Eu ma intreb pe mine insami cum de mai rezist? Mai am doua zile de cursuri plus ultimul examen maine la statistica si gata!
Este inutil sa adaug ca trag de mine in fiecare zi, in fiecare dupa-amiaza cand merg la cursuri. Ce am acumulat in primul an de MBA? Multe, este primul raspuns. Cat de temeinice sunt cunostintele? Cred ca trebuie sa le las sa se cristalizeze.
Ce stiam inainte de cursuri? Ce am inteles mai bine dupa cursuri?
In linii mari pot sa afirm ca stiam destul de multe lucruri comparativ cu unii dintre colegii mei. Am aflat multe lucruri interesante dar trebuie aprofundate.
Spre deosebire de cei care vorbesc din auzite mie imi place mai intai sa inteleg si abia apoi sa vorbesc despre un fenomen economic.
La sfarsit de MBA iunie 24, 2009
Maine ma intalnesc cu fostii mei colegi de facultate iunie 19, 2009
Cineva ma avertiza sa nu ma duc la intalnire deoarece e posibil sa vina si colegi din afara granitelor contaminati si daca…se pare ca asa s-au imbolnavit cativa romani. Acum eu sunt hotarata sa ma duc maine ; si sa nu ma imbratisez cu ei cum faceam de obicei? Ce ziceti? E frumos din partea mea dupa ce am umblat prin toata lumea sa ma tem de niste virusi?
Nu stiu altii cum sunt, dar… iunie 16, 2009
Eu am avut ieri o zi infernala. Si nu e nici prima si cu siguranta nici ultima din viata mea de economist “cu experienta”.
Dar constat pentru a nu stiu cata oara ca la noi guverneaza legile junglei, sau cum s-ar spune fiecare aplica legea dupa bunul sau plac. Cum ar fi: un fel de sef de sindicat de la o mare intreprindere ex-socialista, care si-a inchiriat spatiile la diverse firme, sudeaza usile depozitelor unei firme de curierat, unde sunt depozitate colete de la diferite firme care au destinatii diferite, deci sechestreaza marfuri ale unor terti, pe motiv ca firma de curierat a intarziat plata chiriei.
Se nasc mai multe intrebari:
- cu ce drept se sechestreaza marfurile tertilor?
- cum se pot recupera aceste marfuri?
- unde este hotararea judecatoreasca?
Si ar mai fi si alte intrebari de aceeasi factura.
Sunt constienta de faptul ca va urma o lupta cu morile de vant care genereaza un consum nervos inutil si daunator, dar se pare ca acesta este prezentul oamenilor obisnuiti din Romania.
Limbi straine iunie 2, 2009
Iubesc limba engleza, dar tot mai mult imi place franceza. Stiam acest lucru dintotdeauna, dar acum am tras aceasta concluzie inca o data. Imi place sa citesc, sa gandesc si sa vorbesc in franceza. Mi-a placut mereu, dar din pacate am folosit mai mult engleza.
Maine am examen la franceza. Si ma gandeam acum ca dupa terminarea facultatii am dat examen de atestat la franceza, iar cel de maine este al doilea din viata mea de om cu studii superioare, cum se spune.
Azi am fost la Radisson SAS Hotel, fost Bucuresti mai 28, 2009
De prin anii ‘90 nu mai intrasem in acest hotel. Ultima data cand am fost in restaurantul de acolo era ceva foarte intunecat si obscur. Acum lucrurile s-au schimbat. Incinta de la receptie arata ca la Marriott, dar de dimensiuni mai mici, sau ca la Intercontinental. Sala de conferinta de la mezanin normala, dotata cu aer conditionat foarte puternic in care ingheti de-a dreptul daca sedinta dureaza patru-cinci ore.
La restaurant era curat, mancarea buna si frumos aranjata. Am vazut si piscina. Mi-am amintit cand mergeam la discutii la firmele care aveau sediul acolo si in timp ce noi lucram de zor, altii se aruncau in piscina. Ce sa-i faci? Fiecare cu soarta lui.
In arsita verii sau comertul exterior “d’antan” februarie 28, 2009
La intersectia Doamnei cu Ion Ghica, acolo s-au derulat toate evenimentele in arsita verii.
In fiecare zi mergea la etaj unde domnul acela grizonat, pus la patru ace supraveghea sala de arta. Volumul lui Alpatov astepta pe raftul bibliotecii sa fie luat si studiat zilnic, pagina cu pagina, capitol cu capitol. Pana intr-o zi cand planurile s-au schimbat. A urmat facultatea, o alta si dupa cinci ani s-a intors in intersectia Doamnei cu Ion Ghica. Incepea o noua etapa, totul parea misterios si fascinant.
In arsita verii oamenii alergau in toate partile, mirosul de cafea inunda coridoarele inalte, tacanitul masinilor de scris se auzea din spatele usilor groase din lemn masiv, vopsite in culori inchise. Era un du-te, vino pe care nu-l intelegeai daca nu erai cat de cat familiarizat cu ce se intampla acolo.
