Cu ani in urma exista o insula numita Ada-Kaleh unde locuiau mai mult turci decat romani. Acolo cafeaua era turceasca, rahatul simplu sau cu nuci de toate culorile, bomboane aromate si dulceata de smochine.
Povestea spune ca insula a fost acoperita de ape dupa ce oamenii au fost obligati s-o paraseasca.
Am descoperit pe blogul lui Tibby niste fotografii inedite, facute de el, cu ruinele de pe Ada-Kaleh mutate pe o insula care este pazita de graniceri.
Fotografiile sunt aici: http://tibbytibar.blogspot.com/2008/07/ada-kaleh-unde-e.html
Mereu m-au fascinat povestile despre lumea disparuta o data cu insula Ada Kaleh unde se bea cafeaua fiarta la nisip, se manca halva turceasca si rahat cu fistic. Am gasit aici niste imagini si niste povesti. Fotografiile sunt foarte reusite.
 |
This is a more thorough treatment of Ada Kaleh with much more information, both text and images. |
Auzisem de Asa Kaleh, dar nu stiam care e treaba.
Eu stiam povestea de la parintii mei care obisnuiau sa mearga la Baile Herculane si au vizitat insula. Cred ca in jurul povestirii lor, imaginatia mea de copil a tesut altele…
Stiu insula. In sensul ca atunci cind trenul oprea in gara de pe mal (nu mai stiu care este gara poate o sa-mi amintesc) pe peroane, sub ferestrele ternului se agitau negustorii turgi cu halva si rahat. Insula se vedea pe fereastra vagoanelor.
A fost inundat o data cu Orsova veche cind s-a construit complexul hidro-energetic Portile de FIer. Orsova a fost mutata mai la deal si s-a facut Orsova Noua. Ceva din relicvele istorice ale Adah-Kale-ului au fost mutate pe o alta insula a Dunarii, prin preajma. Stiu asta de pe vremea aceea.
PS. O sa “fur” si imaginile asta.
E bine de tine ca ai amintiri de-acolo, eu am numai legendele mele facute din franturi de amintiri si din lecturi…
Sa inteleg ca ai de gand sa-mi importi tot blogul?
Elly, postu’ asta mi-a rascolit amintiri si m-a emotionat… Domnul Geomarz a rezumat perfect instoria acestei insulite. Cred c-avem 5 ani-max când am fost cu maman pe-aceasta insula disparuta de-atunci… Memoria vizuala(si olfactiva!) mi-a revenit imediat: serbet si dulceata de trandafiri…
Stii cu sigurantza ca minunatele temple de la Abu-Simbel(Egipt) au fost deplasate pe malul opus al Nilului în 6 ani(UNESCO a finantat), cât a durat constructia barajului de la Assouan… le-am vizitat cu ani în urma si m-au impresionat mai mult decât celebrele piramide de la Gizeh.
Melanie, nu stiam ca ai vizitat-o!
Eu am mai scris prin 2008 pe alt blog despre Ada-Kaleh si azi am auzit la radio un reportaj pe aceasta tema. Mi-a placut, bineinteles!
Nu. numai ce nu pot sa ma abtin.
Despre insula de pe Dunare si despre treburile acelea vechi, nu am mai auzit de foarte multa vreme.
Imi amintesc atmosfera din gara aceea in care turcii vindeau rahat iar tarancile noastre buchetele de cirese. Imi este dor sa mai vad asa ceva…
Poate pentru ca imi este dor de copilaria mea.
Cum spunea Blaga
“Dupa ciuta lui pierduta in moarte”
Inceputul versului nu mi-l mai amintesc.
Adevarul este ca despre lucrurile frumoase, din pacate, se vorbeste foarte putin. Oamenii sunt orbiti de cultul personalitatii, de aceea nu mai acorda importanta lucrurilor simple, firesti, normale…eu sunt de multe ori impotriva curentului!
Sa fie, oare, virsta !!!
Nu stiu ce sa spun! Este adevarat ca uneori bagajul de cunostinte al omului este direct proportional cu varsta…dar nu-i obligatoriu!
Nu numai bagajul de cunostinte, asa zice eu, ci atitudinea fata de toate.
Imi amintesc cum, fata de aceeasi stare de lucruri, la virste diferite, am atitudini complet diferite (uneori CONTRARII) !!!
Da, este adevarat, de exemplu atitudinea unora fata de parinti: la inceput ii accepta, pe urma ii resping si apoi ii detesta!
Ceea ce este complet gresit: parintele trebuie iubit si respectat constant…eventual iertat, la un moment dat. Sunt subiectiva, stiu!