Vise spulberate februarie 29, 2008
Ce tristi sunt copacii pe-afara, arata straniu, crengile despuiate de frunze, pamantii la culoare, pline de praf si de ramuri frante. Se-ascund porumbei printre crengi. Imi amintesc de cosmarurile copilariei, cand aveam febra mare si vedeam copaci intepeniti cu crengi rupte. Vise spulberate, asta-mi vine in minte. Casa viselor spulberate in care te-adancesti si nu mai iesi la lumina. De unde sa iei puterea sa mergi mai departe cand nici Xanax-ul nu te mai ajuta? Ar fi trebuit sa merg la gradina, sunt atatea de facut acolo, dar parca sunt lipita de casa viselor spulberate, o data, de doua ori, am incercat sa ma smulg, dar degeaba, m-am intors iar si iar, in acelasi loc. Si m-apuca ameteala, o fi de la vreme, o fi de la Xanax? O adevarata nebunie, asta se intampla, totul se invarteste intr-un cerc periculos de vicios. Daca as putea forta un pic destinul, sa-l fac sa lucreze pentru mine, cum a mai facut-o de atatea ori, ar fi bine.
A piece of wonder februarie 28, 2008
And, of course, my memories about my trip to South Korea, so lovely places, so much quiet, oriental smells, red wood, nice flowers.
Dragi prieteni, sunt bine februarie 28, 2008
Daca va imaginati ca am luat decizii gresite, e parerea voastra.
Daca va imaginati ca m-am lasat purtata de val, inseamna ca nu ma cunoasteti deloc, deoarece am un simt prea ascutit care detecteaza pericolul de la distanta. Am fost pusa in situatia de a ma certa din start cu o persoana abjecta si controversata, sau a cauta solutii de dialog fortat. Bataia de joc oricum se intampla, pentru ca se intampla de atata timp si pe voi va distreaza, deja ar fi deplasat daca n-ar exista. Va las cu concluziile voastre, care de fapt nici nu ma mai intereseaza, atata timp cat va imaginati ca am luat de bun dialogul mieros si plin de bunavointa al marelui meu dusman.
Scopul lui a fost sa-mi puna in cap toate muierile disperate care posteaza cate un mesaj languros, cand apare el pe blog: astept sa sune telefonul, de o luna de zile astept, ne intalnim numai la stop, etc.
Mesajul s-a postat si duminica seara, dar si aseara, dupa care a disparut. Sa iubesti cu atata disperare un barbat abject mi se pare de-a dreptul odios. Sunt convinsa ca pentru a-i intra in gratii nu te dai in laturi de la nimic, te umilesti complet. In concluzie, dragi prieteni, nu va faceti griji. Jocul de-aseara pentru mine n-a reprezentat altceva decat un joc pe blog, nimic mai mult.
Serpii cobra din blogosfera februarie 28, 2008
N-ati simtit niciodata ochi atintiti in permanenta asupra voastra?
E bine sa nu-i intalnesti niciodata, dar exista cu siguranta. Din ce se hranesc, de unde isi alimenteaza foamea de paradoxal, de celebritate? Din tot ceea ce misca pe bloguri in jurul lor. Sunt o specie humanoida aparte, care isi scutura solzii la ceas de noapte, sau de zi, functie de programul de lucru cu acces la internet. Sunt periculosi, desi nu lasa sa se vada intotdeauna. Cotrobaie prin arhive, isi fac planuri de lupta, lucreaza in echipe, sau pe cont propriu, depinde de imprejurari. Daca-i intalniti, e bine sa-i tineti la distanta, cat mai departe de voi.
Nu stiu de ce ma tot uit in urma februarie 26, 2008
Flash: hotarasem sa nu-i spunem ca plec in Grecia, dar pana la urma in dimineata respectiva, i-am spus. Bineinteles ca a urmat o scena de nebunie, ca-mi abandonez familia sa ma distrez in lume; era dificil sa-i explici unei femei destul de reduse, cum stau treburile in realitate. Pana la urma, am plecat singura, pentru ca doamna cu care trebuia sa plec nu-si scosese pasaportul cu viza. A urmat ratacirea mea prin aeroportul din Atena, pe urma, orasul.
