Eu nu i-am scris niciodata scrisori lui Mos Craciun.
Intotdeauna imi repetam in minte versurile: “Eu nu-ti cer jucarii, cum ti-ar cere alti copii, insa nu m-as supara, daca tot mi-ai da ceva!”
Nu inseamna ca n-am primit niciodata jucarii si cadouri; dar le-am primit fara sa le cer.
Mi-au placut intotdeauna surprizele si am avut parte de multe din cate-mi amintesc.
Cand eram mica primeam papusi de carpa cu capul de carton presat. Cele care isi miscau ochii, sau ziceau “mama” erau mai rare. Nici nu sunt sigura daca imi doream o astfel de papusa, pentru ca imi placea ca la scurt timp dupa ce primeam una obisnuita, s-o dezbrac, sa-i tai atzele care-i legau capul de trup si eventual sa fac o mica incizie cu foarfeca in trupul de carpa, sa vad cu ce-i umpluta. Curiozitati de “fetitza cu breton” mult prea inteligenta pentru varsta ei. Imi amintesc cum mama mea a hotarat sa mergem la un doctor pentru ca gandeam prea mult, debitam enormitati, faceam gafe cu buna stiinta, nu mancam cum trebuie si ma faceam ca dorm la pranz, dar de fapt visam cu ochii inchisi, mimam numai dormitul. Iar doctorul i-a spus mamei ca sunt prea inteligenta si ca-mi trebuie mereu sa vad lucruri noi. De aceea imi placea la nebunie sa ma plimb cu tramvaiul. Cat mergeam cu tramvaiul 6 de la un capat la altul, lipita cu spatele de scaun, puteam sa ma gandesc la cate-n luna si-n stele.
Imi amintesc perfect ziua cand am implinit 5 ani, pentru ca mi-am propus de-atunci sa nu o uit. Eram de mana mamei si treceam prin fata unui restaurant “celebru” din cartier, a carui porecla era “7 Pacate”. Atunci nu prea intelegeam eu ce inseamna aceasta porecla data restaurantului, dar imi placeau mirosurile de gratar si muzica lautareasca razbatand de acolo.
Placeri nevinovate de copil. Cand mergeam pe strada cu parintii imi placea sa ating in treacat oamenii pe langa care treceam, dar nu pe toti, numai pe aceia care mi se pareau interesanti, care aveau ceva de urmat ca model. Dar, de fapt, in viata nu mi-au placut niciodata modelele, n-am urmat nici unul, cred ca eram prea mandra ca sa fac asa ceva.
Ceea ce-mi placea mult in copilarie era sa merg la Teatrul de Vara din Parcul Bazilescu. Parca se deschidea cerul in timpul spectacolului. Ascultam piesa si stateam cu ochii atintiti pe cer; acolo vedeam stelele, Luna si ma puteam inchipui oriunde in lume. Visam sa calatoresc mult, ceea ce s-a si intamplat mai tarziu.
(Va urma)
Comentarii recente