Femeile trebuie sa asculte de barbatii lor. Copiii se fac pe intuneric, cu ochii inchisi. Femeia nu trebuie niciodata sa iasa din cuvantul barbatului, ea trebuie sa-l astepte cu mancarea calda la nesfarsit, chiar daca acesta este dus la carciuma, sau pe front…
Asa-i spunea bunica fetei cuminti, caci ea fusese educata la o scoala de fete.
Bunica era mica de statura, o mana de om, ascultatoare si vesnic in miscare. Nascuse sase copii dintre care numai patru supravietuisera. De ceilalti doi, un baiat si-o fata isi amintea rar, cu multa tristete in glas. Pomenea de ei numai atunci cand povestea cum au murit de mici…trista poveste. De fapt, bunica era mai tot timpul trista si crispata. Grijile-i sapasera riduri adanci pe figura. Radea numai atunci cand povestea ce-au mai zis nepotii. Alte bucurii nu prea avea.
Cand erau copiii mici, bunica si i-a crescut mai mult singura. Barbatul ei era plecat pe front…se lupta ba cu rusii, ba cu nemtii…nici el nu mai stia in care ordine. Cand venea in permisie isi vedea copiii si nevasta, apoi pleca inapoi pe front. Era fierar de felul lui. Liber profesionist…
Povestea cu mare placere cum ii infruntase pe nemti, dar si pe rusi. Facuse chiar inchisoare pentru faptul ca fredonase cantecul “Roata morii se-nvarteste tza, tza, tza…
(Va urma)
Elena, asta era pe timpuri in secolul 18 l-lea,o zi minunata
p.s.ai o dedicatie muzicala.
Eh, nici chiar asa…la inceputurile secolului douazeci!
Asteptam cu nerabdare urmarea…
O seara placuta!
Sper sa nu intarzie prea mult!:)
O seara frumoasa!
[...] Partea I [...]