Femei frumoase, cu un aer distins, elegante, care lasau in urma dare de parfum bun se leganau pe acele coridoare, purtand cate o hartie in mana, intrau la director, aflau ca nu e, se intorceau in birou, sau ramaneau sa-l astepte in secretariat. Se auzea tacanitul masinilor de scris, sunau grav telefoanele, cateva in fiecare birou, se suna prin centrala, asa era pe atunci. Barbati in camasa cu manecile suflecate alergau pe scari, incarcau vapoare, descarcau camioane, verificau tone de bumbac sosit in Constanta, alergau dupa conosamente, se duceau dupa frachte, zburau la Paris, sau la Cairo, la Beirut, sau la New York, la Moscova, sau la Merlbourne.
Directorii erau oameni legendari, apareau in sedinte, dadeau verdicte, puteau sa te ridice sau sa te afunde, cum iti era norocul. In locul lor sefii de serviciu aveau mana libera sa analizeze, sa tipe, sa judece, sa ameninte, sa ia decizii, sa te faca sa te simti un nimeni mult prea neimportant pentru ei.
La protocol veneau clientii legendari de care se vorbea in soapta pe la colturi. Circulau tot felul de legende si de povesti cu oameni de afaceri fosti patroni de filaturi in tara, plecati in Franta sau in Germania si de acolo continuau sa lucreze cu patria lor de origine: cumparau sute de metri de tesaturi crude sau albite pe care le prelucrau prin alte parti si le transformau in lenjerie de pat. Dar pentru a putea cumpara ieftin plateau greu, plimbau pe unii pe Coasta de Azur, atunci ca si acum. Si cine stia si nu tinea pentru el sfarsea urat, cadea de pe munte iarna si era gasit primavara cand se topeau zapezile.
Dar toate aveau un farmec aparte, un aer misterios si parfumat cu miros de cafea buna de la protocol, cu mirosul inconfundabil de Kent si de Dunhill, cu parfumuri Balmain, Bourgeois si Yves Saint Laurent, cu aburii de whisky servit pe cuburi de gheata clientilor importanti din Liban si Kuwait, sau Italia, Belgia, Olanda si Anglia.
Cand era sfarsit de luna, de trimestru, de semestru, de an, lucrurile scapau de sub control. Toata lumea parca innebunea. Toti vroiau cifre, rezultate, situatii pe orizontala, pe diagonala, cifrele trebuiau sa iasa, cheia de control o detinea sefa noastra, foarte priceputa in diplomatie, in compensatii, in o mana spala pe alta, in telegrame si telexuri interminabile, in formule de politete si in stat excesiv peste program.
Iar noi, pigmeii trebuia sa livram, sa facturam, sa exportam, sa miscam vagoane, vapoare, containere, camioane, avioane, sa introducem documente in banca, sa incasam, sa facem situatii, sa raportam realizarea volumului de export estimat. Si nu era usor deloc, dar nu ne ierta nimeni daca nu ne faceam datoria, mai mult decat atat, ne penaliza la salariu cu procentul de nerealizare de plan.
In arsita verii ne prindea noaptea in birourile noastre supraaglomerate unde puteam fi cate doisprezece oameni cu patru-cinci masini de scris zgomotoase, masini de calculat cu banda, cateva telefoane la care vorbeam toti deodata caci parca era sfarsitul lumii. Si pe usa intra tot timpul cineva sa ne intrebe: cat, cum, de ce, ati terminat?
La orele pranzului de afara venea mirosul de poluare de la Universitate si de la Coltea, cele mai poluate intersectii din Bucuresti. Nu stiu de ce, dar imi placea mirosul acela, desi de nerespirat, mai ales dupa ‘90.
In curtea interioara era mai racoare, era umbra si placut, daca aveai biroul pe cealalta parte a cladirii.
Cand lucrurile se complicau veneau colegii din ministere, de la industria usoara, cu care imparteam cladirea, de la comertul exterior, adica de vis-a-vis, sau cei de la Dunarea, care raportau si ei tot cifrele noastre, caci ei ne supravegheau indeaproape. Daca aveai facturi neincasate, sau navluri moarte, sau marfuri livrate pe credit, reclamatii de calitate, te puteai considera un om condamnat la intrebari, la controale, la interviuri cu omul de la etajul intai.
Nu era simplu deloc, pentru ca de multe ori erai parasit, toti se dadeau de o parte, cei de la ambasade trimeteau telegrame cifrate care soseau in caiete speciale, erai pus la zid, agresat verbal, stresat, intervievat, daca nu erai puternic cedai psihic, era foarte usor s-o iei razna.
Daca erai norocos si aveai dosar bun plecai in strainatate sa-ti cunosti clientii la ei acasa si puteai sa te ratacesti, sa te pierzi cu firea, sau sa te intorci acasa la ai tai. Fiecare isi urma destinul in felui lui.
