Cred ca e bine sa scriu aici despre initiative frumoase si consecinte. Acum patru ani, la sfarsit de ianuarie trecand prin fata unui bloc din cartier, ma intalnesc cu un fost coleg de birou care-mi spune ca un alt fost coleg s-a prapadit iar o fosta colega are cancer. Imi aminteam cu ceva timp in urma cum Domnul X ne zambea de la geam, cum oprea masina in drum dimineata si se oferea sa mergem la birou impreuna.
Coplesita de atatea vesti proaste, m-am gandit ca oamenii astia merita o sansa sa se mai intalneasca atata timp cat mai sunt in viata si-atunci, am facut ce-am facut si am stabilit ca de 8 Martie toate femeile si de ce nu si barbatii care-au lucrat in acea cladire impozanta sa se intalneasca in Sala de Consiliu sa ciocneasca un pahar de sampanie si sa depene amintiri.
Actiunea a avut un impact major, oamenii vin cu mare placere, ma pomenesc mereu pentru initiativa, deja este o traditie care se respecta, intre timp au mai murit cativa, dar eu nu mai pot sa merg acolo, de anul trecut nu-mi mai prieste.
Poate ca ma intristeaza prea mult cum se asterne timpul peste chipul oamenilor de la un an la altul.
Poate ma impresioneaza faptul ca oameni destepti, vorbitori de limbi straine, care altadata duceau pe umeri comertul exterior al Romaniei, acum o duc greu, sunt resemnati.
Poate mi-au revenit in minte rautatile lor de alta data, in ceea ce ma priveste, desi ii iertasem pentru asta, iar ei chiar nu se asteptau.
Poate ma deranjeaza contrastul din cladire, poate ma deranjeaza faptul ca unii au sfarsit urat, ca sa le fie usor altora care nici nu merita, poate ma deranjeaza muzica din lift, poate ma deranjeaza hartia parfumata de la toaleta, poate ma deranjeaza falsitatea oamenilor, poate fotografiile de pe hol in care presedintele tarii acorda diplome, problema fiind cine primeste diploma.
Astfel incat decizia e luata, le doresc petrecere frumoasa.
imi placa ideea asta! la mai multe!
@9vieti, ma bucur de vizita, te mai astept. De idei nu duc lipsa, ba dimpotriva…
Interesant cum se poate schimba totul in decursul a cinci ani. Interesant si in acelasi timp extrem de trist. Nu stiu cum as fi reactionat sa mi se spuna ca fostii colegi au murit pe capete.
@krossfire, fenomenul l-am simtit cu colegii de facultate, cu colegii de liceu, cu colegii de serviciu. Ne-am reunit in petreceri reusite, dupa care vestile rele au inceput sa circule, iar eu eram printre primii care aflau si trebuia sa duc vestea mai departe. E destul de traumatizant, dar asta-i viata. Poate ma implicam emotional prea mult, nu stiu…
[...] Outside My Mind Share this:TwitterLike this:LikeBe the first to like this post. Lasă un comentariu [...]
[...] Outside My Mind [...]