Cipru, o insula ca oricare alta
Am stat intr-un hotel de c…. pentru ca nu mai erau locuri in ambasada…
Targul de la Ispo, sau amintiri ciudate din Germania
Nu poti sa mergi pe strada si sa te uiti tot timpul in spate
Fabrica de bere Tuborg din Copenhaga
Cu saculetul de bani la vama, la control
Mais ou sont les femmes d’antan?
Sunt doar cateva povestiri legate de intamplari din calatoriile mele…intentionez sa la adun pe toate la un loc…
In zilele noastre casatoria si-a pierdut din stralucirea de altadata. Casatoria a devenit un ritual pe care multi il fac din inertie, din ambitie, de convenienta, din necesitate, de teama a “ce zice lumea”…
Sunt putine casatorii facute din convingere, de aceea si divorturile sunt foarte numeroase.
Ma intreba la un moment dat o amica, fosta colega de facultate, daca nu ne-am plictisit de casatorie…i-am raspuns ca nu avem timp sa ne plictisim deoarece suntem foarte ocupati sa traim.
Zilele trecute am vazut la tv niste imagini alb/negru de la o nunta datand de prin anii ’90. Imediat m-am gandit ca aceste fotografii color mult mai vechi par iesite din comun…
Sau de la kilometrul ZERO…centrul Bucurestiului.
Daca de la revolutia din decembrie ’89 ne-a ramas intrebarea “cine-a tras in noi?”, acum intrebarea care circula peste tot este “cine protesteaza, de ce si mai ales cine sunt jandarmii?”
Articole pe aceasta tema:
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-11243779-revolutia-care-visez.
Suntem asaltati din toate partile de ideile si concluziile altora…chiar daca ne intereseaza, sau nu ne intereseaza.
Este greu in aceste conditii sa ramai tu insati cu propriile idei si convingeri…trebuie sa fii un om puternic. Citind un newsletter primit pe mail am avut o revelatie: daca n-am fost influentata si nu m-am lasat manipulata in urma cu 22 de ani, acum nici nu se mai pune problema.
Mi-am amintit ce am facut in primele luni ale lui ’90…mi-am confectionat singura fuste din diverse materiale; se purtau fustele pana la glezna din celofibra imprimata, din voal si din matase…Mi-am facut multe fuste din toate contexturile soft pe care le aveam prin casa…si mi-am cumparat si alte materiale. M-a calmat si m-a multumit aceasta activitate. Am astupat niste goluri care se formasera in mintea mea si in plus eram foarte eleganta si moderna in acelasi timp. I-am pacalit pe toti aceia care au incercat sa abata asupra mea raul care le apartinea…nu ma intereseaza ca ei s-au conectat la alte surse de profit…nu m-a interesat niciodata acest mod de viata duplicitar.
Iar faptul ca am trait si lucrat intr-un “cuib de viespi” periculoase, cred ca m-a ajutat sa ma formez ca om. Am invatat sa-mi apar spatele…ceea ce-i foarte important si in ziua de azi.
Eu asta sunt.
Ieri l-am vazut pe Mircea I. in tramvaiul 40. Eu stateam pe scaun si discutam cu o doamna profesoara de la scoala copiilor. Pe Mircea nu l-am mai vazut de foarte multi ani…stiu ca a avut niste necazuri…si-a pierdut fata in urma cu ceva timp. Nu am fost in stare sa ma ridic in picioare si sa-l bat pe umar, ceva m-a retinut…el nu m-a observat, desi vorbeam destul de tare cu acea doamna despre scoala, despre copii si manuale alternative…despre degradarea scolii si despre teama oamenilor in varsta de a se confrunta in direct cu noua generatie…
Mircea a fost seful meu de serviciu la un moment dat…cand am schimbat departamentul Orient pe Europa, respectiv Anglia- tari nordice. Un tip inalt, plictisit de viata, care avea un birou imbacsit de hartii multe, miros de tutun si multa opacitate. Ce avea frumos Mircea era glasul lui profund, baritonal…avea un glas de actor intr-un costum prafuit. Avea un umor dureros…
Intr-o zi mi-a spus privindu-ma indelung: ma, da’ tu esti chiar foarte frumoasa! Imi amintesc in detaliu cum eram imbracata pentru tratative cu Stein si aratam, miroseam bine.