Aceasta povestire este cadoul meu de 1 Martie pentru fostele mele colege si fostii mei colegi carora le doresc o primavara frumoasa.
De-ale mele: dileme de 8 Martie februarie 27, 2009
Debutul primaverii ne debusoleaza intotdeauna indiferent de cat de impersonal ne propunem sa abordam frumosul anotimp. Este ceva ce se intampla independent de felul nostru de a fi. Oricat de mult ne-am propune sa nu ne implicam emotional prea tare.
Am trait intr-o lume frumoasa de unde plecam in calatorii de afaceri si unde ma intorceam intotdeauna.
Asa am vazut lumea, am calatorit prin Europa, prin Orientul Mijlociu.
A fost de ajuns sa dau un telefon si m-au coplesit toate amintirile dintr-o cladire unde ani de zile a functionat un fel de institutie prolifica, unde se faceau afaceri de tot felul, unde se crea plusvaloare. Ideea ca anul acesta ar putea fi ultima intalnire de 8 Martie m-a intristat deoarece eu tin la oameni, chiar daca oamenii acestia m-au suparat vreodata.
Si este adevarat ca in ultimii doi ani m-am eschivat sa merg la aceasta intalnire pe care eu am initiat-o cu cativa ani in urma. Si nu am regretat ca nu am mers anul trecut, desi toata lumea m-a intrebat de ce, dar acum chiar trebuie sa iau o decizie destul de delicata: sa merg la poate ultima intalnire, sau sa ma eschivez in continuare?
Am la ce sa meditez pana la sfarsitul saptamanii viitoare.
Mediul de afaceri din Romania este “on hold” februarie 20, 2009
Cum se poate caracteriza mediul de afaceri? On hold.
Dar investitorii vor continua sa investeasca in Romania? Deocamdata investitorii sunt “on hold”.
Exista parteneri interesati in dezvoltarea turismului romanesc? Da, se creeaza toate premizele pentru ca turistii romani sa vina in tara noastra. Una era intrebarea si altul raspunsul.
Afacerile din imobiliare? Exista cerere in continuare pentru apartamente si se asteapta cresterea preturilor, deci pana atunci totul e “on hold”.
Deocamdata nu se poate vorbi de criza economica, vorbim de criza financiara, de lipsa lichiditatilor, sau a “cash flow-lui” cum se spune. Adica pe hartie arata totul bine, dar lipsesc banii curenti pentru plati deoarece s-a incetinit pana la disparitie acordarea de credite.
Cam astea ar fi concluziile despre mediul de afaceri din Romania vazut prin ochii unor investitori si a unor oameni de afaceri straini. In urma cu un an de zile atmosfera era optimista, se discutau cifre, se faceau planuri, acum toata lumea asteapta si spera.
Cam astea ar fi concluziile despre mediul de afaceri din Romania vazut prin ochii unor investitori si a unor oameni de afaceri straini. In urma cu un an de zile atmosfera era optimista, se discutau cifre, se faceau planuri, acum toata lumea asteapta si spera.
75% dintre romani cred ca o vor duce mai rau in 2009 februarie 3, 2009
Ce ne rezerva anul 2009? Este o intrebare la care n-as putea sa raspund. Este exact aceeasi situatie ca anul trecut prin iunie cand nu puteam sa-mi imaginez ce se va declansa in luna septembrie in toata lumea. Atunci vorbeam cu prudenta despre recesiune economica in anumite zone ale lumii si de fapt, s-a declansat o adevarata criza. Aceste fenomene sunt previzibile, dar nu se pot previziona cu precizie deoarece sunt determinate de foarte multi factori. Marii economisti si analisti economici au fost parca luati prin surprindere. Cand marile mituri bancare au inceput sa se naruie toata lumea se intreba: oare nimeni n-a stiut despre criza?
Semne erau inca din 2000 in SUA, dar consumul trebuia incurajat cu orice pret. S-au incurajat creditele ipotecare, s-au diminuat dobanzile si cand lucrurile s-au intors la normal si dobanzile au crescut, atunci a izbucnit criza si au inceput incapacitatea de plata a oamenilor si falimentele bancilor. Sunt numai tipare de pe la altii, noi speram ca la noi sa nu se intample.
Mai multe detalii despre sondajele facute aici: http://www.banknews.ro/stire/24976_insomar_75p_dintre_romani_cred_ca_o_vor_duce_mai_rau_in_2009.html
Arome orientale in pocaluri virtuale februarie 2, 2009
Lumea orientala este o lume iluzorie. Daca ai traversat desertul macar o singura data in viata poti sa-ti dai seama de acest lucru. Sub soarele naucitor din timpul zilei oamenii se misca cu incetinitorul de parca ar cauta fiecare coltisor umbros.
De cate ori se aude chemarea la rugaciune, oamenii intra in moschei si se roaga. Astfel ziua lor este un sir nesfarsit de rugaciuni in vreme de pace.
