Ne-am intalnit la ora 13,00 in fata Bisericii Zlatari si am petrecut o dupa-amiaza frumoasa in centrul vechi al Bucurestiului.
Eram cu totii pe aceeasi frecventa, asa cum se intampla cu ani in urma cand imparteam aceeasi sala de curs, sau acelasi amfiteatru. De povestit erau multe, cred ca n-am fi terminat niciodata…
In ultimul timp au existat tot felul de izbucniri de acest fel, acum si in Elvetia, dar din pacate reactiile raman la nivelul presei, al bloggerilor, caci cele oficiale intarzie intotdeauna sa apara.
In social media regula numarul 1 pentru a fi agreat este sa fii simpatic/a, temperat/a, optimist/a, nepartinitor/are, politicos s.a.m.d.
In momentul in care te implici mai mult intro actiune, deja incep sa apara suspiciunile si reactiile adverse…iar acest lucru se intampla oriunde, drept pentru care, ma declar din nou dezamagita de lasitatea oamenilor!
Caci la lumina zilei iti trebuie mai multa imaginatie, toleranta si condescendenta ca sa declari: totul arata splendid!
Dar lasand malitiozitatea de o parte pot sa afirm urmatoarele: comparativ cu un an in urma este deja altceva pe strazile Franceza, Smardan si chiar Selari, pe partea dreapta cand vii de la cheiul Dambovitei spre Lipscani. Cele trei strazi sunt un fel de evantai plin de terase, situate masa-n-masa aproape, astfel incat aprovizionarea cu marfa a restaurantelor din zona este o adevarata provocare, iar zona asa-zis pietonala este un fel de cararuie serpuitoare pe care o poti bloca foarte usor cu un carucior de copil…
Atmosfera este agitata, dinamica, destul de fitzoasa, caci acum acolo s-a mutat toata lumea “buna” din Bucuresti. Tigancile cu flori “y compris”, baietii buni care au de oferit fete, precum si matroanele care se ocupa de plasarea “fortei de munca” la negru.
Deci este occidental, covrigariile au disparut, iar locul lor a fost luat de restaurante-taverne-terase care ofera tot ce-ti doreste inima. Bani sa ai, ca ei iti ofera de toate.
S-a investit considerabil, intrun timp destul de scurt, in numai sase luni de zile zona a fost impanzita de alte si alte localuri. Ramane de vazut cate si cum vor face fata concurentei acerbe, deoarece atunci cand exista terasa langa terasa, ca sa rezisti trebuie sa fii foarte bun.
Este luna cand florile mai rezista prin gradini, cand frunzele plopilor se ingalbenesc si acopera cararile dintre blocuri, cand iedera devine ruginie…mirosul de muraturi si zacusta mai dainuie pe paliere, printre case, din ce in ce mai slab. Caci oamenii isi schimba obiceiurile in fiecare an.
S-au dus vremurile acelea cand orice gospodina isi umplea camara sau pivnita cu sucuri de rosii, compoturi si bulioane, zarzavaturi de supa, dulceturi si magiun.
Acum se traieste modern, avem supermarket-uri unde oferta de gogosari si castraveti murati devine din ce in ce mai tentanta.
Optiunea ne apartine.
Despre Herta Muller am scris aici: Herta Muller si Premiul Nobel pentru literatura
Herta Muller isi va lansa cartile “Leaganul respiratiei” si “Calatorie intr-un picior” la Ateneul Roman in Bucuresti, in 27 si 28 septembrie.
Detalii despre eveniment aici.
“Literatura nu acuza, cand scrii tendentios nu faci literatura“, interviuri cu Herta Muller.
Update: 28.09.2010
Despre Evenimentul de la Ateneul Roman din 27.09.2010.
Din DW despre vizita la Bucuresti a Hertei Muller.
Ce spune seful Securitatii din Timis despre Herta Muller, aici.
Update: 3.10.2010
Ce nu (vrea) sa stie Herta Muller(I) Opinii: Nicolae Manolescu
Opinii: Gabriel Liiceanu la TVR
TVR/ ULTIMA EDITIE / DUMINICA, 3 octombrie 2010, la pranz
TVR/ ULTIMA EDITIE / DUMINICA, 3 octombrie 2010, la pranz
Ramona Avramescu /TVR : V-a lezat dialogul cu Herta Muller (de la Ateneul
Roman – nota mea), d-le Gabriel Liiceanu?
Gabriel Liiceanu: Doamna, nu m-a lezat dialogul, eu eram intr-o situatie
speciala pe aceasta scena. Herta Muller era invitata noastra, adica a Editurii
HUMANITAS si a Institutului Goethe din Bucuresti. Trebuia sa-mi joc rolul de
gazda; ea era un musafir de onoare, un mare scriitor. Limitele raspunsurilor
mele erau – ca sa spun asa, prescrise. De mai multe ori m-am abtinut sa dau
o replica la unele dintre replicile Hertei Muller si, ascultand montajul pe care
l-ati facut acuma, mi-au venit in minte cateva dintre replicile pe care mi le-
am retinut. De pilda, cand Herta Muller – asa cum incepe montajul (montaj
din materialul cu Herta Muller filmat de TVR la Ateneul Roman, prezentat in
preambulul interviului cu Liiceanu – nota mea), spune ca scrisul este o
activitate strict intima, pe care o practici intre patru pereti si ca orice altceva
este circ . Asa e!, numai ca din circul asta face parte si premiul Nobel, pe care
Herta Muller l-a acceptat; din premiul Nobel face parte turneul in toata
lumea, face parte tot ce inseamna expunere publica, masa rotunda, aparitie,
discutii, in general traversarea scenei publice. Asta este circul mondial al
culturii, in care intri sau nu intri. Daca nu intri, nu accepti premiul Nobel; daca
nu intri, nu accepti nicio invitatie; daca nu intri in acest circ mondial al culturii
- din care societatea traieste pe o latura a ei, atunci n-apari niciodata in lume.
Au existat scriitori care au scris pe o insula si a caror fotografie nu a fost
niciodata publicata in lume si ai caror cititori n-au stiut niciodata cum arata
scriitorul.
Deci, replica (Hertei Muller- nota mea) e foarte draguta, ea starneste aplauze,
dar judecată, luată la bani marunti in fondul ei, iata! – suporta niste replici.
Insa, dorinta mea era ca Herta Muller sa se puna in lumina cea mai
avantajoasa”.
Update: 5.10.2010, din Dilema Veche
Comentarii recente