Flash: Acropole, amestec de ruine si de turisti.
Placa: case albe, joase, inconjurate de flori rosii, mov, galbene, strazi inguste, unde masinile nu circula, taverne la tot pasul, arome de mancare greceasca, muzica cantata la bouzuki, un soare frumos, intr-o lume veche, aromata si colorata.
Flash: centrul comercial al orasului, poluat, circulat de masini multe de toate calibrele si nationalitatile. Magazine multe, unele mici, de familie, altele mari, tot de familie sau anonime. Eleganta magazinelor de blanuri. Am vazut magazine de blanuri prin toata lumea, dar cele din Atena, mi-au ramas in minte.
Flash: primul hotel in care am stat in Atena era nou, undeva mai la marginea orasului, nici facturi n-avea. Ce experienta; la prima mea delegatie n-aveam factura de la hotel si mai departe in Cipru am incasat cash un navlu mort, cu acordul tipului de la economic, totusi…nu-mi vine sa cred cum mi-am riscat pielea atunci. Noroc, ca n-am avut probleme.
Si-acum vine povestea despre Muzeul arheologic de langa Acropole. Trebuie vizitat, a hotarat doamna T. Eu eram obosita, ma dureau picioarele ingrozitor, dar n-am avut de ales. M-am tarat de la o banca la alta, uite-asa am vizitat eu, muzeul.
Am fost la un concert al Marinelei in Placa. Sala de spectacol era un fel de miniamfiteatru format din scaune si masute minuscule pe care se puteau servi numai bauturi cu gheata, bune si scumpe. In rest, concertul a fost superb. Una dintre dansatoare avea fire scapate la ciorapii negri, saraca…
Flash: piata de legume si peste, cu bogatia de legume, citrice, verdeturi, pepeni, iar pe laterale: carne si peste, asa cum trebuie sa fie o piata adevarata.
Despre iaurtul din lapte de capra, despre feta, branza lor traditionala, despre ouzo, despre tzatzichi, despre tahini, trebuie sa povestim, despre musaca de vinete cu crusta de ou, despre salate grecesti si vinete coapte pe gratar, despre ardei kapia marinati, despre antreuri variate in castronele raspandite pe masa trebuie sa amintim, dar mai ales despre obiceiul la bouzouki.
Se porneste muzica si dansul Grecul se ridica de la masa singur, se duce pe ringul de dans si incepe sa pluteasca, mai repede si mai repede, ritmul devine ametitor, mai vin si altii, se iau frateste dupa umeri si danseaza impreuna, muzica nu slabeste. Pe masa e un teanc de farfurii, ia cate una si-o arunca pe scena, sau pe ringul de dans, nu se lasa pana nu le sparge pe toate, la sfarsit, arunca un teanc mai mare. Dar acesta-i spiritul grecesc, asa isi traiesc ei bucuria vietii.
BBW-Greek round table februarie 25, 2008
Am ajuns la Hotel Ibis pe la 15,25. Numai bine, lumea incepuse sa soseasca. Schimb de carti de vizita, suport de ecusoane, sa ne cunoastem, sa bem o cafea, sa ne asezam. Afara era o caldura foarte mare, m-am bucurat ca erau geamurile deschise si se facea curent. In jurul orei 16,00 a venit toata lumea, s-a umplut sala. Erau foarte multi greci, unii cu parul alb, altii grizonati, altii mai tineri. Am realizat pe moment, ca in urma cu ceva ani, am plecat in prima mea delegatie in Grecia. O coincidenta frumoasa. Un diplomat grec cu o activitate de 32 de ani in diplomatia economica a prezentat climatul de afaceri intre Grecia si Romania. Am aflat ca Grecia se afla pe locul 10, ca volum de investitii, pe locul 5 in statisticile BNR.
