Zborul cu avionul devine pe zi ce trece o aventura hazardata. Ca zbori first class business, sau low cost, diferenta e de clasa, de meniu, de confort si de tarif, bineinteles.
Dar sa se loveasca avionul de masini pe pista, sau sa aterizeze pe burta, deja e cu totul altceva. Am zburat mult cu avionul si multumesc celui de Sus ca m-a ferit de experiente neplacute, ca n-am avut nevoie de masca de oxigen, de vesta de salvare, n-am coborat pe tobogan si am ajuns intotdeauna la destinatie vie si nevatamata. Dar nu pot sa nu tresar de cate ori se intampla astfel de incidente aviatice, sau accidente. Cand s-a prabusit airbuss-ul in 31 martie ’95, am retrait drama celor din avion cu ochii mintii. Zburasem cu ceva timp in urma cu un airbuss, erau vreo trei, atunci, in dotarea Tarom: Transilvania, Muntenia si Moldova, daca nu gresesc. Unul avusese probleme la aterizare la Paris, cu unul am zburat eu la Copenhaga prin Amsterdam, iar celalalt s-a prabusit. Cam trista povestea, nu-i asa? Pana atunci, nu-mi fusese frica niciodata de zbor, dupa aceea, aveam intotdeauna o strangere de inima la decolare, pana se aranja avionul la inaltimea optima de zbor si la aterizare, dupa ce scotea trenul de aterizare, atingea pista, se echilibra, incetinea viteza si se oprea la burduf, sau la locul indicat. Am trait emotiile acestea de fiecare data cu calm si detasare, dar urmele au ramas, sunt sigura de asta.
Comentarii recente