Fresh Facts, Attitudes and Positive Vibes for You

Sunt de-a dreptul fascinata de inteligenta copiilor. Si nu ma refer la cei mari, cu a caror inteligenta m-am obisnuit deja, ci de cei mici, pana-ntrun an de zile, care ma surprind in fiecare zi; pentru ca la acestia din urma, progresul este vizibil.

Ieri am petrecut o jumatate de zi cu o fetitza-veveritza care mi-e foarte draga. Nu mai statusem cu ea in “tete-a-tete” atata timp de-o saptamana. As putea spune ca am fost de fapt la o sedinta de “rasoterapie”, deoarece cand m-a vazut intrand pe usa, murdara la gurita de piure cu peste, care trebuia asezonat cu supa de legume din biberon, a inceput sa rada din toata inima. Este felul ei de a-mi demonstra ca ma recunoaste, ca stie cine sunt si ca urmeaza o dupa-amiaza de distractie in toata regula. In acel moment orice apasare dispare, nu mai exista stiri, nu mai exista internet, nu mai exista lucruri urate; numai eu si ea. Si distractia incepe!

De fapt am stat frumos afara in curte, ea in caruciorul sport, bine ancorata in curele fitzoase, eu in fata ei pe-un taburet. Si am tot stat de vorba, am ras una de alta, am cantat cantecele adevarate, sau inventate…eu am udat florile, ea se juca cu un prosopel imprimat cu catelusi, floricele si casute. Un nimic pe care i l-am adus “cadou” ca sa se stearga pe manute, dar care a incantat-o mai mult decat orice alta jucarie din cele pe care le are pana acum. Vrabiutele se simteau in largul lor, veneau pana aproape de carucior, spre fericirea fetitzei-veveritza care le urmarea atenta cu privirea. Am mai incercat cu supa, dar niciun succes, pentru ca ea stie exact ce-i place si ce nu!

Mai tarziu am intrat in casa pentru a nu avea de-a face cu tantarii. M-a uimit! De unde acum o saptamana de-abia statea in funduletz sprijinita de perna, de data asta statea perfect intro pozitie ioghina de ea descoperita…caci nimeni n-a invatat-o sa-si aseze piciorusele in asa fel incat sa stea perfect.

Mi-am dat seama ca sunt lucruri pe care numai un adult i le poate face unui copil, dar exista altele pe care numai copilul le poate face. Si aceasta este o mare descoperire, deoarece oricat ai incerca sa te impui in fata unui copil, el intotdeauna va discerne. Alege ce-i este necesar, ce i se potriveste, restul creeaza singur. Atunci cand alegerea este gresita, rezultatele pot fi nefericite, deci menirea adultului este sa-i induca puiului de om ceea ce trebuie. Si aceasta este o mare arta, care se poate desavarsi cu rabdare si intelepciune.

Momentul zilei a fost atunci cand a papat prune pasate si orezel cu lapte, felurile ei preferate, in sesiuni diferite, bineinteles. Am profitat ca sta singura in funduletz si i-am dat sa pape cu lingurita ca unei fetitze-veveritze mari…si a fost foarte incantata, a facut toate giumbuslucurile din lume, toate figurile acelea nastrusnice pe care numai ea stie sa le faca. De dormit, a dormit putin, doar vreo trei sferturi de ora, motiv pentru care, seara tarziu, dupa o vizita de shopping de noapte inaintea inchiderii la un supermarket din zona, la intoarcerea acasa, era putin plangacioasa…altfel, la cumparaturi, a stat cuminte in scaunelul de masina/carucior, a privit cu luare-aminte ce se-ntampla-n jurul ei, ce fac oamenii, ce mai zic luminile, ce mai zic jucariile, a asteptat cuminte la casa de marcat…nici n-am stiut ca e si un copil acolo, fara suzeta, fara nervi, fara stres, cu exceptia gesturilor si a cuvintelor de admiratie ale noastre si ale vizitatorilor intarziati la cumparaturi, ca si noi.