Investitiile grecesti in Romania se regasesc in sistemul bancar 35%, in telecomunicatii: Romtelecom, Cosmote, in industrie, retail, constructii, cresterea animalelor si agricultura, turism, imbuteliere apa si sucuri, branza, alimente, sticlarie si metale-zinc, aluminiu, real estate.
Bancile cu capital grecesc: Alpha Bank, BancPost, Piraeus Bank, Egnatia Bank. Eu adaug si Banca Romaneasca, desi nimeni n-a amintit-o astazi.
Exporturile grecesti catre Romania constau in: fructe, mancare, vehicole, plastice, hartie, iar exporturile romanesti in Grecia constau in: aluminiu, zinc, asfalt, carne, echipamente industriale.
Exporturile grecesti exced pe cele romanesti, deci balanta este in favoarea lor.
Au luat cuvantul reprezentantii bancilor si oameni de afaceri, care au vorbit frumos despre mediul de afaceri din Romania. Spuneau ca se resimte lipsa fortei de munca si ca e foarte greu sa gasesti profesionisti care sa dea dovada de loialitate. Au fost acordate premii unora dintre institutii si unor personalitati din lumea business-ului din Grecia. A urmat un bufet asortat stropit cu Ouzo si Alexandrion. Atmosfera a fost foarte frumoasa, nimic nu a deranjat buna desfasurare a evenimentului.
Calatoria februarie 22, 2008
De fiecare data cand ma urc in masina, ma gandesc, ca la capatul drumului ma asteapta ceva frumos. De atatea ori am simtit acest lucru, de atatea ori m-am urcat in masina, am ascultat muzica in boxe si mi-am imaginat ca totul se intampla conform planului stelar.
Sunt cu Sanziana, mergem la Auchan, drumul e scurt de vreo cateva minute, ajungem repede, ne intoarcem repede.
Sunt la Milano, ne urcam in masina si mergem la targ. Autobuzele speciale se umplu de oameni cu ecusoane in piept, e clar, toata lumea acolo merge.
Sunt cu Cristina la Seoul, am coborat din avion si luam un taxi. Drumul dintre aeroport si oras este destul de lung, copacii strajuiesc autostrada, sunt imbracati in plase de metal, sa fie protejati de vanturi.
Sunt cu Mioara la Stockholm, facem drumul dinspre aeroport spre oras, nu ne-asteapta nimeni, asa ca ne descurcam singure, am mai facut acest lucru de atatea ori. Imi amintesc acum un drum cu masina foarte aventuros. Ingela ne asteptase la Goteborg si trebuia sa mergem cu masina pana la Ytterby. Pe drum ne-a cedat un pneu de pe dreapta fata, unde stateam eu, deci trebuia schimbata roata. Ingela conducea masina lui Matz, un coleg de la firma. Nu cunostea masina, habar n-avea unde e roata de rezerva, de unde se deschide portbagajul. Ma intreba pe mine. Eu nu stiu sa conduc, daramite sa stiu ce are suedezul in masina aia. Ingela se pierduse cu firea si ma intreba de luminile de avarie. Daca stiam de unde se aprind, i-as fi spus, dar nu stiam.
Pe autostrada treceau masini in goana, noroc ca intr-un final Ingela a gasit un triunghi reflectorizant ca sa semnaleze avaria. Dar unde e roata de rezerva? Intr-un final am descoperit si unde era ascunsa roata de rezerva, dar cine-o scoate din masina? Cine pune cricul, cine scoate roata, cine schimba roata? Un sofer de taxi ne-a scos din incurcatura, si-a suflecat manecile la camasa alba, a fixat roata la locul ei, a incasat 100 de coroane suedeze de la Ingela si am pornit la drum mai vesele ca la inceput.
Sunt la Oslo, am coborat din avion, aici uneori m-asteapta Steven, de data asta este la datorie, nu s-a eschivat. Ne bucuram de revedere, mergem in parcare si plecam spre oras. Drumul e stancos si plin de copaci pe ambele parti, din loc in loc se vad case. E bine, e cald, miroase frumos, vorbim de una de alta, ne oprim in OsloCity; bucuria oamenilor mari: un soft ice mare cu glazura de ciocolata, ce kilograme in plus, ne facem de cap, ne asezam la o masa.