In aceasta dimineata mi-am amintit acest dialog de acum multi ani…
Mircea era un tip influentabil si sensibil la farmecele femeiustilor frivole din subordine…cu mine s-a purtat la inceput destul de nedrept. Dar nu i-am reprosat niciodata acest lucru…si-a dat seama singur mai tarziu. Cred ca i-am dat niste lectii, fara sa vreau…
Mi s-a mai intamplat sa intalnesc dupa ani de zile barbati care mi-au fost sefi vreodata si care s-au purtat nedrept cu mine. Nu am putut sa fiu falsa si sa joc teatru mimand bucuria revederii…ceva m-a imobilizat si am trecut pe langa ei ca si cum nu i-as fi cunoscut niciodata…
Este momentul din an cand se scot de la naftalina amintirile despre revolutia din decembrie ’89. Deja am citit/ascultat destule…eu n-am de unde sa stiu cum a trait fiecare acele momente, unde era atunci, daca i-au suierat gloantzele pe la ureche, daca a-ncercat cineva imbracat in negru sa-i intre in casa doar ca sa dea un telefon, daca a vazut masinile armatei parcate dimineata pe cheiul Dambovitei, daca s-a bucurat de momentul cand s-a dat drumul la metrou in dupa-amiaza acelei zile cand se intorcea de la serviciu din centrul Bucurestiului…si asa mai departe…Imi permit insa afirmatia ca am trait in acele zile intre uimire si teroare totala! Si toate sloganurile legate de acele zile mi se par deplasate.
Urmele de la gloantze inca exista pe un panou metalic din fata televiziunii…
Era in toamna lui ’89.
Dupa o calatorie cu multe peripetii in Germania, Norvegia, Suedia si Danemarca.
Din Germania imi luasem o Bellady, vopsea pentru par…mi-a iesit o culoare foarte frumoasa, un saten roscat.
Pana la Frankfurt calatorisem first class business cu AUA, apoi acolo m-a asteptat un coleg, reprezentantul nostru in Germania; el mi-a dat biletul de tren si am plecat spre Munchen, unde am ajuns dupa miezul noptii si am descoperit cu stupoare ca nu ma astepta nimeni in gara. ..
Update: povestea integrala
Ieri mi-am petrecut dupa-amiaza in preajma unui copil mic. O adevarata placere pentru mine. Ce poate fi mai frumos decat sa te bucuri de fiecare moment…sa imparti cu ea marul taiat felii, mandarina si banana? Sa te joci cu perne si papusi in patu’ ma’…
Sa-i arati fotografii cu animalutze si cu pasari exotice pe pagina ei de Facebook…sa-i arati filmuletzele ei preferate pe Youtube…sa descoperi ca a reusit cu degetzelele ei mici sa “deterioreze” tastele de la laptop…
Cand erau copiii nostri mici, de multe ori am fost obligata sa plec de langa ei…obligatii de serviciu…mai tarziu am regretat, iar atunci ma simteam deseori vinovata. Am incercat sa umplu acest gol cum am putut si doresc sa cred ca am si reusit. Poate n-am sa stiu adevarul niciodata.
De multe ori ii multumesc lui Dumnezeu pentru familia frumoasa pe care o am si-mi amintesc ceea ce-mi spuneau colegii cand ma intrebau ce-mi fac baiatul sau fata, copiii…Imi spuneau ca mi se lumineaza fata. Lasam orice suparare sau apasare de-o parte atunci cand venea vorba despre ei.
Acesta-i un tablou pictat de sotul meu…un tablou care-mi place foarte mult. Ieri sotul meu m-a-ntrebat daca-mi plac picturile lui si i-am raspuns ca-mi plac foarte multe dintre ele pentru ca sunt foarte frumoase. Cred ca nu-i venea sa creada…
Despre “Terapia Virtuala prin Imagini Frumoase”:
Status de ieri, 15 Noiembrie: “Astazi implinesc cinci luni de cand am inceput sa pictez. Marturisesc asa cum am mai facut-o si cu alte ocazii ca pictez din placere si sunt de foarte multe ori incantata de ceea ce fac…si constienta ca este foarte posibil ca la un moment dat sa renunt brusc, la fel cum am inceput.”
Cum era de asteptat, la un astfel de status am primit o multime de comentarii incurajatoare si magulitoare de la prietenii mei virtuali de pe FB.
