curmat brusc. Au urmat evitarile reciproce care s-au intins pe multi ani de zile. Daca se intalneau cu vreun prilej anume se ocoleau…

La un moment dat ea l-a vazut la televizor; ajunsese director si dadea un interviu. Trecusera niste ani, parea schimbat, numai zambetul era acelasi: sarmant.

In urma cu o saptamana a aflat de la o amica vestea ca G.H. a fost bolnav si a parasit aceasta lume…

Atunci si-a dat seama ca a trait o poveste care de fapt nici nu a inceput.

Pentru parintii mei era o mare Sarbatoare pentru ca mamei i se spunea Lenuta, iar tata era un veritabil Costica.

Se organizau intotdeauna petreceri adevarate cu multi invitati si cu preparate deosebite, pentru ca mama mea era o gospodina desavarsita careia ii placea sa faca mancaruri alese.

Eu am fost intotdeauna o Elena numai in actele oficiale, fiind botezata cu un alt prenume, iar in viata de zi-cu-zi mi s-a spus intotdeauna altfel.

Dar mi-am serbat intotdeauna ziua onomastica de 21 Mai cu sfintenie.

La birou am facut intotdeauna parte din colective unde eram mai multi sarbatoriti; unii cu numele, altii cu aniversarea zilei de nastere, deci organizam petreceri colective.

Un sef de-al meu a sintetizat la un moment dat foarte frumos situatia spunand ca avem si noi trei Elene: Netty, Nina si Mona…dar oficial eram toate Elene!

Acum lucrurile s-au mai schimbat, petrecem in familie si uneori cuplam sarbatorile dupa alte criterii, petrecere sa fie!

Le urez tuturor sarbatoritilor de astazi: La Multi Ani!

Iar pentru parintii mei o amintire frumoasa si un gand pios…

A inflorit caprifoiul si afara miroase frumos…

Fotografii recente aici…

Muzica lor era nelipsita din viata noastra…si mai este si acum.

Petrecerile de la liceu, ceaiurile de-acasa, toate se faceau pe muzica lor. Aveam colegi care cantau la chitara si obisnuiam sa cantam impreuna…

La fiecare melodie imi amintesc ceva petrecut cu ani in urma…

On dit qu’il ne faut pas avoir des regrets…

In fiecare an la vremea aceasta imi amintesc fara sa vreau o poveste de demult…

Sunt constienta de faptul ca atunci cand treci prin momente grele este important sa fii ajutata de oameni, de ingeri, de fortele binelui…

Eu am avut noroc, caci altfel nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost…

Poate de aceea fiecare inceput de aprilie este foarte emotionant pentru mine…

In activitate de cercetare prin gradina…mai vede pasarile cum se cearta, o gaza care urca pe-o piatra, da turul gradinii de patru-cinci ori…anul acesta n-are nevoie sa mai fie tinuta de manuta ca-n anii trecuti…de fapt, ca anul trecut. Este adevarat ca a nimerit cu ghetutza in ceva necules la timp din gradina…si numai Chichirica este de vina

Iazul unde stau testoasele vara este destul de interesant…i-a dat tarcoale, a incercat chiar sa se urce pe partea laterala…

O pietrutza pe post de banca este binevenita…pentru ca eu alesesem buturuga…

Ce este aceasta, m-a intrebat…si i-am raspuns ca este o talpa pusa acolo de tatal ei…am curatat-o de frunze si i-am aratat-o:

Foisorul n-o intereseaza deocamdata…

Dar pe florile de untisor le-a calcat putintel din curiozitate…

Si alte aparitii primavaratice demne de luat in seama:

Ar mai fi crinii portocalii, stanjeneii, lalele, narcise, lacramioare, zarnacadele, zambile…

Si forsitia a-nceput sa-nfloreasca:

Iar zambilele din fata sunt inflorite in marea majoritate:

Au iesit singure de sub zapada…fara niciun efort din partea omului…ar trebui rarite, dar cine mai are timp pentru ele…

In facultate am facut patru ani de franceza principal, de fiecare data cu alt profesor.

In anul intai am avut un profesor tanar, brunet si foarte timid. Se inrosea la fata din te-miri-ce…

Avea un tic verbal, repeta tot timpul “petit a petit”, motiv pentru care colegii pusi pe sotii continuau cu “on arrive au lit”.

Pe urma am avut profesoara o tipa bruneta, inalta, foarte pretioasa. Ea ne-a povestit intr-o seara la un seminar cat de mult ii placea sa stea la Eforie Nord in hotelul Europa la etajele superioare. Caci de acolo putea sa admire marea cea navalnica si nelinistita uneori…

In anul trei am avut profesoara o doamna mai in varsta care ne-a familiarizat cu placerea de a savura tartine cu unt si ridichi. Ne vorbea despre acest deliciu ca si cand nimic mai bun n-ar fi existat pe lume.

In ultimul an am avut o profesoara blonda, cu parul scurt, neglijenta, nefericita, neatenta. Pe urma am aflat ca era in divort si n-o mai interesa nimic altceva pe lumea asta.

In concluzie, la facultate n-am invatat cine stie ce franceza! De baza am ramas cu ce-am dobandit in liceu!

C’est la Vie!

Ce-am pastrat prin dulapuri:

Acesta este un sortulet festonat si brodat de mine in scoala generala.

Imi amintesc cu placere ca la orele de gospodarie faceam rosii umplute cu vinete si salata de boeuf. Ce farmec aveau acele mancaruri facute la scoala!

Toate sunt pline de amintiri…

Ieri m-am plimbat prin Centrul orasului cu diverse treburi de rezolvat…am profitat de vremea frumoasa si am imortalizat unele locuri si cladiri care innobileaza orasul.

Scoala de Arhitectura

Intrarea in cladire

Imagine de ansamblu a cladirii

Biserica “Dintr-o zi”

Biserica vazuta de pe strada Academiei