Sunt la Helsinki, cei de la Economic tot cu Dacia neagra ne plimba prin oras, sa se uite la stop lumea la noi ca la cine stie ce aparitie, cu numar de CD. Si-au luat masini ca lumea, dar nu si pentru delegatii care vin din tara. Acestia trebuie sa simta romaneste.
Sunt in Copenhaga, azi plecam cu masina spre Sonderborg, mergem cu feribotul, am trecut de Micuta Sirena, trecem pe langa Castelul lui Hamlet, ce aventura, seara la desert mancam banana spleet recomandata cu caldura de Dan G.
Sunt la Vienna, cu Raoul, care e si simpatic uneori, dar si gretos alteori, dar nu ma intereseaza, nu am venit sa ma marit cu el, am venit sa facem afaceri impreuna. Daniela, fitzoasa ca de obicei, mai e si proasta pe deasupra. Una peste alta, ne arata orasul, ne explica regulile jocului, maine pornim la drum pe cont propriu.
Suntem la Frankfurt, plecam cu masina la C&A cu Raoul, continuam cu avionul si pe urma ne intoarcem cu trenul pe valea Rinului. Sunt obosita, observ castele pe dreapta, castele pe stanga. Lenus ma intreaba ce-i cu atatea castele. Atunci ma uit pe harta si-i spun suntem pe valea Rinului.
Sunt in Dubai, plecam cu masina spre Abu Dhabi, traversam desertul ca sa luam avionul spre casa. E furtuna de nisip, nu se vede nimic in jurul nostru, credeam ca nu mai ajungem niciodata la aeroport.
Sunt in Kuwait, prima oara in Orient, Victor m-a luat de la aeroport, mergem spre oras, la hotel, sunt curioasa sa vad cum arata lumea de aici.
Sunt in Siria, cu toata trupa, mergem cu masina prin oras sa vedem Amman-ul, femeile de aici sunt mult mai emancipate, deja ti se pare totul mai apropiat de Europa.
Sunt in Cipru, aici m-am plimbat mult cu masina cu Costas, cu Nicos, se conduce pe dreapta, merg la muntele Trodos, la mozaicuri, la Paphos, la locul unde s-a nascut Afrodita.
Sunt in Grecia, cand la Atena, cand la Salonic, depinde de sezon, sosele aglomerate, poluare multa, agitatie mare, arome si muzica traditionala.
Aceasta insemnare e un memento mori, pe care sper sa il dezvolt candva.
Cand e vorba de femei februarie 20, 2008
Barbatii fini devin spurcati la gura, cand e vorba de femei. Acum mi-am amintit ca nu chiar toti, cred ca cei mai patimasi
devin mai violenti verbal cand e vorba de femei.
De femei pe care le iubesc, de femei pe care le au, sau de femei la care viseaza, numai, sau pe care le-au avut candva.
Pare paradoxal, dar e adevarat.
Ani de-a randul, mi-a fost greu sa ma impac cu ideea asta, mi se parea aiurea, de ce sa fii vulgar cu orice pret, cand poti sa fii simpatic si decent, dar mi s-a explicat ca e mai interesant asa, ca face parte dintr-un ritual anume, ca vorbele colorate spuse in anumite momente au un farmec aparte si m-am obisnuit.
Oricum, de reprodus, n-as putea sa le reproduc, dar nu din pudoare, ci pentru ca nu-mi place pur si simplu.
Sa-ti faci curaj din fire-mpletite februarie 19, 2008
Sa stai sa cauti raspunsuri la intamplari absurde, e ca si cum ti-ai face curaj din fire-mpletite.
Sa incerci sa patrunzi in gandirea unora e ca si cum ai da cu piciorul in poarta sarutului, sau si mai rau, te-ai invarti prin lume in asteptarea apocalipsei. E firesc, ca atunci cand ti se pare ca totul se roteste, ca-ti fuge pamantul de sub picioare, sa te opresti, sa reflectezi si numai apoi sa mergi mai departe.
