Aseara iti parea rau ca n-ai reusit sa iesi cu fetita ta la joaca in zapada, desi i-ai promis…
M-am trezit devreme de dimineata si n-am mai putut adormi din nou.
La varsta ta de trei ani si trei luni, cat va implini ea in curand, eu am inceput sa plec in delegatii de doua-trei saptamani, de cateva ori pe an si sa te las acasa cu tatal tau si cu ceilalti.
Mi-a fost foarte greu s-o fac de fiecare data, dar n-aveam incotro pentru ca facea parte din meseria mea, sau job ca suna mai modern.
Atunci cand am plecat pentru prima data in strainatate, profesional a fost o mare reusita, dar personal o adevarata drama. Am reusit sa trec peste pentru ca am fost intotdeauna puternica, ceea ce nu inseamna insa ca n-am suferit, sau ca n-a lasat urme…
Pe urma am hotarat sa vii la aeroport sa ne despartim acolo…drama despartirii s-a amplificat exponential pentru ca plangeai dupa mine de mi se rupea sufletul…plecam ametita in sala de “departure”…dar n-am cazut niciodata atunci pe scari (din fericire).
Iti spuneam ca plec la Baia Mare pentru ca asa erau vremurile pe-atunci. Nu era bine sa se stie ca plec in strainatate, de parca ar fi fost o rusine…dar tu mergeai la gradinita, apoi la scoala, nici ceilalti din familie nu vedeau cu ochi buni plecarile mele – deci eram secretosi, ceea ce pe unii ii enerva, ii punea pe ganduri, vecinii deveneau cei mai curiosi, etc. De fapt incercam sa te protejam de rautatea oamenilor din jurul tau.
Intr-o zi o educatoare m-a intrebat ce mai e pe la Baia Mare si m-am blocat, dar mi-am revenit repede si am improvizat ceva.
Cu alta ocazie erai langa mine in aeroport si dadeam bagajele pentru plecare; stiai sa citesti si m-ai intrebat: cum pleci la Baia Mare, daca acolo sus scrie Atena?
Nu mai stiu ce ti-am raspuns exact, dar am realizat ca nu mai putem s-o tinem tot cu Baia Mare…am schimbat strategia.
Pentru faptul ca plangeai dupa mine atunci cand plecam in delegatii ma obligai sa-ti ascund adevarul. Nu spun sa te mint, pentru ca minciuna nu mi-a placut niciodata. Ca sa te protejez pe tine, dar si pe mine iti ascundeam adevarul. Pe urma cand a aparut sora ta a fost si mai complicat…pana si bagajele trebuia sa mi le fac mascat; tot timpul ziceam ca-mi fac ordine in dulapuri si le definitivam noaptea cand voi dormeati…chiar daca trebuia sa plec foarte devreme sa prind avionul…ma furisam in mare taina de parca faceam ceva interzis.
In schimb, la intoarcere era veselie si bucurie mare. Aduceam cadouri, jucarii, dulciuri, imbracaminte cocheta si diferita, mai tarziu casete, discuri, casete video cu MTV-rap music, CD-uri cu ultimele aparitii, reviste de muzica, etc. Tot ce-mi dadeati pe lista va aduceam.
In urma cu cativa ani mi-ai spus sa renunt la amintirile din trecut. Nu ti-am dat replica atunci, dar vreau sa-ti spun ca sunt de acord ca trebuie pastrate amintirile frumoase si indepartate cele urate, insa eu nu pot renunta la amintiri deoarece aceea a fost viata mea, tineretea mea, asa cum a fost ea plina de tot felul de activitati carora nici nu-mi dau seama acum ce putere aveam sa le fac fata.
Ma simteam vinovata fata de voi ca plecam in delegatii si incercam sa compensez aceasta absenta temporara atunci cand eram acasa: munceam mult, peste puterile mele, dar nu m-am plans niciodata. Nu m-a stiut nimeni cat de mult munceam ca sa pot face fata tuturor activitatilor de acasa, de la serviciu, si asa mai departe.
Toata viata m-am trezit devreme si m-am culcat tarziu. Si nu mi-am facut un titlu de glorie din asta. Voi aveti acum un alt sistem de valori. Nu-l contest, nu-l judec, dar este posibil sa nu-l agreez in intregime.
Cam asta ar fi pentru moment!
Simteam nevoia sa ma explic!
Asa aratau gradinile in urma cu cateva zile…
Asa arata acum…
Pana si-n japoneza am vorbit cu ea onomatopeic…dar tot degeaba…
Comentarii recente