Status de astazi, 16 Noiembrie: “In aceasta dimineata cand mi-am vazut lucrarile afisate de aseara am avut o revelatie: a unei alte lumi…si m-am gandit ca am creat o alta lume mai frumoasa, mai colorata, mai prietenoasa…”
De fapt am avut revelatia unei lumi paralele create de mine involuntar dar constient…o lume in care am evadat pictand.
Secretul supravietuirii si a reusitei consta in cine te sustine, de ce si mai ales unde te plaseaza. Asa credeau oamenii inainte de ’90…ma intreb daca acum s-a schimbat ceva. Nu stiu raspunsul la aceasta intrebare, dar stiu ca totul s-a complicat si mai rau.
Status FB: “Majoritatea oamenilor reusesc sa se descurce in viata prin “pile, cunostinte si relatii”…cei care n-au, muncesc din greu pentru fiecare lucru pe care-l fac, pentru fiecare treapta din ierarhie, pentru orice actiune pe care o intreprind. Voi din ce categorie faceti parte? “
Azi-noapte am visat ca eram la o banca…aveam de facut niste plati…venisem cu ordinele de plata pregatite, dar nu le mai gaseam in geanta…pe urma mi-am amintit de servieta de acte pe care o aveam cu mine dar in care uitasem sa caut…aveam o mapa intreaga de acte, oare cum uitasem de ea? Cum? Intotdeauna am fost foarte atenta cu actele, cu hartiile…caci aceasta mi-a fost meseria, sa manevrez hartii.
Am clasat in viata mea kilograme de hartii, poate chiar tone…sau exagerez!
Mi-am amintit urmare acestui vis de fostii mei colegi de birou: fiul generalului X, fiica unul colonel Y, sora judecatorului Z, sotia nu-stiu-cui care lucra nu-stiu-unde, fiica directorului de la banca W, ginerele fostului ambasador din A, nepoata atasatului comercial de la ambasada din B, femeia fatala absolventa de Stefan Gheorghiu, altii si altele. Ei toti au fost colegii mei de birou. Eu eram o persoana echidistanta, nu ma interesa cine erau, de unde veneau, eram foarte prietenoasa cu toti, ii invatam meserie…acum imi dau seama de ce erau toti acestia adusi in biroul meu…pentru ca nu ma interesa cine erau de fapt. Eram indiferenta, nu ma impresiona statutul lor social, nu ma interesau intrigile, nu ma interesa cine cu cine si mai ales de ce.
De multe ori eram oprita pe coridoare de colege din alte departamente si intrebata despre colegii mei: ce mai fac, cu cine se cupleaza si asa mai departe. Cand raspundeam detasata ca habar n-am, mi se spunea ori ca sunt discreta, sau ca traiesc pe alta planeta. Ma distra la vremea respectiva aceasta opinie a celor din jurul meu, dar adevarul este ca nu ma interesa viata de alcov a altora.
Unele femei erau aduse in biroul meu, sa lucreze cu mine si pe urma aflam ca ele urmau de fapt sa plece cu sotii lor la posturi in ambasadele romanesti din afara. Presupun ca aveau nevoie sa le apara in CV ca lucrasera in comertul exterior ca sa fie angajate si-acolo pe o diurna mai mare ca cea de “nevasta”. Atunci nu stiam, ulterior am inteles…
C’est la vie!
Totul a culminat cand mi-a disparut o mostra originala de pulovar barbatesc din seif…mi-am dat seama seara tarziu dupa o zi obositoare de tratative cu un agent din Norvegia. Nu era pentru prima data cand mi se “furau” mostre din seif…dar de data aceasta descoperisem imediat disparitia…fata cu care lucram atunci era fiica unui colonel important si o mincinoasa cu stil. A negat vehement ca ar sti ceva despre disparitia acelui pulovar din seif. A doua zi dimineata cand am intrat in liftul mic din cladirea veche am avut un soc! Un tip pe care fata-l placea era imbracat in acel pulovar…cu greu mi-am stapanit firea…am facut o mica criza din cate-mi amintesc…aveam toate motivele. Fusesem furata si mintita urat, dar trebuia sa tac! Si nu era pentru prima data. Sa ma revolt acum? Este tardiv…dar imi explic de ce am atatea cosmaruri legate de acea cladire in care-am lucrat ani de zile…pentru ca am trait acolo o multime de intamplari nefericite care au lasat urme adanci in subconstient.
Comentarii recente