

Sa va fie clar! Daca v-ati obisnuit cu banci la toate intersectiile din cartier, sa stiti ca au inceput sa se inchida, una cate una. Sa vedem cate mai rezista pana la sfarsitul anului. Eu sunt curioasa.
De la Romana pana la Unirii. Intro zi de sfarsit de Septembrie calduros. Am taiat drumul pe stradutele care se afla intre Magheru si Calea Victoriei, unde sunt case vechi, cafeterii cu mesele afara, biserici, buticuri, urmele anilor vechi.
Pe urma am bombanit statuia care nu ne reprezinta, cladirea aceea inalta din tabla si geamuri care este imbracata intrun sarafan de epoca, starea deplorabila in care se afla cladirile de pe Academiei, apropos de revolta noastra de anul trecut cu Pasajul Victoria; au inceput sa darame cladiri in zona, in rest nu stiu ce se intampla. Zidurile de la Arhitectura pline de graffitti, mirosul pestilential, pe urma am ajuns in centrul vechi unde s-a pavat de ochii lumii pe Lipscani cu ocazia Zilelor Bucurestiului, dar de atunci nu s-a mai facut nimic. Era plin de praf, de pietre, de tevi si fire iesite din pamant haotic si turisti care-si rupeau picioarele pe-acolo.
Ce-as putea sa mai spun? Ca ma bucur de vremea frumoasa de-afara care mai estompeaza din imaginile urate.
De ani de zile in fiecare dimineata imi caut sau imi inventez o motivatie. O motivatie pentru a merge mai departe. Cand eram copil visam mult cu ochii inchisi, constienta fiind. Mi-am amintit aseara de acest lucru si ma gandeam ca tot ce-am visat-imaginat s-a intamplat intrun fel sau altul. Pe urma am incetat sa mai repet experienta. Am trait in prezent si-atat.
Apoi m-am intrebat de ce nu se mai imbinau piesele de la puzzle ca altadata. Si nu gaseam raspunsul. Acum cred ca in momentul in care am incetat sa mai visez cu ochii inchisi, constienta fiind, am oprit construirea viitorului asa cum mi-l doream. Deci trebuie sa-mi reiau obiceiul din copilarie. Inainte sa adorm trebuie sa-mi imaginez viitorul, sa mi-l construiesc singura. Acesta trebuie sa fie raspunsul.
” Nu trebuie să fii trist că n-ai fost remarcat. Fii trist că n-ai făcut nimic remarcabil.” Confucius
Este atat de adevarat. Sunt multi oameni care sufera de cand se nasc si pana mor de faptul ca nu sunt destul de iubiti, de apreciati, de laudati, de bagati in seama, de promovati. Dar ei nu fac nimic sa indrepte lucrurile, nu fac altceva decat sa dea din gura.



Urma sa primeasca un premiu pentru activitatea de o viata la Festivalul International de film de la Zurich. La sosirea pe aeroport a fost arestat pe baza unei decizii judecatoresti a autoritatilor din SUA pentru un caz de viol din 1977. Ce bizara situatie!
Mai multe din Zf.ro.
Alte publicatii despre cazul Polanski:
FROM OTHER NEWS SITES: BBC.
Miami Herald Swiss detain Polanski on US arrest request -
Washington Post Roman Polanski Arrested -
CNN Director Roman Polanski arrested in ’70s sex case -
Mail Online UK Roman Polanski is arrested over 1977 underage sex charge -
Los Angeles Times Director Polanski in Swiss custody, festival says –
Cine este Roman Polanski?
“A native of France who was taken to Poland by his parents, Polanski escaped Krakow’s Jewish ghetto as a child and lived off the charity of strangers. His mother died at the Auschwitz Nazi death camp.
He worked his way into filmmaking in Poland, gaining an Oscar nomination for best foreign-language film in 1964 for his “Knife in the Water.” Offered entry to Hollywood, he directed the classic “Rosemary’s Baby” in 1968.
But his life was shattered again in 1969 when his wife, actress Sharon Tate, and four other people were gruesomely murdered by followers of Charles Manson. She was eight months pregnant.
He went on to make another American classic, “Chinatown,” released in 1974.”
La Baia Mare este Sarbatoarea castanelor coapte. La noi in Bucuresti s-a pierdut acest obicei, din pacate. In alte orase din lume in lunile de toamna si iarna, pe strazile din centrele comerciale se vand castane coapte. Mirosul dulce-acrisor se simte de la distanta. In jurul jarului unde se coc castanele trudeste cate un om necajit. E felul lui de a-si castiga existenta. Ultima data am mancat castane coapte pe strazile din Milano. Aromate amintiri de toamna europeana.

A fost o seara frumoasa de septembrie si am stat la masa afara. Am ajuns pe la opt fara un sfert, afara incepuse sa se insereze. Gratarul trona aprins in curtea din fata. Focul era puternic. Se ridicau scantei pana aproape de firele de lumina. Lumea incepuse sa apara. Conform traditiei toata familia trebaluia la aranjatul mesei, farfurii, tacamuri, pahare, etc. Suntem o echipa perfecta, ne completam de minune. Un caffe frappe ca aperitiv. Tot felul de salate, una mai sofisticata ca alta, cartofi copti la cuptor, gratar de pui si de ciuperci, tarta cu fructe, tort si celebrele floricele a fost meniul in seara asta. S-au facut multe poze, s-a cantat “multi ani traiasca”, copilarimea s-a plimbat cu trotineta si imi sarea inima ori de cate ori se oprea brusc in scaune. Spre sfarsit s-au aprins ghirlandele de becuri colorate. A fost perfect.
Comentarii recente